33 de ani de la reunificarea Germaniei. De ce Berlinul rămâne stindardul democrației europene
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
N-am nicio îndoială că 3 octombrie 1990 reprezintă cel mai important moment istoric pentru oamenii din generația mea și tocmai de aceea m-am gândit să-l evoc în editorialul de astăzi.
Cuprins:
Extinderea UE prin integrarea succesivă a fostelor state comuniste din Europa de Est a devenit posibilă abia după 3 octombrie 1990, când s-a produs istorica reunificare a celor două Germanii. Cea Federală, mai mare, capitalistă, creștin-democrată și plină cu armament american, și cea pretins „Democrată”, adică acel teritoriu cenușiu, dominat de mașinile din carton presat Trabant și de oamenii Stasi, infernala poliție politică a comuniștilor germani.
Dacă nazismul din Germania Federală fusese rezolvat prin Procesul de la Nurnberg, așa cum reconstrucția economică se bazase pe Planul Marshall, „dederiștii” au trăit și după înfrângerea lui Hitler într-o dictatură și au experimentat utopia egalitaristă, în termenii unui stalinism cazon, represiv și patologic mincinos.
Divizarea Germaniei simboliza de decenii Războiul Rece, adică împărțirea Europei în blocuri ideologice rivale. În zona Europei libere, vorba primului secretar general al NATO, tot ce conta după Al Doilea Război Mondial era „să-i ții pe americani înăuntru, pe ruși afară și pe germani jos”, incapabili să mai provoace vreo conflagrație. Tocmai ieșirea din această logică a dat semnalul că libertatea se va putea extinde, din Berlinul unde Zidul fusese finalmente demolat, spre Varșovia, Budapesta, Praga, Vilnius, București sau Sofia.
Fără ca François Mitterrand și Margaret Thatcher să-și fi depășit temerile față de reunificarea Germaniei, fără impulsul american dat de Ronald Reagan și slăbiciunea terminală a colosului sovietic, soarta țărilor din lagărul socialist nu ar fi cunoscut niciodată evoluția spectaculos pozitivă din ultimii 33 de ani.
N-am nicio îndoială că 3 octombrie 1990 reprezintă cel mai important moment istoric pentru oamenii din generația mea și tocmai de aceea m-am gândit să-l evoc în editorialul de astăzi.
Diferențe care persistă până azi
Cât de greu era să transformi economiile socialiste și dictaturile comuniste în prospere și democratice economii de piață o demonstrează chiar faptul că diferențele de standard dintre Germania de Vest și cea de Est persistă până azi, în ciuda sutelor de miliarde de mărci (și ulterior de euro) investite în fosta RDG. Venitul mediu anual al unei familii vest-germane este de 127.000 de euro, pe când cel al unei familii medii din Est abia atinge 43.300 de euro: un raport de 3 la 1, care explică și înclinația est-germanilor spre partidele naționalist-xenofobe și eurosceptice.
Deși orașele au fost refăcute într-o cheie ultramodernă - pentru a vă convinge, e suficient să vizitați două zile noul Berlin - șomajul și salariile mai mici afectează încă populația est-germană, atunci când se uită la compatrioții vestici. Ex-sateliții sovietici o duc mai rău, comparativ, chit că au făcut, de asemenea, un salt bazat pe cvintuplarea PIB-ului din 1990.
Insist pe ideea că ar trebui să cunoaștem și să înțelegem mai bine scena politică germană tocmai pentru că noi - neam latin cu elemente turco-slave și balcanice - suntem cu tot cu diaspora racordați cultural mai cu seamă la Italia, Franța, Spania și Portugalia. Germania postbelică și-a luat revanșa ca superputere economică și democrație exemplară: azi, ea singură reprezintă un sfert din PIB-ul UE! Oricum am privi dinamicile comunitare, dacă Germania rezistă - prin tranziția verde și apărarea zonei euro, dar și prin Constituția ei formidabilă - atunci toată Uniunea rezistă șocurilor, fie ele importante din America sau cauzate de orice alte crize, de la cele sanitare, până la șocul migraționist.
Ne grăbim să-l criticăm pe cancelarul social-democrat Olaf Sholz pentru ezitările sale în asistența militară acordată Ucrainei, așa cum deplângem diluarea doctrinară a CDU și CSU, dar mai înțelept ar fi să salutăm capacitatea industriilor germane de a reduce în timp record dependența față de gazul rusesc.
Dacă sutele de mii de ingineri, economiști și manageri ai întreprinderilor germane nu găseau - „nemțește” - soluții alternative pentru a ocoli șantajul energetic al Kremlinului și a grăbi tranziția spre economia post-hidrocarburi, Putin era deja stăpânul potențial al Europei de Est.
E adevărat, Angela Merkel a fost pragmatică până la negocierea punctuală a principiilor afirmate în Parteneriatul Estic dintre UE și Ucraina, Belarus, Republica Moldova plus statele sud-caucaziene, însă elita politică germană nu a trădat nici democrația, nici ideea europeană.
„Destinderea” promovată cândva de cancelarul Willy Brandt (prin faimoasa Ostpolitik) și frica băgată de liderii sovietici în oasele est-germanilor n-au putut deturna destinul euro-atlantic al celui mai dezvoltat stat al Uniunii Europene, care-și ispășește curajos trecutul turbulent, servind eficient cauza libertății. Gott sei Dank!
Foto: Profimedia
journo 03.10.2023, 10:55
"Venitul mediu anual al unei familii vest-germane este de 127.000 de euro, pe când cel al unei familii medii din Est abia atinge 43.300 de euro". Ciudat, pentru ca de aici reiese un venit mediu la nivel national de 85.000 de euro. Problema e ca Destatis da pentru 2021 un venit mediu de gospodarie de 4979 de euro lunar, adica 60.000 pe an. Iar la salarii decalajul e de sub 20%. Poate primim si o sursa a cifrelor autorului, altfel vorbim discutii.
laurlaur2180 03.10.2023, 11:07
Un moment istoric pentru Germania si pentru Europa. Sa vedem cat rezista.
ssLazio 03.10.2023, 16:46
Acea perioada a fost capturata exceptional in filmul Goodbye Lenin.
cristianserban93 03.10.2023, 18:44
un articol foarte bun, apreciez!
MAMIRA 03.10.2023, 19:04
In afara "limbajului de lemn" observ ca pentru autor o societate bazata pe egalitate in sanse devine o societate "utopica". Din pacate toata prosperitatea Europei de Vest s-a bazat pe o datorie care a venit cu cedare de suveranitate "panul marshall" pe bani despre care unul dintre sefii FED spunea "pentru Statele Unite imprimarea unei bancnote de 100 de dolari costa cativa centi insa cei care o primesc trebuie sa returneze valoarea scrisa pe aceasta"