Ce s-ar întâmpla dacă am cumpăra mai rar haine, dar mai scumpe și mai bune și cum ar schimba asta modul în care sunt plătiți unii dintre noi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Industria textilă și a modei sunt într-o criză severă din cauza pandemiei. Când muncești de acasă, când restaurantele sunt închise, când nu se mai țin petreceri de sărbători, e normal să cumpărăm mai puține haine.
Valoarea hainelor nevândute și rămase în depozite la nivel global în 2020 s-a dublat față de anii precedenți, ajungând la 160 de miliarde de euro, conform estimărilor de dată recentă ale companiei McKinsey. Industria textilă și moda au înregistrat pierderi mari din cauza pandemiei.
E de rău?
Da, sigur e de rău pentru toți lucrătorii din industria textilă și de confecții, de la noi, dar și din toată lumea, ale căror locuri de muncă sunt puse în pericol, a căror bunăstare și așa fragilă e periclitată.
Conform Eurostat, în primele 9 luni ale anului trecut, la nivel european, sectorul textile a pierdut mai bine de 70.000 de locuri de muncă - iar dintre acestea, peste o treime, adică 27.000, au fost pierdute în România. Raportat la dimensiunea numărului de angajați din sector pe care îl avem în România (ușor peste 200.000), asta înseamnă că pierderea la nivel național a depășit 10%. Nu se știe dacă sectorul își va reveni.
Cu toate acestea, de o schimbare majoră avem nevoie.
De ce spun asta? Consumul de haine a crescut nebunește în ultimii ani - volumul vânzărilor globale s-a dublat în intervalul 2000-2015, ajungând la 100 de miliarde de euro pe an. Producția de îmbrăcăminte a crescut cu 400% față de acum două decenii. România nu e o excepție - potrivit unui studiu realizat de MKOR Consulting, în ultimii ani, evoluția consumului de modă a avut un puternic trend ascendent, de 16-18% pe an, pentru 2017-2018.
Ce se întâmplă? Avem tot mai multe haine pe care le purtăm tot mai puțin. Utilizarea medie a unei haine - adică de câte ori e purtată aceasta - a scăzut cu 35% în perioada 2000-2015. Pur și simplu, hainele cumpărate stau în dulap sau sunt aruncate.
Și în ambele cazuri e o problemă.
Confecționarea textilelor și articolelor de îmbrăcăminte comportă costuri sociale și de mediu foarte mari. Gândiți-vă doar la salariile de mizerie pe care le primesc muncitorii din confecții peste tot în lume - salarii care sunt menținute joase din cauza competiției globale crescânde.
Gândiți-vă la condițiile de muncă infernale și uneori de-a dreptul periculoase în care se muncește și uneori se moare, cum s-a întâmplat în 2013, în Bangladesh, unde clădirea unei fabrici de textile s-a prăbușit și a ucis 1.000 de angajați. La formele de sclavie modernă și abuz la care sunt expuse lucrătoarele, inclusiv la noi în țară.
Gândiți-vă la apa, la energia, la poluarea produse. Banca Mondială estimează că 20% din apa poluată industrial e generată de industria textilă. Emisiile de carbon produse de industria textilă se ridică la 1,2 miliarde de tone anual - mai mult decât toate zborurile internaționale și transportul maritim la un loc. Merită toate astea ca să purtăm o haină de două ori pe an?
În teorie, hainele se pot reutiliza după ce renunțăm la ele, ajungând astfel în magazinele second-hand. Dar asta nu se prea întâmplă. Chiar dacă unele țări, cum e Germania, fac eforturi de colectare a hainelor uzate (nemții colectează 75% din textile), cea mai mare parte a acestor haine ajung în state mai sărace, fără o infrastructură de colectare, cum e România, unde după ce sunt purtate încă o vreme sunt, în cele din urmă, aruncate și incinerate, producând poluare.
Doar 1% din materialul utilizat în confecționarea hainelor este reciclat pentru producția unora noi.
Toată această dinamică păguboasă are un nume - se cheamă „fast fashion”. Se produc volume uriașe, în timp record, cu costuri mici și la o calitate scăzută. Se produce mult, repede, ieftin și prost. Și se cumpără la fel - mult, ieftin, prost. Se poartă puțin și apoi se aruncă. Se fac toate astea în timp ce mediul înconjurător suferă, aerul pe care îl respirăm și apa pe care o consumăm sunt mai poluate.
Și asta în timp ce angajații din sector se spetesc muncind câte 10-12 ore pe zi pentru un salariu care nu le ajunge de la o lună la alta. Reamintesc doar că în mod sistematic, în România, salariul mediu net în sectorul textile și fabricarea articolelor de îmbrăcăminte este la jumătate din salariul mediu la nivel național.
Doar sectorul HoReCa oferă salarii mai mici, însă în HoReCa, știm cu toții, veniturile angajaților sunt suplimentate cu câștigurile informale, din bacșiș, ceea ce nu e cazul în sectorul textile.
Acest model de afacere și de consum e momentan în criză din cauza pandemiei. Iar asta e o șansă pentru schimbare, atât la nivel global, cât și pentru România.
Acum, mai mult ca niciodată, e nevoie să trecem la un model de business în care producem mult, ieftin și prost la unul în care producem mai puțin, mai scump, dar mai bun. Idem și cu consumul - în loc de 10 tricouri ieftine și de calitate scăzută, putem cumpăra două, mai scumpe și mai bune. Și mai ales e nevoie să reciclăm și să trecem de la o economie liniară, ca acum, la una circulară.
Asta va permite și o creștere a salariilor - se estimează că dacă s-ar tripla costul cu forța de muncă, prețurile articolelor textile ar crește cu 16,5%; presupunând că am cheltui aceeași sumă de bani ca acum pentru haine, asta ar însemna o scădere cu 14% a volumului de textile achiziționate sau, cu alte cuvinte, s-ar reveni la comportamentul de consum mediu european al anilor 2000.
Nu am pierde prea mult, noi, consumatorii, dar angajații din sector ar avea cu certitudine de câștigat. La fel ar avea de câștigat mediul înconjurător, dar și noi, respirând un aer mai bun, păstrând mai curate apele râurilor, dar și ale oceanelor, pe care le poluăm cu fibre de microplastic produse de textile. La fel ar avea de câștigat și industria textilă însăși, și mediul de afaceri.
De ani buni, industria românească se află sub o presiune enormă din cauza competiției internaționale - pur și simplu modelul nostru nu mai e competitiv, marjele de profit se îngustează, condițiile de muncă se deteriorează, lațul se strânge.
Vă întrebați de ce nu s-a schimbat nimic până acum, din moment ce schimbarea sună atât de bine? Răspunsul e pentru că s-a putut și așa. Deși marjele de profit s-au redus, s-a făcut totuși profit. Deși competiția a fost dură, unii au supraviețuit. Dar de acum înainte, din cauza pandemiei, s-ar putea, iată, să nu se mai poată. Adesea, crizele sunt o modalitate „naturală” de a forța o schimbare pe care altfel nu avem inteligența de a o face.
