Speranța, la moartea lui Francisc I

Pentru creștini nu încape îndoială, lui Papa Francisc I i se vor deschide larg porțile raiului. A fost un Papă iubit, un Papă al celor mulți, devotat cauzei sărmanilor.

Un Papă inteligent și curajos. Cu atât mai remarcabil curajul acestui om cu cât Biserica Catolică nu poate înceta vreodată să fie o instituție profund conservatoare.

Papa Francisc I a fost un om care a privit lumea cu îngăduință și iubire și a înțeles-o.

Spre sfârșitul iernii, eram într-una dintre provinciile din Sudul Italiei și peste tot se vorbea despre faptul că Papa Francisc I are zilele numărate.

În acele catedrale baroce scăldate în frumusețea fără egal a luminii care curge din cerul de miere al Italiei, oamenii se rugau pentru sănătatea Sanctității Sale.

Speranța lor era sinceră, speranța lor era profundă. Papa nu putea muri, Papa nu avea voie să moară, pentru că am fi rămas cu desăvârșire singuri, în fața răului care părea că vine din toate părțile, din lumea veche și din lumea nouă, din războaiele care nu se mai încheie, din obscenitatea celor care au totul și din deznădejdea celor care nu au nimic.

Atunci am văzut într-o librărie autobiografia lui Papa Francisc I. Cerea speranță.

Primul gând a fost că piața și capitalul nu se opresc o clipă în fața suferinței, ci dimpotrivă încearcă să stoarcă profit din orice.

Recomandări

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

M-am gândit mult la asta și am ajuns la concluzia că greșeam. Era nevoie ca această carte să fie citită și anume să fie citită acum. Pentru că Papa Francisc I ne-a lăsat un dar extraordinar: optimismul.

A fost un Papă care a crezut până la sfârșit în Dumnezeu și în om și în umanitate, o altă sfântă treime. Un Papă care și-a încredințat inima Fecioarei Maria și echipei de fotbal San Lorenzo din Argentina.

Papa Francisc I a înțeles lumea și istoria. Știa că răul pătrunde în lume prin frică. Trăim o epocă a fricilor. Cu atât mai important e acum curajul.

Curajul de ne ridica deasupra acestor frici, om cu om, până când ajungem la noi.

Papa Francisc I a fost un om al solidarității, un om cumsecade și curajos și rar.

Și tot ce e de știut despre un personaj sau altul dintre cei care au l-au înconjurat pentru o clipă se poate citi pe chipul Papei, care era chipul unui copil care nu știa să mintă. Totul a fost la vedere, în poză.

Vremurile strâmbe nu se îndreaptă deodată. Dar speranța rămâne atâta timp cât credem încă în bine, în adevăr, în frumos, în lumină și în viață.

Am trăit să văd murind trei Papi: Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict al XVI-lea și Papa Francisc I.

Recomandări

Misterioasa clădire construită de SRI, pe malul Lacului Străulești din Capitală, cu muncitori asiatici. „E o construcție specială. Uitați-vă ce gard mare e aici!”

Primul a ajuns un sfânt, al doilea a rămas un teolog care n-a fost iubit de mulțimi.

Papa Francisc a avut curajul să iasă în fața acestor mulțimi cu credința că oamenii pot depăși lemnul strâmb al omenirii și pot da împreună ceva înalt și înălțător.

Fundația vieții lui Francisc I a fost credința aceasta neabătută în om, iar ultimul său sacrificiu, când le-a vorbit mulțimilor, deși era peste puterile unui bătrân bolnav, în ajunul morții sale, nu va fi uitat.

Avem de ce să ne rezemăm inimile. Și aceasta este speranța, la moartea lui Papa Francisc I.

Urmărește-ne pe Google News