Congresul PNL s-a mutat la peluza unui meci Steaua-Dinamo. La cald, despre discursurile lui Iohannis, Orban și Cîțu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Orban a țipat mai tare și mai clar. Cîțu a fost mai slab, într-o competiție de nivel submediocru.
Cuprins:
Singurul lucru notabil din discursul lui Klaus Iohannis e că nu a susținut fățiș vreun candidat. Nu mai era nevoie, și-a anunțat deja preferința pentru Cîțu.
Apoi, de reținut că a fost totuși întrerupt de fani fie cu aplauze indecent de călduroase, fie cu strigături pro-candidați. Aceste întreruperi au făcut lemnozitatea intervenției mai suportabilă. Deci, felicitări „huliganilor” care au mai fluierat pe ici pe colo, au mai umanizat o atmosferă de-a dreptul stranie, acea liniște sepepistă care îl însoțește peste tot pe Iohannis.
Singura brumă de conținut ar putea fi rezumată cam așa: nu vă mai certați atât, că ne-am făcut mai mult rău decât PSD-ul. Un clișeu care se lovește violent de craniul multor politicieni contemporani: că nu ce faci e judecat de popor, ci imaginea contează. Nu, cifrele alea din sondaje vin de la fapte, nu de la vorbe.
Rareș Bogdan a reluat refrenul președintelui, el fiind varianta isterică a monolitului de la Cotroceni. Mult zgomot, aceeași sărăcie de mesaj: unitate, dușmanii sunt în afara sălii. Unitatea se exprimă prin opoziția față de ciuma roșie.
Cîțu, repetiții psihanalizabile
Atac direct la Orban, ca posibil artizan al unei înțelegeri cu PSD. Repetiții de-a dreptul psihanalizabile ale sintagmei „Eu nu mint”. Asigurări că, fie pandemia cât de rea, „Nu vom închide mallurile”.
Cîțu și-a somatizat propria inconsistență într-o răgușeală pițigăiată. Discurs dezlânat, slab construit.
Orban, cu aceeași voce cu care îi aducea ode lui Iohannis acum 3-4 ani
Mai mult calm la început în discursul lui Orban decât agitația și transpirația lui Cîțu. Mi-a dat afară toți consilierii de stat „de pă cabinetul meu”, asta a fost acuzația lui Orban, în uralele sălii. Cel mai bun indiciu că lupta e pe posturi, pe joburi, nu pentru „români și România”.
„Fraților, ce facem cu guvernarea?”. Dezminte scenariul guvernului minoritar. Spune că trebuie refăcută coaliția de guvernare.
„Ies din ce în ce mai greu pe stradă. Mi se bate obrazul. Nu avem un premier și un guvern cu care să ne putem mândri”. Multe referințe la comunități, la reacțiile de pe stradă, dragi alegătorului liberal mai mărunt.
Orban crește tonalitatea, de la tonul calm de început trece la acel țipăt cu care îi cânta ode lui Iohannis acum 3-4 ani. A dat-o pe „năzuințele neamului românesc” și pe liberalismul străvechi. Și, cum titra TVR cu litere de-o șchioapă, Orban a decis: „Românii sunt oameni inteligenți”.
În orice caz, dacă tot am avut o bătălie politică a sloganurilor, echivalentă cu o luptă a peluzelor Steaua-Dinamo în vremurile bune, să-i judecăm ca atare: Orban a țipat mai tare și mai clar. Cîțu a fost mai slab, într-o competiție de nivel submediocru.
Susținătorii lui Orban au fost, în schimb, mult mai slabi decât susținătorii lui Cîțu, care au vorbit cu greutatea baronilor adevărați (Boc, Flutur), nu a funcționarilor frustrați (Dancă, Violeta Alexandru etc.).
Alte vorbe adânci:
Flutur: „mai multă grijă pentru omul cu bătături în palmă, pentru antreprenor”. Asta da îmbinare de vrăjeli, despre antreprenorii eroici care asudă ca țăranii la 1907.
Stolojan s-a remarcat prin cel mai util mesaj al congresului: „Vă rugăm, nu faceți aglomerație pe culoar și nu vă mai huiduiți”.
Rareș Bogdan ne-a purtat pe culmile disperării comice cu afirmația: „Cîțu a dat cu pumnul în masă în fața Ursulei Von der Leyen”.
Foto principală: Vlad Chirea
