„Când vom ajunge la putere”. Promisiunea ascunsă a extremei drepte din România pentru viitorul țării

 21 comentarii

Ceva ne scapă în jurul cazului Vulcănescu și în reabilitarea criminalilor de război. Cum se manifestă liderii de opinie care promovează reabilitarea? Care sunt ideile lor, de la senatorii Lavric și Târziu până la senatoarea Șoșoacă, teoretic „adversari” politici? Cine sunt cei care îi susțin? Publicăm azi o analiză a unei cercetătoare care a avut răbdarea să sistematizeze zeci și zeci de citate din ieșirile lor publice, frazele și reacțiile mai puțin cunoscute, de pe site-urile de extremă dreapta. Când le vezi de aproape, puse cap la cap, înțelegi mai bine ce îi mână în lupta lor și de ce spun atât de des: „Mai așteptați până vor veni naționaliștii la putere”.

Dacă în articolul precedent ne întrebam care sunt astăzi modelele extremei drepte și arătam că printre ele se numără senatorul Sorin Lavric, asemuit pe canalele dreptei radicale cu antisemitul pronazist A.C. Cuza, astăzi ne uităm la cazul senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă.

Senatoarea a devenit, la rândul ei, model pentru ultranaționaliștii antisemiți români. Vedem asta în penultimul număr al ziarului neolegionar Certitudinea, despre care scriam în articolul precedent.

Șoșoacă e lăudată atât pentru că a recitat în diverse ocazii „Doina” necenzurată a lui Eminescu (varianta antisemită și xenofobă), cât și pentru intervenția ei din Parlament de Ziua Comemorării Holocaustului, când a făcut apologia voalată a lui Antonescu.

Senatoarea a repetat clișeul folosit frecvent în discursurile antisemite și negaționiste conform căruia Antonescu ar fi salvat evreii, minimalizându-se astfel Holocaustul și ștergându-se responsabilitatea lui Antonescu și a autorităților române pentru sutele de mii de evrei uciși.

Cazul Mircea Vulcănescu și reabilitarea criminalilor de război și a legionarilor

Pe 3 martie, extrema dreaptă și-a aniversat „martirul” Mircea Vulcănescu, sfidând nu doar decizia mult contestată, dar încă în vigoare, a unei instanțe comuniste din 1948, dar și pe cea a unei instanțe democrate din 2019, care respinge statutul de deținut politic pe care urmașii lui Vulcănescu l-au cerut, menținând efectele deciziei din ’48. Sfidând legile în vigoare, alegem să repetăm mai degrabă faptele.

Extrema dreaptă contemporană ȋși apăra așa-zișii „eroi” cu ȋnfocare, ștergând din istorie contribuția lor la ororile Holocaustului.

Aceasta fie că vorbim de o implicare directă, fie indirectă - prin sădirea și legitimarea urii și violenței față de evrei sau romi.

Mircea Vulcănescu, mareșalul Ion Antonescu, Nicolae Paulescu, Ion Gavrilă Ogoranu, Zelea Codreanu etc. sunt cu toții elogiați ca martiri. Ei sunt prezentați ca intelectuali sau conducători de seamă, faptele și vorbele lor extremiste și criminale fiind uitate precum ceva irelevant, secundar „geniului” politic, militar, intelectual.

Cazul bustului lui Mircea Vulcănescu și a schimbării numelui Liceului Tehnologic din Capitală a stârnit declarații și acțiuni pătimașe în rândul ultranaționaliștilor români. Atât la finalul lui 2022, cât și la începutul acestui an, ei au protestat față de încercările autorităților locale de respectare a legii privind înlocuirea bustului și a numelui liceului omonim, ambele aflate în București.

Ce au în comun ultrașii ultranaționaliști cu fundamentaliștii ortodocși și senatorii AUR

Ȋn toată această apărare vehementă a lui Vulcănescu și-au dat mâna tot felul de grupuri, de la cel mai mărunt la cel mai ȋnalt nivel al statului. Grupuri de ultrași de extremă dreapta precum Camarazii și Honor et Patria (grupare care îl are printre fondatori pe George Simion, liderul AUR), organizații ortodoxe fundamentaliste precum Frăția Ortodoxă, asociații neolegionare ca Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, veterani din Legiunea Străină organizatori de tabere de ȋndoctrinare legionară, fițuici cu pretenție de „presă” care le țin isonul și fac pe față propagandă AUR, promovând viziuni ultraconservatoare și ultranaționaliste, dar și mass-media mainstream sau chiar cea plătită din banul public.

Și, nu ȋn ultimul rând, senatorii ultranaționaliști care „de sub cupola Parlamentului”, cum ȋi place lui Sorin Lavric să evidențieze, dublează și validează aceste grupări prin propriul discurs și propriile acțiuni, și colaborează cu ele. Și vorbim aici mai ales de senatorii AUR Claudiu Târziu și Sorin Lavric și de senatoarea SOS România Diana Șoșoacă, intrată ȋn Parlament pe listele AUR, dar certată apoi cu unii AUR-iști.

Senatorii dau buzna peste profesorii de la Liceul Vulcănescu să facă politică în școală

Cel mai recent scandal legat de numele lui Vulcănescu este cel privind Liceul Tehnologic din București.

Pe 14 februarie, liderul Frăției Ortodoxe, Dan Grăjdeanu, a publicat un video live cu titlul senzaționalist „Să oprim cel mai mare antisemit!”, în care promitea anticipativ că va divulga numele „celui mai mare antisemit” din România.

Spre consternarea din comentarii a unora dintre fanii lui, indignați la gândul că liderul Frăției s-ar fi putut lepăda, peste noapte, de propriul antisemitism. Urmează 24 de minute de insulte și incitare la adresa lui Alexandru Florian, directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului în România Elie Wiesel, despre care Grăjdeanu repetă că este evreu și fiu de „bolșevic”.

Grăjdeanu face apel la „evreul etnic Eduard Hellvig” și la Mossad să se ocupe de Florian - „cum îi omoară (Mossadul) pe toți”. Îl acuză că, de fapt, el ar provoca antisemitism în rândul românilor prin presupusele presiuni privind respectarea legii cu privire la interzicerea cultului criminalilor de război în spațiul public.

Pe 15 și 16 februarie urmează două zile de proteste în fața liceului și presiuni puse de ultranaționaliști pe cadrele didactice care urmează să ia decizia în Consiliu privind schimbarea sau nu a numelui liceului. Se filmează și se transmite live.

Ascultăm din filmări discursuri care mai de care mai înflăcărate, pe ritmuri de rap cu versuri explicit prolegionare invocând alți criminali de război precum Radu Gyr, auzim liceeni fani ai unor echipe de fotbal care scandează împotriva altor echipe deja tipicele scandări rasiste.

Se reiau clișee antisemite - „evreii au adus comunismul în România”, au „participat la asasinarea multora dintre bunicii voștri”, este atacat în repetate rânduri „institutul comunist Elie Wiesel condus de niște străini de neam” și mai ales directorul său.

Cât despre Alexandru Florian, spune Grăjdeanu, acesta „își face planul dracului” și are „rolul Satanei” de a „distruge tot ce e bun pentru pământul românesc”. El este „dușman al neamului românesc”.

Claudiu Târziu, ca și mulți alții, îl secondează pe „fratele Dan”, cum i se adresează, cu alte stereotipuri antisemite: „nu ne poate deturna niciun Florian, săracul, niciun Muraru, ăștia sunt niște pigmei, niște suflete… care nu cred nimic decât în puterea banului și în legături perverse, n-au nicio legătură cu neamul ăsta...”.

Senatorii coboară în stradă să facă presiuni politice asupra liceului

Claudiu Târziu ține un discurs pe care îl publică apoi online - „Scut pentru Mircea Vulcănescu”.

Senatorii Sorin Lavric și Diana Șoșoacă nu se rezumă doar la vorbe, ci intră peste ședința Consiliului profesoral. Ei sunt însoțiți de Antonio Andrușceac, fost membru fondator al USB şi USR, migrat ulterior la AUR.

Cu ei mai apare și generalul Mircea Chelaru, fost șef al Marelui-Stat Major al Armatei Române în anii ’90.

Din presă aflăm că secretarul de stat PSD din Ministerul Educației, Florian Lixandru, a intervenit la directoarea școlii să-i permită Dianei Șoșoacă accesul în școală pe motiv că e demnitar. Mai mult, protestatarii au împărțit elevilor pliante care îl glorifică pe criminalul de război Mircea Vulcănescu, membru în Guvernul mareșalului Ion Antonescu.

Cum bine subliniază profesorul și editorialistul Marcel Bartic, acțiunea senatorilor, facilitată de Lixandru, intră în contradicție cu articolul 7, alineatul 1 din Legea Educației Naționale, care interzice activitățile de natură politică și prozelitismul religios în școli. Asta pe lângă Legea 217/2015, care interzice organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

„Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica”

Lavric anunță rezultatele votului, spune că „nu s-a luat nicio hotărâre, s-a amânat, așa că victorie”, senatoarea Șoșoacă replicând cu un atac la adresa profesorilor care au votat altfel decât se dorea: „Nu e, e remiză. Înseamnă că avem profesori care nu sunt în stare să gândească”.

Aflăm de la aceștia că au fost 21 de voturi pentru schimbarea numelui și 20 împotrivă, însă nu s-a întrunit majoritatea, hotărându-se amânarea.

O doamnă profesoară care iese din ședință și pare o susținătoare a neschimbării numelui ne lămurește că propunerea directoarei a fost schimbarea numelui din „Liceul Tehnologic Mircea Vulcănescu” în … „Liceul Economic Mircea Vulcănescu”. Profesoara se adresează lui Lavric și Șoșoacă, vrând parcă să se justifice, să ia apărarea directoarei. Spune că directoarea „a ținut foarte mult să nu se schimbe numele, a tergiversat foarte mult, cât a putut de mult, crezând că până la urmă se va rezolva”. Șoșoacă îi cere numărul de telefon, aceasta i-l dă fără rețineri.

„Când vom ajunge la putere”… „Șantajul” cu guvernarea și procesele

În live-ul publicat chiar de Șoșoacă, ea le spune elevilor „când o s-ajungem la guvernare, o să fie foarte nasol de ăștia de acuma și mult mai bine pentru ceilalți [...] ...se dorește să muriți înfometați, iar noi să nu mai ajungem la pensie” (min. 17).

„Puteți să mai așteptați până vor veni naționaliștii la putere”

Sorin Lavric recunoaște că, înainte de votul profesorilor, împreună cu Andrușceac și Șoșoacă au fost în Consiliu și au „pledat” în fața profesorilor, spunându-le că „dacă renunță la acest nume vom avea de-a face cu o reacție în lanț”. Aceasta înseamnă că vor cădea și bustul lui Vulcănescu, și alți interbelici, și adaugă „i-am rugat din inimă să nu se pronunțe până la alegerile din 2024, pentru că atunci, noi ajungând la putere, le vom împlini dorința ca acest liceu să se numească Liceul Economic Mircea Vulcănescu”.

Șoșoacă îi strânge și mai tare cu ușa pe profesori, spunând că „dacă vor vota pentru schimbarea numelui, noi, de exemplu (și arată spre mulțimea de protestatari ultranaționaliști din fața liceului), vom putea să-i dăm în judecată pe profesori pentru că nu au respectat legea din 2017 în care Mircea Vulcănescu este martir, și Radu Gyr ș.a.m.d. ...”.

Ea le transmite profesorilor un mesaj similar cu al lui Lavric: „puteți să mai așteptați până vor veni naționaliștii la putere, pentru că de venit vor veni, asta e clar”.

Legea nu spune cine sunt martirii

Mesajul senatoarei sună aproape ca o dublă amenințare, una cu procesele, alta cu guvernarea. Însă aceasta dezinformează, în pofida tonului convingător cu care se lansează mereu în afirmații juridice.

Parlamentara Șoșoacă își folosește autoritatea și meseria de avocat pentru a intimida cu chemarea în justiție dacă profesorii votează altfel decât se dorește. Dar Legea 127 din 30 mai 2017 pentru instituirea Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste specifică doar instituirea zilei de 14 mai. Legea nu spune cine sunt considerați martiri sau pe ce criterii. Mai mult, această lege nu poate anula efectele legale ale OUG 31/2002 (actualizată prin Legea 217/2015).

De altfel, cei care încearcă în mod repetat să-l reabiliteze pe Vulcănescu, susținând în mod eronat că ar fi fost doar un tehnocrat, un „mare om de cultură” și „filozof martir”, îi șterg, prin simple anecdote, responsabilitatea pentru supunerea totală față de deciziile și acțiunile guvernului Antonescu.

Anecdote precum aceea că, în detenție, s-ar fi întins pe betonul rece ca să salveze viața unui tânăr bolnav, pe care l-a culcat peste el, și că ar fi spus „Să nu ne răzbunați!” ar dovedi presupusa lui calitate morală și ar șterge responsabilitatea pentru Holocaust.

Ce nu spun apărătorii lui Vulcănescu este că acesta a fost condamnat pentru apartenența sa la guvernul Antonescu, în calitate de subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor. Din această funcție, el a fost implicat în „românizare”, adică jaful ordonat asupra evreilor.

Vulcănescu a fost și a rămas la putere alături de Antonescu până la final, adică și după Pogromul de la Iași și „trenurile morții”, și după masacrul de la Odesa.

Cum au arătat deja mai mulți istorici și intelectuali pe baza documentelor de arhivă, Vulcănescu a participat la numeroase consilii de miniștri în care s-a decis și organizat exproprierea și deposedarea de bunuri a evreilor, o componentă importantă a Holocaustului. În cei peste 3 ani de guvernare ar fi putut oricând să se retragă, dar n-a făcut-o.

„Proștilor care sunteți proști”. Vadim a murit. Trăiască Șoșoacă!

Senatoarea Șoșoacă se arată mai puțin prietenoasă cu ceilalți profesori ai liceului, mai ales cu cei care au rețineri în privința glorificării lui Vulcănescu. În curtea liceului, ea țipă: „Ne mai trimiteți mulți proști în calitate de profesori, care nu știu cine e Mircea Vulcănescu? Nu vă e rușine, mă, 20 de profesori care habar n-aveți cine e Mircea Vulcănescu? Niște inculți sunteți, niște analfabeți funcționali. Voi nu vă puteți numi profesori, sunteți Proști cu P mare și nu puteți să predați unor copii. Proștilor, nu vă puteți numi profesori, sunteți proști! Ăsta este adevărul… astfel de profesori proști trebuie să părăsească sistemul, să fie dați afară”.

O auzim apoi cum țipă la o profesoară de istorie intimidată, pe care o pune la colț, împreună cu Sorin Lavric, după ce aceasta îi spune că Vulcănescu a făcut și lucruri reprobabile.

„Să mergem peste Institutul Elie Wiesel”

La fel ca și Grăjdeanu, Târziu, Florin Dobrescu și restul, și Șoșoacă, și Lavric acuză Institutul Elie Wiesel de presiuni. Aceștia doi propun o acțiune similară cu cea de la Timișoara din 2022, în care George Simion și membri ai grupării de extremă dreapta Noua Dreaptă au dat buzna peste angajații primăriei, cu lozinci xenofobe la adresa primarului Fritz.

Șoșoacă spune: „Să mergem peste Institutul Elie Wiesel pentru că m-am săturat de Florian, m-am săturat de institut, m-am săturat de guvernul român, de toate partidele astea care țin în funcție tot felul de analfabeți funcționali și de trădători de țară”. Lavric aprobă: „merg cu drag”, iar Șoșoacă continuă: „dar neanunțați [...] da’ mergem ca lumea, puhoi”. Aceștia mai propun și să meargă peste inspectoratele școlare.

Unul dintre protestatari face o remarcă antisemită la adresa Institutului, întrebând-o pe senatoare: „deci guvernul României sprijină kazarii împotriva istoriei românilor și a românilor”... Șoșoacă răspunde: „da, corect, deci act de mare trădare, punct” (citește aici de ce echivalarea evreilor cu kazarii este o temă recurentă în discursul antisemit). Se merge însă mai departe, la reabilitarea altui criminal de război, direct responsabil, cu dovezi covârșitoare, de Holocaustul din România - mareșalul Antonescu.

„Martir”, „Intelectual”, „Patriot” în loc de „criminal”

Același individ deplânge și retragerea de către Universitatea București a titlului de Doctor Honoris Causa mareșalului Ion Antonescu din data de 15 februarie 2023 (pentru care a trebuit să se sesizeze un profesor german, altfel titlul ar fi rămas și acum). În replică, Șoșoacă transmite următorul mesaj pentru Universitatea București: „Vă plac americanii mult, nu? Vă plac ordinele să distrugeți niște oameni care au luptat pentru România, nu? I-ați luat titlul de Honoris Causa mareșalului Antonescu? FUCK YOU too! Pentru Universitatea București, o masă amorfă de profesori care sunteți praf și pulbere […] Shame on you, Fuck you too! Că voi asta știți”.

Acest videoclip conține un fragment dintr-un video live postat de Șosoaca pe pagina ei de Facebook, de la protestul din fața Liceului Tehnologic Mircea Vulcanescu de pe 16 februarie.

Șoșoacă îl întreabă pe Lavric ce părere are despre decizia Universității București privind titlul lui Antonescu, iar acesta răspunde: „este o mârșăvie, o infamie! Ce legătură are conținutul tezei și retragerea titlului, doar ca să le dea satisfacție… Șoșoacă: trădătorilor neamului românesc... Lavric: ...inși malefici”. Vedem apoi un schimb de replici între Florin Dobrescu, liderul Fundației neolegionare Ogoranu, și Șoșoacă:

- Dobrescu: Ce facem cu ăsta, cu Florian?
- Șoșoacă: Plângeri penale, ce știm noi mai bine. Am vorbit cu domnul Coja, mi-a trimis acțiunea.

- Dobrescu: Am la mine originalul, cu numărul de înregistrare... nu ne dă niciun răspuns guvernul. Vă trimit?
- Șoșoacă: Dați-mi să văd asta și pe urmă îi acționăm și vin și eu parte.

Mareșalul genocidar Antonescu - model pentru Hitler

Sub conducerea mareșalului Antonescu au murit în jur de 300.000 de evrei, din ordinele și acțiunile guvernului său. Antisemitismul radical al acestuia este bine documentat. Încă dinainte ca România să intre în Al Doilea Război Mondial alături de Germania nazistă, Antonescu a adoptat „cea mai dură legislație antisemită din Europa, fără a exclude Germania”, astfel încât „Hitler însuși era conștient că Germania era întrecută de România”.

Hannah Arendt scrie că Hitler i s-ar fi plâns lui Goebbels în august 1941, adică după Pogromul de la Iași și „trenurile morții” și înainte de planul pentru „Soluția Finală” (numele de cod pentru genocid) formulat la conferința de la Wannsee din ianuarie 1942, că „un om ca Antonescu procedează în mod mult mai radical decât am făcut-o noi până acum” (Hannah Arendt, Eichmann in Jerusalem: A Report on the Banality of Evil).

Antonescu: „Poate să moară toți, dar nu vreau să moară nici un funcționar român”

Doar unul dintre exemplele cruzimii extreme a lui Antonescu: la ședința Consiliului de Miniștri din 16 decembrie 1941, când se discuta despre problema epidemiei de tifos exantematic printre evreii deportați de el în Transnistria și situația evreilor din Odesa care urmau a fi deportați, indicațiile lui sunt următoarele: „lasă-i să mai moară pe aceia”, „bagă-i în catacombe, bagă-i în Marea Neagră… poate să moară o sută, poate să moară o mie, poate să moară toți, dar nu vreau să moară nici un funcționar român” etc.

Prin urmare, cei care susțin cu înverșunare că Antonescu nu era antisemit, că el a „salvat” evreii, că nu avea de ales fiind presat de Hitler, aceștia dezinformează, fie voit, fie din ignoranță, și încearcă să șteargă responsabilitatea unui dovedit criminal de război pentru ororile Holocaustului din România.

Dobrescu și Coja - între cei mai radicali lideri neolegionari și antisemiți

Florin Dobrescu este secretar al uneia dintre cele mai active și radicale organizații neolegionare, Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu”, și vicepreședinte al Asociației „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” - organizatoarea taberelor de îndoctrinare legionară. Fundația Ogoranu este urmaşa partidului neolegionar „Totul pentru Țară” (TpȚ), înfiinţat în 1993 de un grup de foşti legionari. Florin Dobrescu a fost liderul acestui partid neolegionar până în 2015, când partidul a fost scos în afara legii.

Florin Dobrescu a fost cercetat penal pentru organizarea parastaselor anuale de comemorare a liderului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, de la Tâncăbești, însă cazul a fost clasat, invocându-se dreptul la libertate religioasă. La fel se întâmplă cu mai toate dosarele penale care ajung în instanță în baza OUG 31/2002 și a legii din 2015.

O singură excepție parțială, cazul lui Vasile Zărnescu, fost colonel SRI, care a fost condamnat la 13 luni de închisoare cu amânarea pedepsei, decizie pe care a atacat-o în instanță.

Drept urmare, Curtea de Apel București a decis definitiv pe 31 martie 2022 renunțarea la aplicarea pedepsei, rezumându-se la un simplu avertisment „ca pe viitor să nu mai săvȃrșească alte infracțiuni”.

Fostul colonel SRI Zărnescu recidivează: „Veniți în tăcere, cu funii și săpun!”

Cât de eficient a fost acest avertisment vedem chiar la câteva zile după decizia Curții, când Zărnescu deja relua aceleași poziții negaționiste, în discuție cu un interlocutor care-și afișa ostentativ inelul cu simbolul SS (cf. Raport CRJ 2023).

Și în februarie 2023, Zărnescu reia, cu și mai mare aplomb, negaționismul antisemit și chiar se radicalizează, incitând public la violență insurecțională: „e nevoie de o mare tăcută, dar cu ghioage, cu lănci, cu topoare, cu sticle incendiare, cu funii și cu săpun! [...] Statul român este condus de trădători, iar pentru trădătorii de țară, totdeauna și peste tot li s-a aplicat o singură pedeapsă: spânzurătoarea! [...] Așa că voi, care tăceți, veniți în tăcere, cu funii și săpun! Transformați stâlpii în spânzurători! Nu mai așteptați soluția «electorală». [...] Români! Tăceți, dar umpleți spânzurătorile! Până atunci, pregătiți psihologic poporul: afișați pe ziduri varianta originală a DOINEI lui Mihai Eminescu!” (variantă rasistă, xenofobă, antisemită, pe care o citează și Șoșoacă la un protest din 2022 și care e publicată și de ziarul neolegionar Certitudinea).

Mai mult, de pe diverse canale de extremă dreapta aflăm ca Fundația Ogoranu afișează și comercializează nu doar literatură legionară, ci și materiale (insigne cu Garda de Fier), că găzduiește un muzeu legionar și lansează strângeri de fonduri pentru a organiza o expoziție omagială pentru legionarul Ogoranu, în an centenar.

Dacă Florin Dobrescu e mai degrabă orientat pe propaganda legionară la firul ierbii, Ion Coja, fost conferențiar, joacă un rol mai degrabă de ideolog.

Așa cum am arătat în articolul precedent, Coja este cunoscut pentru antisemitismul său explicit și negarea Holocaustului, atât cel român, cât și cel nazist. De altfel, în 2007, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a depus plângere penală împotriva lui Coja pentru negarea Holocaustului, însă fără repercusiuni legale. Drept urmare, cum am arătat în articolul de ieri, și astăzi acesta își expune liber ideile negaționiste.

Cum se fac bani și capital politic din minciuni și conspirații: Șoșoacă și Alex Jones

Șoșoacă s-a lăudat în același live și apoi pe Facebook că apare în emisiunea „Infowars” a cunoscutului conspiraționist american Alex Jones.

Este emisiunea unde rapperul Ye (cunoscut anterior drept Kanye West) a făcut declarații antisemite, a negat Holocaustul și l-a lăudat pe Hitler.

Același Alex Jones, idol inclusiv al extremei drepte românești, este în prezent în faliment, datorând 1,5 miliarde de dolari după ce a pierdut procesul intentat de familiile victimelor masacrului din școala generală Sandy Hook din 2012. Conspiraționistul Alex Jones a dezinformat fără urmă de empatie ani de zile milioane de oameni, susținând în mod fals că tragedia ar fi o făcătură, că familiile victimelor ar fi, de fapt, actori, iar victimele ar fi în viață.

Șoșoacă spune că seismele din Turcia și Siria sunt provocate

Aceasta e doar una dintre numeroasele teorii conspiraționiste și dezinformări flagrante susținute de realizatorul american a cărui emisiune la care se laudă Șoșoacă de invitație are un public mai mare decât presa cu reputație internațională ca Economist sau Newsweek. În același spirit, senatoarea Diana Șoșoacă susține în emisiune, cu convingere și lipsă de sensibilitate față de victime și supraviețuitori, o nouă teorie conspiraționistă care a prins tracțiune recent în rândul extremei drepte la nivel internațional. Mai exact, aceea cum că seria de cutremure din Turcia și Siria care au provocat peste 40.000 de victime ar fi fost provocată cu o armă de geoinginerie tip HAARP de către americani și NATO ca răzbunare pe Erdoğan pentru respingerea solicitării de aderare la NATO a Suediei, după ce un politician suedez de extremă dreapta a ars Coranul în fața Ambasadei Turciei.

Această teorie conspiraționistă a fost deja demontată de website-ul de fact-checking PolitiFact. Asta nu a oprit-o însă pe senatoarea Șoșoacă să-și facă reclamă pe website-uri internaționale conspiraționiste sau la cunoscuții și mult prea popularii conspiraționiști români precum Luis Lazarus sau să reia asemenea idei complet false și fără bază în declarațiile sale politice din Parlamentul României. Mai mult, în Parlament, aceasta incită la revoltă și violență și folosește un limbaj implicit antisemit, țipând în repetate rânduri către clasa politică „Fariseilor! Iudelor!” și sfârșind prin următorul apel incitator:

„Să ne ridicăm împreună… exact ca la 1848 să începem lupta de eliberare de sub jugul psihopaților... Vă îndemn la ridicarea la luptă, la revoltă mondială pentru a ne elibera cu toții și a nimici acești dușmani pentru că în acest moment suntem în legitimă apărare... Dacă pentru voi e nevoie să moară oameni, și pentru noi e nevoie să pieriți voi, e totul sau nimic, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Legea Talionului”.

Bilanțul unui centenar fascist

La 100 de ani de la începuturile fascismului în România vedem, în loc de o reafirmare a angajamentului de a nu repeta greșelile istoriei, o periculoasă mistificare și rescriere a ei.

Cu pasivitatea și complicitatea unor instituții ale statului care ar trebui să vegheze și să sancționeze derapajele antidemocratice, cu complicitatea unora dintre câinii de pază adormiți ai presei.

Cu complicitatea celor care au beneficiat tocmai de pe urma democrației reprezentative, ajungând în cele mai înalte foruri ale ei, de unde o atacă și dau semnalul radicalizării spre extrema dreaptă.

În ceas de centenar fascist, miza sau testul istoric este de a învăța din greșelile secolului trecut și a nu lăsa o mână de politicieni ultranaționaliști oportuniști să crească ura și violența din societate pentru o mână de voturi. A nu lăsa urmașii de azi ai extremei drepte interbelice să șteargă păcatele predecesorilor și memoria victimelor lor, să inverseze iar victimele cu călăii. Aceasta este responsabilitatea istorică pe care o are România în an de centenar fascist.

Nu doar Germania nazistă trebuie să își asume trecutul, ci și România antonesciană și legionară, care amenință, prin avatarurile sale, că revine la putere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (21)
  • Avatar comentarii

    Feradol 07.03.2023, 10:15

    Așa ajung dictatorii la putere, la început se prefac că empatizează cu poporul, sunt vocea poporului, le strigă nemulțumirile, sunt votați și mai apoi... potopul. Schimbă legi în favoarea lor să rămână la conducere pe viață, își anihilează opoziția prin arestări sub diverse pretexte, otrăviri sau chiar execuții în stradă. Va fi ilegal să se facă glume cu ei, vor domina poporul prin frică, vor aduce media de partea lor și vor aresta jurnaliștii independenți care le sunt împotrivă. „Cine nu învață din istorie e condamnat să o repete”

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 07.03.2023, 11:14

    Poate nu ar strica ca înainte de a intra în politică, doritorilor să li se facă un control psihiatric meticulos, la un cabinet de prestigiu controlat și verificat, (nu doar să prezinte certificatul ) și mai ales sa li se ceară obligatoriu Bacalaureatul ! Poate așa nu vom mai avea așa de mulți politicieni ,,certați” cu limba română și poate așa vom înțelege și noi ce vor să spună!!!!

  • Avatar comentarii

    Mostoles12 07.03.2023, 11:31

    Numai o dictatura mai poate salva Romania sau ce a mai ramas din ea. Spunea CTPopescu intr un articol, ca un Rau nu poate inlaturat decat cu un alt Rau mai Mare. Si avea dreptate dl. Popescu. Orice rau e bun venit sa ne luam tara inapoi. Prefer dictatura cu conditia ca ce i care si au batut joc de acest popor si de aceasta tara , sa le fie pusa funia, cu sapun sau fara sapun. Numai cu aceasta conditie (FUNIA).

  • Avatar comentarii

    belane 07.03.2023, 11:38

    In opinia mea extrema dreapta nu are absolut nici o sansa s-ajunga la putere. Tara e condusa de servicii, asta ni s-a dovedit clar in ultimii 3 ani de cand cu pandemia incoace, reportajele Recorder etc. trebuie sa fii total orb sau i....ot ca sa nu observi acest lucru (bine asta nu inseamna ca absolut orice decizie interna e luata de ei dar cand vine vorba de importanta unor masuri de "reforma", politica externa, masuri economice, privatizari, uneori si subiecte majore in presa s.a.m.d. au un cuvant greu de spus). Si totodata noi, plebea am observat, de cand cu razboiul din Ucraina ca UE depinde de S.U.A. extrem de mult iar cu ocazia acestui razboi a inceput sa depinda si mai mult nu doar d.p.d.v. militar ci si ideologic, economic etc. Prin urmare Serviciile de la noi sunt supuse intr-o mare masura serviciilor americane iar americanii nu vor permite niciodata preluarea puterii din partea extremei dreapta intr-o tara unde isi au baze NATO si este atat de importanta strategic in conditiile actuale date. Doamna Adina face parte din acest SPLC/ADL romanesc : Institutul "Elie Wiesel". E de datoria ei sa ne vorbeasca non-stop de pericolele extremei drepte, acest boogeyman, bau bau, fiindca altfel ar ramane fara "paine" insa in acelasi timp Institutul EW foloseste acest boogeyman ca sa acapareze cat mai multe influenta si putere politica, sociala si culturala...per total vorbim tot despre oameni lipsiti de coloana vertebrala precum cei enumerati in articol.

  • Avatar comentarii

    Imparatul_e_gol_pe_YOUTUBE 07.03.2023, 11:44

    Astia sunt "cercetatorii Elie Wiesel" : cei care ne explica ca trebuie mentinute si respectate hotararile judecatoresti din 1948, ca atunci erau TOT EI LA PUTERE. Exact asa ajung dictatorii la putere : cand poporul nu mai suporta umilinta din partea unor tradatori de neam si tara. Oricine trimite la site-uri de "fact-check" de tipul politifact, cum face duduia asta, e un dusman al intereselor oamenilor de rand. Toate site-urile de "fact-checking" sunt platite fix din aceleasi conturi ca si duduia asta. Nici unul nu e independent, sunt brate ale aparatului de partid democrat din SUA.

ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
15:29
Un sibian de 91 de ani a cărat pământ și gunoi de grajd cu Trabantul ca să-și facă o grădină. Copiii care veneau noaptea la furat de căpșune i-au schimbat viața pentru totdeauna: „Asta e averea mea. O avere care nu se poate cumpăra”
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește