Așa ajung dictatorii la putere, la început se prefac că empatizează cu poporul, sunt vocea poporului, le strigă nemulțumirile, sunt votați și mai apoi... potopul. Schimbă legi în favoarea lor să rămână la conducere pe viață, își anihilează opoziția prin arestări sub diverse pretexte, otrăviri sau chiar execuții în stradă. Va fi ilegal să se facă glume cu ei, vor domina poporul prin frică, vor aduce media de partea lor și vor aresta jurnaliștii independenți care le sunt împotrivă. „Cine nu învață din istorie e condamnat să o repete”
Poate nu ar strica ca înainte de a intra în politică, doritorilor să li se facă un control psihiatric meticulos, la un cabinet de prestigiu controlat și verificat, (nu doar să prezinte certificatul ) și mai ales sa li se ceară obligatoriu Bacalaureatul ! Poate așa nu vom mai avea așa de mulți politicieni ,,certați” cu limba română și poate așa vom înțelege și noi ce vor să spună!!!!
Numai o dictatura mai poate salva Romania sau ce a mai ramas din ea. Spunea CTPopescu intr un articol, ca un Rau nu poate inlaturat decat cu un alt Rau mai Mare. Si avea dreptate dl. Popescu. Orice rau e bun venit sa ne luam tara inapoi. Prefer dictatura cu conditia ca ce i care si au batut joc de acest popor si de aceasta tara , *** ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență
In opinia mea extrema dreapta nu are absolut nici o sansa s-ajunga la putere. Tara e condusa de servicii, asta ni s-a dovedit clar in ultimii 3 ani de cand cu pandemia incoace, reportajele Recorder etc. trebuie sa fii total orb sau i....ot ca sa nu observi acest lucru (bine asta nu inseamna ca absolut orice decizie interna e luata de ei dar cand vine vorba de importanta unor masuri de "reforma", politica externa, masuri economice, privatizari, uneori si subiecte majore in presa s.a.m.d. au un cuvant greu de spus). Si totodata noi, plebea am observat, de cand cu razboiul din Ucraina ca UE depinde de S.U.A. extrem de mult iar cu ocazia acestui razboi a inceput sa depinda si mai mult nu doar d.p.d.v. militar ci si ideologic, economic etc. Prin urmare Serviciile de la noi sunt supuse intr-o mare masura serviciilor americane iar americanii nu vor permite niciodata preluarea puterii din partea extremei dreapta intr-o tara unde isi au baze NATO si este atat de importanta strategic in conditiile actuale date. Doamna Adina face parte din acest SPLC/ADL romanesc : Institutul "Elie Wiesel". E de datoria ei sa ne vorbeasca non-stop de pericolele extremei drepte, acest boogeyman, bau bau, fiindca altfel ar ramane fara "paine" insa in acelasi timp Institutul EW foloseste acest boogeyman ca sa acapareze cat mai multe influenta si putere politica, sociala si culturala...per total vorbim tot despre oameni lipsiti de coloana vertebrala precum cei enumerati in articol.
Astia sunt "cercetatorii Elie Wiesel" : cei care ne explica ca trebuie mentinute si respectate hotararile judecatoresti din 1948, ca atunci erau TOT EI LA PUTERE.
Exact asa ajung dictatorii la putere : cand poporul nu mai suporta umilinta din partea unor tradatori de neam si tara.
Oricine trimite la site-uri de "fact-check" de tipul politifact, cum face *** e un dusman al intereselor oamenilor de rand. Toate site-urile de "fact-checking" sunt platite fix din aceleasi conturi ca si *** Nici unul nu e independent, sunt brate ale aparatului de partid democrat din SUA.
Decat sa traiesc intr-o lume cu astia la putere, mai bine plec in lume si traiesc asa cum pot. Sosoaca si multi altii de la AUR declarati pe fata rusofili, sa ma conduca pe mine? Fereasca Dumnezeu de asa ceva. Sper sa plece lumea pe capete din tara!
Am ajuns sa preluam fantomele care bântuie Occidentul adică antisemitismul și fascismul. Pericole inventate pentru că amândouă au pierit în fumul istoriei și teme care nu mai pot atrage popularitate. Pe urmă o personalitate trebuie judecată obiectiv pe merite nu global numai pentru anumite păcate. Ne ferim de extrema dreapta uitând că la opusul ei ne așteaptă o fantomă proto-marxistă cu așa zisa corectitudinea politică (un reflex autoritar), relativismul absolut și bărbatul care alăptează. Pana la urmă o extremă o potențează pe cealaltă.
Personajele in discutie sunt asa cum sunt pentru ca li se acorda atentie, ajung in mass media fie pozand in patrioti, fie in revolutionari impotriva a te miri ce. Nu n-au dreptate uneori, insa eu unul consider ca astfel de personaje isi au locul uitati intr-un colt al politicii, al istoriei.
Reclama negativa este tot reclama si nu face decat sa-i aduca din nou in ochii publicului. Bineinteles ca unii cred aberatiile lor si de aceea este mai bine sa-i lasam sa-i acopere praful.
Problema majora este ca nu avem o clasa politica, este doar o adunatura de hoti si personajele pitoresti gen Shosho au aparut tocmai datorita acestor asa zis politicieni. Ia sa fi avut o clasa politica interesata nu de buzunarul propriu, ci de bunastarea cetateanului platitor de taxe...
„Când vom ajunge la putere”. Promisiunea ascunsă a extremei drepte din România pentru viitorul țării
« Înapoi la articol
Feradol 07.03.2023, 10:15
Așa ajung dictatorii la putere, la început se prefac că empatizează cu poporul, sunt vocea poporului, le strigă nemulțumirile, sunt votați și mai apoi... potopul. Schimbă legi în favoarea lor să rămână la conducere pe viață, își anihilează opoziția prin arestări sub diverse pretexte, otrăviri sau chiar execuții în stradă. Va fi ilegal să se facă glume cu ei, vor domina poporul prin frică, vor aduce media de partea lor și vor aresta jurnaliștii independenți care le sunt împotrivă. „Cine nu învață din istorie e condamnat să o repete”
Vrajitoarea 07.03.2023, 11:14
Poate nu ar strica ca înainte de a intra în politică, doritorilor să li se facă un control psihiatric meticulos, la un cabinet de prestigiu controlat și verificat, (nu doar să prezinte certificatul ) și mai ales sa li se ceară obligatoriu Bacalaureatul ! Poate așa nu vom mai avea așa de mulți politicieni ,,certați” cu limba română și poate așa vom înțelege și noi ce vor să spună!!!!
Mostoles12 07.03.2023, 11:31
Numai o dictatura mai poate salva Romania sau ce a mai ramas din ea. Spunea CTPopescu intr un articol, ca un Rau nu poate inlaturat decat cu un alt Rau mai Mare. Si avea dreptate dl. Popescu. Orice rau e bun venit sa ne luam tara inapoi. Prefer dictatura cu conditia ca ce i care si au batut joc de acest popor si de aceasta tara , *** ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență
belane 07.03.2023, 11:38
In opinia mea extrema dreapta nu are absolut nici o sansa s-ajunga la putere. Tara e condusa de servicii, asta ni s-a dovedit clar in ultimii 3 ani de cand cu pandemia incoace, reportajele Recorder etc. trebuie sa fii total orb sau i....ot ca sa nu observi acest lucru (bine asta nu inseamna ca absolut orice decizie interna e luata de ei dar cand vine vorba de importanta unor masuri de "reforma", politica externa, masuri economice, privatizari, uneori si subiecte majore in presa s.a.m.d. au un cuvant greu de spus). Si totodata noi, plebea am observat, de cand cu razboiul din Ucraina ca UE depinde de S.U.A. extrem de mult iar cu ocazia acestui razboi a inceput sa depinda si mai mult nu doar d.p.d.v. militar ci si ideologic, economic etc. Prin urmare Serviciile de la noi sunt supuse intr-o mare masura serviciilor americane iar americanii nu vor permite niciodata preluarea puterii din partea extremei dreapta intr-o tara unde isi au baze NATO si este atat de importanta strategic in conditiile actuale date. Doamna Adina face parte din acest SPLC/ADL romanesc : Institutul "Elie Wiesel". E de datoria ei sa ne vorbeasca non-stop de pericolele extremei drepte, acest boogeyman, bau bau, fiindca altfel ar ramane fara "paine" insa in acelasi timp Institutul EW foloseste acest boogeyman ca sa acapareze cat mai multe influenta si putere politica, sociala si culturala...per total vorbim tot despre oameni lipsiti de coloana vertebrala precum cei enumerati in articol.
Imparatul_e_gol_pe_YOUTUBE 07.03.2023, 11:44
Astia sunt "cercetatorii Elie Wiesel" : cei care ne explica ca trebuie mentinute si respectate hotararile judecatoresti din 1948, ca atunci erau TOT EI LA PUTERE. Exact asa ajung dictatorii la putere : cand poporul nu mai suporta umilinta din partea unor tradatori de neam si tara. Oricine trimite la site-uri de "fact-check" de tipul politifact, cum face *** e un dusman al intereselor oamenilor de rand. Toate site-urile de "fact-checking" sunt platite fix din aceleasi conturi ca si *** Nici unul nu e independent, sunt brate ale aparatului de partid democrat din SUA.
Acest comentariu a fost moderat pentru: sexism
bozo76 07.03.2023, 11:45
Articolul e scris in maniera ori esti cu noi ori esti cu ei. Foarte bun.
mihaip85 07.03.2023, 12:05
Decat sa traiesc intr-o lume cu astia la putere, mai bine plec in lume si traiesc asa cum pot. Sosoaca si multi altii de la AUR declarati pe fata rusofili, sa ma conduca pe mine? Fereasca Dumnezeu de asa ceva. Sper sa plece lumea pe capete din tara!
dante69 07.03.2023, 12:22
Am ajuns sa preluam fantomele care bântuie Occidentul adică antisemitismul și fascismul. Pericole inventate pentru că amândouă au pierit în fumul istoriei și teme care nu mai pot atrage popularitate. Pe urmă o personalitate trebuie judecată obiectiv pe merite nu global numai pentru anumite păcate. Ne ferim de extrema dreapta uitând că la opusul ei ne așteaptă o fantomă proto-marxistă cu așa zisa corectitudinea politică (un reflex autoritar), relativismul absolut și bărbatul care alăptează. Pana la urmă o extremă o potențează pe cealaltă.
seaman651 07.03.2023, 12:57
Personajele in discutie sunt asa cum sunt pentru ca li se acorda atentie, ajung in mass media fie pozand in patrioti, fie in revolutionari impotriva a te miri ce. Nu n-au dreptate uneori, insa eu unul consider ca astfel de personaje isi au locul uitati intr-un colt al politicii, al istoriei. Reclama negativa este tot reclama si nu face decat sa-i aduca din nou in ochii publicului. Bineinteles ca unii cred aberatiile lor si de aceea este mai bine sa-i lasam sa-i acopere praful. Problema majora este ca nu avem o clasa politica, este doar o adunatura de hoti si personajele pitoresti gen Shosho au aparut tocmai datorita acestor asa zis politicieni. Ia sa fi avut o clasa politica interesata nu de buzunarul propriu, ci de bunastarea cetateanului platitor de taxe...
anonimus 07.03.2023, 13:49
Inainte de toate , trebuia mentionat in articol si ca d-na Sosoaca are *** .
Acest comentariu a fost moderat pentru: calomnie
1 2 3 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.