Centenarul Patriarhiei Române între bucurie și tulburare. De ce naționalismul religios infectează simultan democrația și viața bisericească
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
2025 reprezintă un an special pentru Biserica Ortodoxă Română. Se împlinesc carevasăzică 140 de ani de la primirea autocefaliei (care traduce în termeni ecleziastici nou dobândita independență statală de la 1877) și 100 de ani de la ridicarea sa la rang de Patriarhie. De vreme ce nu-i lipsește simțul protocolar al duratelor lungi, BOR s-a străduit ca anul acesta să fie gata de sfințire și noua catedrală națională: o ceremonie clar memorabilă, la care PF Patriarh Danie va coliturghisi cu Patriarhul ecumenic Bartolomeu de la Constantinopol, ca să nu spunem doar din Fanarul unui Istanbul unde magnifica Sfânta Sofia n-a mai putut rămâne muzeu și a fost iarăși prefăcută în moschee. Contestată de unii și de alții, ba pentru proporțiile gigantice, ba pentru așezarea în oglindă cu (totuși) odioasa Casă ceaușistă a poporului, Catedrala națională, acest major altar creștin al eroilor neamului românesc, va deveni fără doar și poate un reper patrimonial al capitalei, insistent cercetat de credincioșii bucureșteni și de turiștii străini gata să-i admire vastele întinderi aurii de mozaic venețian.
Pe dinafară, cam așa s-ar rezuma un an însemnat din cronica celei mai răspândite confesiuni religioase din România euro-atlantice. Un an fast, măsurând roadele păcii și ale democrației redobândite după căderea regimului comunist, pentru care Dumnezeu nu exista și Biserica era doar un cuib de ”reacționari” greu de reeducat în spiritul marxist-leninist. La o privire mai atentă, dincolo de duhul solemn al sărbătorii și de însemnata realizare arhitectonică (pesemne ultima catedrală ridicată vreodată de un un popor european), situația centenarei noastre Patriarhii nu e chiar atât de roză.
Prima cauză ține de contextul pan-ortodox. Patriarhia Ecumenică de Constantinopol se află înghesuită sub noul islamism otoman. Orientul creștin e sfâșiat de războaie civile, persecuții, exoduri, crize umanitare și de mereu aprinsul conflict dintre Israel – unica democrație din zonă – și țările arabo-musulmane dimprejur. Balcanii sunt încă răniți de convulsiva dezmembrare a fostei Iugoslavii. Sinodul pan-ortodox din Creta a fost boicotat de Moscova. Ortodocșii din Ucraina sunt uciși de ”frații” (mai mult sau mai ceceni sau nord-coreeni) trimiși pe teren de Putin, cu binecuvântarea Patriarhului Kiril. BOR e stabilă și prosperă, cu diaspora ei de câteva milioane de credincioși, instalați în UE și America, dar fiii săi din Basarabia, pe care PF Daniel ar urma să-i viziteze pastoral, în premieră, tremură de sărăcie și spaima unei posibile invazii muscălești.
A doua cauză de neliniște decurge din remodelarea tehno-politică a peisajului contemporan, prin AI și social media. Până în anii 2000, puteam vorbi (ca români majoritari) de ”Biserica noastră”. Acum, pe rețelele de socializare și sub impactul creștererii așa-zisului ”suveranism”, atât de drag rușilor, pentru că vlăguiește un Occident deja debusolat de woke-ism, au apărut cohorte vânjoase de ”teologi” filetiști, care cleric rătăcit, care laic sigur că știe totul, mai presus de episcopat și de magisteriul ecleziastic. Nu mai e Biserica noastră, pentru că fiecare e cu bisericuța lui, privatizată, gătită în sosuri sincretiste, cu oleacă de New Age, ceva platitudini sapiențiale Osho, un strop de mindfulness, astrologie și rețete naturiste presupus ”mânăstirești”... Activismul digital fundamentalist, ignorant și agresiv xenofob s-a lățit odată cu masiva confuzie mentală din sânul unui public conformist și radical (paradox demn de Mitică și de pana lui Caragiale). Tipi incapabili să rostească cap-coadă articolele Crezului urlă continuu de pe conturi false, în căutarea ”trădătorilor” și ”ereticilor”, gata să-i denunțe și să le bage mințile în cap.
Ierarhia ortodoxă n-a priceput deocamdată că implicarea unor episcopi sau clerici în naționalimul religios slăbește interesul țării de a rămâne în UE și NATO, dezbină comunitatea și subminează autoritatea moral-spirituală a Sinodului, pe care orice adunătură virtuală pe WhatsApp sau Facebook îl poate contesta (din orice motiv), doar pentru că membrii grupului sunt convinși că dețin monopolul dreptei credințe. Discernământul, bunul simț, bunul gust, smerenia și iertarea sunt spulberate de acest val al ”experților” fanatizați, care dau lecții chirilice de înțelepciune patericală și țin prelegeri agramate de spiritualitate patristică, din spatele unei tastaturi anonime. Aceste forme contagioase de ”anarhie teodosiană” vor îndepărta lumea normală la cap și la suflet de BOR, dar mai ales vor îi vor sabota misiunea de a educa ”poporul” în spiritul libertății responsabile și solidare.
N-am consemnat cele de mai sus pentru a strica petrecerea de Centenarul Patriarhiei Române, ci doar pentru a semnala (din nou) o gravă dezordine pornită din interior, care trebuie stopată, înainte ca filetismul să cangreneze viața BOR, denaturându-i misiunea pastorală și zădănicindu-i fidelitatea față de mesajul universal al Evangheliei.
suparman 27.01.2025, 12:42
Autocefalia BOR e prin definitie nationalism religios ortodox. Mai incercati.
Prodromos 27.01.2025, 13:31
Analiza din acest cursiv este ca o pictura de tip renascentist a lui Raffaello Sanzio - o detaliere pana la un gros plan cinematografic, cadru cu cadru slide, scrisa cu economie de mijloace si o acuratete sintetica de stilet binecuvantat. Articolul acesta s-ar cuveni a fi republicat in chiar LUMINA si VESTITORUL Ortodoxiei Romanesti, pe site-ul BASILICA - sa fie citit de toti vanjosii "Noi de-aicea nu plecam...!" - pentru acribie, anvergura si stilul contras si limpede. Nu de alta, dar o leaca de smerenie si ingaduinta personala si parohiala - nu mai vorbesc despre cea institutionala mundana, administrativa - nu face rau nimanui. Nici macar raului... La o suta de ani, o data, macar!