Ce s-ar întâmpla dacă am cumpăra mai rar haine, dar mai scumpe și mai bune și cum ar schimba asta modul în care sunt plătiți unii dintre noi

Comentează
Arhiva foto

Industria textilă și a modei sunt într-o criză severă din cauza pandemiei. Când muncești de acasă, când restaurantele sunt închise, când nu se mai țin petreceri de sărbători, e normal să cumpărăm mai puține haine.

Valoarea hainelor nevândute și rămase în depozite la nivel global în 2020 s-a dublat față de anii precedenți, ajungând la 160 de miliarde de euro, conform estimărilor de dată recentă ale companiei McKinsey. Industria textilă și moda au înregistrat pierderi mari din cauza pandemiei.

E de rău?

Da, sigur e de rău pentru toți lucrătorii din industria textilă și de confecții, de la noi, dar și din toată lumea, ale căror locuri de muncă sunt puse în pericol, a căror bunăstare și așa fragilă e periclitată.

Conform Eurostat, în primele 9 luni ale anului trecut, la nivel european, sectorul textile a pierdut mai bine de 70.000 de locuri de muncă - iar dintre acestea, peste o treime, adică 27.000, au fost pierdute în România. Raportat la dimensiunea numărului de angajați din sector pe care îl avem în România (ușor peste 200.000), asta înseamnă că pierderea la nivel național a depășit 10%. Nu se știe dacă sectorul își va reveni.

Cu toate acestea, de o schimbare majoră avem nevoie.

De ce spun asta? Consumul de haine a crescut nebunește în ultimii ani - volumul vânzărilor globale s-a dublat în intervalul 2000-2015, ajungând la 100 de miliarde de euro pe an. Producția de îmbrăcăminte a crescut cu 400% față de acum două decenii. România nu e o excepție - potrivit unui studiu realizat de MKOR Consulting, în ultimii ani, evoluția consumului de modă a avut un puternic trend ascendent, de 16-18% pe an, pentru 2017-2018.

Ce se întâmplă? Avem tot mai multe haine pe care le purtăm tot mai puțin. Utilizarea medie a unei haine - adică de câte ori e purtată aceasta - a scăzut cu 35% în perioada 2000-2015. Pur și simplu, hainele cumpărate stau în dulap sau sunt aruncate.

Și în ambele cazuri e o problemă.

Confecționarea textilelor și articolelor de îmbrăcăminte comportă costuri sociale și de mediu foarte mari. Gândiți-vă doar la salariile de mizerie pe care le primesc muncitorii din confecții peste tot în lume - salarii care sunt menținute joase din cauza competiției globale crescânde.

Gândiți-vă la condițiile de muncă infernale și uneori de-a dreptul periculoase în care se muncește și uneori se moare, cum s-a întâmplat în 2013, în Bangladesh, unde clădirea unei fabrici de textile s-a prăbușit și a ucis 1.000 de angajați. La formele de sclavie modernă și abuz la care sunt expuse lucrătoarele, inclusiv la noi în țară.

Gândiți-vă la apa, la energia, la poluarea produse. Banca Mondială estimează că 20% din apa poluată industrial e generată de industria textilă. Emisiile de carbon produse de industria textilă se ridică la 1,2 miliarde de tone anual - mai mult decât toate zborurile internaționale și transportul maritim la un loc. Merită toate astea ca să purtăm o haină de două ori pe an?

În teorie, hainele se pot reutiliza după ce renunțăm la ele, ajungând astfel în magazinele second-hand. Dar asta nu se prea întâmplă. Chiar dacă unele țări, cum e Germania, fac eforturi de colectare a hainelor uzate (nemții colectează 75% din textile), cea mai mare parte a acestor haine ajung în state mai sărace, fără o infrastructură de colectare, cum e România, unde după ce sunt purtate încă o vreme sunt, în cele din urmă, aruncate și incinerate, producând poluare.

Doar 1% din materialul utilizat în confecționarea hainelor este reciclat pentru producția unora noi.

Toată această dinamică păguboasă are un nume - se cheamă „fast fashion”. Se produc volume uriașe, în timp record, cu costuri mici și la o calitate scăzută. Se produce mult, repede, ieftin și prost. Și se cumpără la fel - mult, ieftin, prost. Se poartă puțin și apoi se aruncă. Se fac toate astea în timp ce mediul înconjurător suferă, aerul pe care îl respirăm și apa pe care o consumăm sunt mai poluate.

Și asta în timp ce angajații din sector se spetesc muncind câte 10-12 ore pe zi pentru un salariu care nu le ajunge de la o lună la alta. Reamintesc doar că în mod sistematic, în România, salariul mediu net în sectorul textile și fabricarea articolelor de îmbrăcăminte este la jumătate din salariul mediu la nivel național.

Doar sectorul HoReCa oferă salarii mai mici, însă în HoReCa, știm cu toții, veniturile angajaților sunt suplimentate cu câștigurile informale, din bacșiș, ceea ce nu e cazul în sectorul textile.

Acest model de afacere și de consum e momentan în criză din cauza pandemiei. Iar asta e o șansă pentru schimbare, atât la nivel global, cât și pentru România.

Acum, mai mult ca niciodată, e nevoie să trecem la un model de business în care producem mult, ieftin și prost la unul în care producem mai puțin, mai scump, dar mai bun. Idem și cu consumul - în loc de 10 tricouri ieftine și de calitate scăzută, putem cumpăra două, mai scumpe și mai bune. Și mai ales e nevoie să reciclăm și să trecem de la o economie liniară, ca acum, la una circulară.

Asta va permite și o creștere a salariilor - se estimează că dacă s-ar tripla costul cu forța de muncă, prețurile articolelor textile ar crește cu 16,5%; presupunând că am cheltui aceeași sumă de bani ca acum pentru haine, asta ar însemna o scădere cu 14% a volumului de textile achiziționate sau, cu alte cuvinte, s-ar reveni la comportamentul de consum mediu european al anilor 2000.

Nu am pierde prea mult, noi, consumatorii, dar angajații din sector ar avea cu certitudine de câștigat. La fel ar avea de câștigat mediul înconjurător, dar și noi, respirând un aer mai bun, păstrând mai curate apele râurilor, dar și ale oceanelor, pe care le poluăm cu fibre de microplastic produse de textile. La fel ar avea de câștigat și industria textilă însăși, și mediul de afaceri.

De ani buni, industria românească se află sub o presiune enormă din cauza competiției internaționale - pur și simplu modelul nostru nu mai e competitiv, marjele de profit se îngustează, condițiile de muncă se deteriorează, lațul se strânge.

Vă întrebați de ce nu s-a schimbat nimic până acum, din moment ce schimbarea sună atât de bine? Răspunsul e pentru că s-a putut și așa. Deși marjele de profit s-au redus, s-a făcut totuși profit. Deși competiția a fost dură, unii au supraviețuit. Dar de acum înainte, din cauza pandemiei, s-ar putea, iată, să nu se mai poată. Adesea, crizele sunt o modalitate „naturală” de a forța o schimbare pe care altfel nu avem inteligența de a o face.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
06:18
Donald Trump declară că nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar trebui să o iau de la capăt, aș proceda exact la fel”
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
TRENDING
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate