30 de ani de hamburgeri și spectacol. 30 de ani de McDonald și PRO TV

Critica neoliberalismului e bună, dar e util să ne întoarcem un pic în 1995, când Bucureștiul arăta mai urât decât în 1989. Când străzile arătau mai rău (doar că erau luminate ok), când lumea era mai săracă și la Gara de Nord să plătea 5000 de lei vechi intrarea. pentru ca pasămite aurolacii să rămână pe dinafară. Să nu le mirosim pungile din care-și luau  Într-o sărăcie lucie, printre ruine de clădiri și oameni, oamenii ăia ai lui Vali Sterian, se deschide primul Mec. Dacă bucătarii lui Ceaușescu crezuseră că kiwi erau niște cartofi mai altfel, ce puteai să crezi în fața primului hamburger? Că e junk food? Că are carne proastă? Că e mai bun puiul costeliv de la măcelărie, pentru că-i sănătos? Cum să nu ți se pară c-ai intrat în Burj Al Arab și că ești în pielea lui JR când ți-ai cumpărat prima cola cu gheață de la automatele alea șmechere, mai cool decât dozatoarele de la colț? 

Problema ceaușismului – mai mult decât cea a socialismului în general – era aceea că teoria lui „fiecare după nevoi” era pusă în practică ca și cum oamenii n-ar fi trăit în istorie și n-ar fi avut afecte, și ca și cum tehnologia n-ar fi ajuns să ne manipuleze imaginarul mai dihai decât oricând înainte. Ce nevoie aveai de atâtea alimente animale, că legumele-s mai sănătoase? Ce nevoie aveai să umbli cu mașina, nu-i mai sănătos pe jos sau cu bicicleta? Etc. Presiunea societății de consum ajunsese, în 1989, imensă. Nu aveai cum s-o reduci decât prin ceea ce Gorbaciov numea reformă, dar asta însemna să deschizi cale liberă capitalismului. Ceea ce s-a întâmplat. 

Câteva luni mai încolo, apărea PRO TV-ul. Sigur că e un canal TV care merită toate laudele, pe primul loc în audiențe de la bun început, cu o groază de vedete lansate și cu o mulțime de mode impuse, de la Chestiunea zilei la Las Fierbinți. Totuși, să te uiți la PRO TV nu te face nici mai deștept nici mai bun. Te distrează, poate mai puțin stupid decât o fac alții, uneori, dar atât. Să te uiți la PRO te face să te simți mai puțin cretin decât alții, dar nu îți explică lumea, nu-ți cambrează circumvoluțiunile creierului. PRO TV s-a impus, la început, pentru că n-a avut concurență. Și n-a avut de vreme ce televiziunea publică se deprofesionaliza, silit, din anii 70 încoace, iar în 90 a fost lăsată de izbeliște ca tot ce ținea, chipurile de Stat. A încăput fie pe mâna FSN-ului, cu cenzură, fie pe mâna Convenției, în 1997, când și-a dat afară profesioniștii pe care-i avea – își amintește cineva de Iosif Sava?  

McDonalds și PRO TV au reușit pentru că regimul anterior se purtase cu noi atât de nepriceput, idiot, absurd, încât ajunseserăm să ne pierdem toate reperele, dacă le avuseserăm vreodată, sau nu ne dăduse niciunul. Dar s-au menținut pentru că n-am reușit să le înlocuim. 30 de ani mai târziu, fiecare e lider pe felia lui. Unul vinde junk food, altul junk media, dacă vreți să rimeze, dar nu-i așa. Cunosc mulți tineri care au lucrat la Mec, ce să și faci când ești student, nu ai bani de acasă și nu ești pasionat de aeromodelism și nu te ia nimeni? Ce să faci în timp ce studiezi și te trimite ministrul David la muncă? Pardon, ce să faci când ai de ales între un job nobil, în librărie, plătit cu 500 de euro, și unul murdar plătit cu aproape dublu? PRO-ul dă filme proaste, dar decât să-ți pierzi salariul la vreun Bet, mai bine te uiti la Furios și iute. Dacă excludem Insula iubirii, de la Antenă, PRO-ul are și acum, uneori, chestii ok pentru cine mai deschide televizorul. Sigur că vârsta medie a telespectatorului tot crește, asta-i altă poveste. 

Ar fi foarte bine și cool să nu consumăm junk. Cine vrea să știe despre sine că se dă în vânt după gunoi, ești nebun? În luna festivalului Enescu, cine se laudă că s-a dus să-și ia coleslaw de la Mec înainte de, poftim, Balada pentru vioară și orchestră de Enescu însuși, cu Augustin Hadelich la vioară? Cine se poate flexa că s-a uitat la episodul 157.000 din Las Fierbinți într-o seară de joi, când toate platformele de filme duduie și stolul de podcasturi ciripește vesel pe net? 

Sigur că din 95 până în 2025 s-au întâmplat și o groază de chestii nașpa. Au crescut inegalitățile, foarte corect. Avem o clasă politică care le face să te simți cu barca pe valuri, unul îți dă și zici, gata, e ok, apoi vine altul care-ți ia, și în tot timpul ăsta infrastructura de orice fel ruginește, cade, dispare. Dar nici Mecul și nici Pro-ul n-ar fi fost astăzi ce sunt dacă două măcar ultimul deceniu de ceaușism nu ne-ar fi cretinizat în așa hal încât să invite anii 90 să ne halească tot ce mai aveam adunat prin casă și să ne convingă de cele mai idioate chestii. Din păcate, intelectualii cultivați nu ne-au ajutat și n-au ajutat pe nimeni. Ne-ar fi ajutat altcineva. Mai longeviv decât Mec și PRO n-a fost nici Ceaușescu și nici Iliescu – președinte – și nici măcar serialul Trăsniți în NATO, ci Mugur Isărescu, cel mai vechi șef de bancă centrală din lume. 

Foto: Shutterstock

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE