Cel mai frumos cartier din țară și-a pierdut cinematograful, transformat în supermarket. Ce spune asta despre orașele noastre

Acest cartier se numește Copou și se află în Iași. Așa cum există Ceahlăul, Delta Dunării, Marea Neagră și alte rezervații naturale cu care ne mândrim există și cartierul Copou – doar că Copoul este produsul social, istoric, cultural și multe altele făcut de mâna și mintea omului. Ce-i drept, și aici
tranziția a mușcat hapsână: retrocedări halucinante, construcții aiuritoare, jaf-privatizat din bun public.

Mai sunt multe cartiere superinteresante în orașele românești, dar e greu să concureze cu Copoul. Și încă un lucru: Copoul este cel mai studențesc cartier al României. Aici are o concurență mai dură, dar bate chiar și Timișoara, care are un cartier studențesc foarte bun.

Ca să urci Copoul trebuie să-ți faci vânt. Copoul e în pantă, în deal – spre lucrurile cu adevărat importante se urcă. Poți să-ți iei elan de pe Lăpușneanu din Piața Unirii sau poți să-ți faci un vânt mai mare dinspre Palatul Culturii. Dacă o iei dinspre palat, ai ce căsca gura.

Recomandări

Cristi Burci a încercat fără succes să ridice sechestrul pe 35 de milioane de euro în Dosarul Romvag. Instanța: „Presupusele sume de bani spălate se situează la valori foarte ridicate”

Marea problemă e că au dezechilibrat orașul cu Palas Mall. Palatul a devenit anexă la Palas Mall. În continuare consider că e o mare pacoste acel loc – trebuia scos din oraș: dezechilibrează centrul care era destul de așezat. Oricum, în 40 de ani, acești monștri vor dispărea precum marile complexe industriale. Acelea măcar produceau ceva, astea, mallurile, sunt „vampiri urbani”.

Din Piața Unirii o iei pe Lăpușneanu – aici aveai trei cinematografe: Victoria jos peste drum de piață, după care Republicii cu Tineretului pe Lăpușneanu. Nu le mai știu prea bine soarta lor: unul închis, unul semideschis cred. Dar sigur abandonate. Toate la câțiva metri unul de altul. Lăpușneanu e strada aia pietonală cu mulți anticari, multe cafenele și case memoriale. Nu vă opriți la Beer Zone că nu mai ajungeți în Copou.

Copoul se deschide cu o arteră mare – Bulevardul Copou – străjuită de Biblioteca Centrală și Casa Studenților – două epoci diferite. Urmează – le spun din memorie – Palatul copiilor, Casa Pogor, Universitatea Al. I. Cuza, cea mai veche din țară și peste drum Institutul Politehnic, Academia, Informatica. Mai bine mă opresc.

Recomandări

ANALIZĂ. De ce evită candidații la Primăria București dezbaterile electorale. Pe cine încurcă și pe cine ajută confruntările directe

Dintre licee ai așa: Negruzzi, Eminescu, Ibrăileanu, Moisil, Sportiv și Asachi. Am uitat ceva? Să mai amintesc de CUI (Casa Universitarilor din Iași), unde se mai întâlneau profesorii cu studenții sau Casa Armatei și Spitalul Militar? În Copou există până și o pușcărie. Iar despre faimoasa stradă Lascari Catargi, fostă Karl Marx, aș putea scrie o poveste separată. Spații verzi: Grădina Copou, Parcul Expoziției, Grădina Botanică. Copoul e foarte verde – e plin de verdeață. Printre ele ai Stadionul Emil Alexandrescu. Mai ai blocurile „comuniste” bine armonizate.

Case memoriale și clădiri celebre nu vă mai număr, sunt zeci și zeci: între Pogor-Junimea, Bojdeuca lui Creangă și Casa Sadoveanu ai puzderie.

Recomandări

Putin sprijină planul de pace al Chinei pentru Ucraina și spune că Beijingul înţelege „cu adevărat” conflictul

Două artere străbat Copoul de sus în jos: Bulevardul Copou și strada Sărăriei. El curge dinspre axa centrală în două direcții: spre Țicău și spre Păcurari cu foarte multe străduțe întortocheate și verzi. Dacă mergi doar pe cele două artere vezi numai coloana vertebrală. Spectaculos bulevardul Copou – față a boierimii și burgheziei ieșene cu „îmblânziri socialiste” bine integrate, și mai scăpătat Sărăria – loc al micilor slujbași, proletari și alții. Însă dacă ieși de pe artere dai de o lume compozită și amestecată.

Copoul însă este foarte molcom, plăcut de străbătut la picior sau tramvai: este așezat ca un ogheal (plapumă, n.red.) pestriț, cu o împletitură armonioasă, aruncat cumva peste un deal. Cu enorm de multe straturi.

Sunetul Copoului depinde de perioada zilei. Dar e dominat de foșnetul frunzelor, pași, voci povestitoare, roțile de tramvai care urcă și coboară – și croncănitul ciorilor. Mirosul Copoului depinde de anotimp: cel mai nebun miros e perioada teilor înfloriți.

Despre biserici nu vă spun: la Iași, fiecare drum se înfundă într-o biserică, crâșmă sau casă memorială. Ăsta e specificul locului.

Să nu uit zona studențească. Campusurile: Pușkin-Titu Maiorescu, Codrescu, Târgușor-Copou și Agronomie. Practic ai toată studențimea aici, cu excepția politehniștilor, care sunt în legendarul campus Tudor și teologia, care este mutată firesc în fostul hotel al Partidului Comunist, peste drum de Catedrală.

Pușkin, sau Maiorescu cum a fost botezat mai târziu, este un complex genial: e lângă, e lipit de Universitatea Al. I. Cuza. Are un număr nu foarte mare de cămine de câte 4 etaje (4 cămine? eu am stat în P7) într-un părculeț: La balenă. Lângă ele este o cantină mare și luminoasă. Aici pe vremuri erau: filologia, științe sociale-filosofie, drept, matematică, arte, economie, biologie, geografie. Mă rog: era un amestec destul de halucinant, dar foarte productiv. În anii 90 erau cămine mixte. Peste drum era complexul Codrescu – la 10 minute. Acolo erau mediciniștii.

Sus în vârful Copoului, peste drum de marele parc, ai Târgușor-Copou, un complex și mai mare. Pe același calapod – cămine, părculeț, cantină. Ai cam două stații de tramvai până la Universitate. Pe jos – 20-25 de minute.

Eram să uit: tot acolo există și micul complex din 1 mai al mediciniștilor în câteva clădiri mari „stil stalinist empire”, dar foarte bine integrate în contextul urban. Agronomiei e mai sus. Acolo e deja faună, floră și alte lucruri. Alături au Grădina Botanică – ei sunt mai în natură, mai în agronomie. La ei mergeam în vizită „ca la țară”, cu toate că sunt la patru- cinci stații de tramvai de Universitatea Al. I. Cuza.

Stai. De ce vă spun totuși toate astea?

Ah, da. Pe artera asta centrală, între cele patru complexe studențești era un centru comercial, alimentara – Supermagazin Copou. Un complex nu mare, dar rezonabil pentru acea perioadă. De aici se alimentau studenții.

Alături însă era un cinematograf – cinematograful Copou. Un cinematograf mediu, cu o fațadă care avea un mozaic splendid. Cinematograful Copou era cinematograful celui mai studențesc cartier din România. Asta însemna o lume. Întrebați-l pe Cristi Mungiu dacă nu mă credeți.

„Cinematograful” care vinde mere din Polonia și usturoi din China

A fost – nu mai este. Cinematograful a fost trimis să facă bani. A dispărut.

Ce s-a întâmplat cu el este tipic felului în care am gestionat după 90 avuția publică, bunul comun – a fost jefuit, numit pretențios „privatizare”. Cinematograful a ajuns pe mâinile unor „băieți de la Chișinău” care au făcut un club de noapte și după care la cine credeți că a ajuns? Da, da – la cei de la Mega Image. Acum, cinematograful vinde mere de Polonia, usturoi din China.

Iar Copoul a avut mereu insuficiente centre culturale moderne, mai ales pentru numărul imens de studenți. Să accepți ca oraș acest lucru este o inconștiență debilă. Cei care au condus orașul poartă această vină. Poate populația ar trebui să fie mai puțin tăcută, totuși.

Și așa a dispărut o lume. Eu mă mir că încă nu au deschis un club de noapte la Universitate, mă mir că nu au făcut încă blocuri între cămine sau un complex rezidențial exclusivist la Grădina Botanică. Acesta e trendul – totul pentru eficientizarea spațiului spre profit: distrugerea spațiului public.

Orașele noastre devin un haos total mai ales pentru că sunt conduse, de fapt, de mafii imobiliare și de interesele nebune din spatele lor: și Cluj, și București, și Iași, și Timișoara, și Constanța, și Chișinău. Din ce știu.

O spunea acum doi ani și fostul președinte al Ordinului Arhitecților din România, Șerban Țigănaș, într-un interviu pentru site-ul Cursdeguvernare.ro.: „Autoritatea publică a scăpat din mână planificarea strategică a urbanismului: a privatizat-o către grupurile de interese”.

Aceste dezastre ar trebui oprite până nu e prea târziu: bunurile de interes public nu se privatizează – sunt ca aerul, fără ele murim.

PS. Apreciem că s-a păstrat măcar mozaicul. Fotografie Cinema Copou – George Pleșu

Urmărește-ne pe Google News