Sfârșitul lumii noastre e aici

Și mai: trumpismul american 2.0. Mai aproape de 1984.

Trump e cea mai mare rușine din istoria Statelor Unite ale Americii. O civilizație prăbușindu-se în bâlci și trădarea aliaților istorici.

MAGA e glonțul pe care americanii și l-au tras vesel în scăfârlie, după o catastrofală administrație democrată.

Acest Trump nou e și opera senilei administrații Biden. Nu doar produsul banilor pompați de alde Musk.

Extrema care e Trump e răspunsul grotesc la cealaltă extremă în care se dusese „corectitudinea politică”.

Morții acestor zile din Ucraina nu sunt uciși doar de criminalul în serie de copii Putin. Sunt și crimele trumpismului aici.

Și mai sunt și războaiele din Orientul Mijlociu, mai atroce decât oricând în ultimele decenii. Prăbușirea dramatică a IQ-ului în lume. Pe fondul revoluției tehnologice, desigur.

Relativul echilibru instituit în lume după Al Doilea Război Mondial s-a spulberat. Vechile alianțe sunt vechi. Noii poli de putere sunt alții. Extremismul politic e, iată, o modă catastrofală. Despotismele se simt foarte bine. Lăcomia devorează capitalismul.

Și pe post-sapienși tot nu îi duce tărtăcuța mai mult decât să caște gura la nunțile bogaților. Obscen de bogați. Sărmana Veneție chiar s-a scufundat: a ajuns tichie de mărgăritar pe capul chelului cu bani!

Va începe un val devastator de recesiune economică. Roboții sunt gata să se ocupe cu ce a mai rămas din muncă. Solidaritatea e un concept expirat.

Libertatea și adevărul – mofturi! Gândirea a fost înfrântă. Lenea de a raționa și transferul deciziilor către algoritmi s-au înfăptuit.

Omenirea se reașază într-o nouă fază, într-un preludiu la cataclismele climatice inevitabile.

Și în tot acest timp, românii ce fac? Se sfâșie pentru privilegiul de a atârna la stat, se agață de fascism și suveraniștii după dictarea Moscovei.

Sau se agață de stafia unui olimpic geniu matematic de acum patruzeci de ani. Care o să se pogoare în dealul Cotrocenilor și o să ne mântuiască politic și administrativ. Iar noi, dragii de noi, nu va trebui să răspundem pentru nimic. Vine călare pe unicornul cu o singură sprânceană, mărețul Bolojan, care a atârnat și el cu drag la stat în glorioasa epocă Tăriceanu…

Iar poporul – cinste lui! – l-a ales până și pe Garcea în Parlament. Și apoi se miră că Garcea e Garcea, ‘nă-seara, noapte bună. Vorba vine bună. Noaptea vine și e rea.

Și nerușinarea e peste tot acasă, de au ajuns oxiurii de presă din siajul vechilor turnători să pară modele de conduită profesională comparați cu lătrăii recenți… 

Progresul, ce să facem?! Sfârșitul lumii noastre chiar e aici. 

Foto: Profimedia

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE