Socialist-anticristul Mamdani a câștigat New York-ul. Noroc că la București candidează numai capitaliști pursânge

Mai întâi, să clarificăm partea ideologică, se vorbește mult aiurea, Mamdani fiind prezentat ca un Mao din SoHo, un comunist periculos, un socialist care mănâncă bogați. După standarde europene, Mamdani e un social-democrat cu acte în regulă, nu mai mult. El n-a făcut altceva decât să țintească niște cauze corecte pentru oameni și să le atace: costurile locuirii și mai ales serviciile publice!

Ce a mai făcut Mamdani a fost să reînvie acel spirit Bernie Sanders, veșnicul candidat iubit la stânga americană, dar care era săpat de dinastii politice democrate precum Clinton sau Biden, candidat care ar fi avut mult mai multe șanse împotriva lui Trump decât alții. Deci vorbim de un liberalism ceva mai la stânga, numit generic „progresism”, dar care nu va transforma New York-ul în comună socialistă. Sigur, mi-ar fi plăcut să văd speranțe mult mai la stânga în Vest, dar să fim realiști.

Mamdani e nu doar carismatic, ci a fost însoțit de o trupă legendară de voluntari, de consilieri care l-au ajutat să țintească și să atragă o clasă de mijloc precarizată, sărăcită într-un oraș putred de bogat. În unele statistici, votanții săi apar ca aceia care au venituri binișor peste 100.000 de dolari. 

Culmea, omul lui Trump, Cuomo, candidatul miliardarilor, îi atrage și pe cei foarte săraci. Nu e o surpriză, acesta e profilul trumpist, bogătani la care pun botul săracii. Desigur, mulți dintre cei foarte săraci votează antisistem, iar antisistem pentru ei a ajuns să însemne clovnii miliardari.

Vor fi probleme, a anunțat Trump, le va bloca fondurile celor din New York. Vor fi și probleme cu consiliul pe care Mamdani trebuie să-l țină sub control, el totuși a câștigat cu un Partid Democrat în continuare plin de bube. Însă arta lui a fost că nu a antagonizat atâta lumea pe cât pare, de aceea rămâne o speranță reală că poate pune lucrurile în mișcare.

Astfel de întâmplări ne pot aduce aminte că o primărie nu e doar ghișeu de afaceri imobiliare și de contracte publice, că trebuie insistat pe servicii publice. Adică mai trebuie să și taxezi bogăție ca să redistribui, pentru un oraș echilibrat, suportabil. Și uite așa putem arunca un ochi și spre București.

Trumpiștii bucureșteni

Dacă te uiți la Băluță, Ciucu, Drulă, Alexandrescu, poate ești tentat să vezi oameni foarte diferiți. Nu, sunt toți împănați cu figuri de Cuomo-Trump, niște miliardari fără miliarde. Niciunul nu înțelege că proprietățile de lux trebuie taxate, că imobiliarele se fac împreună cu taxare pentru infrastructură, toți sunt capitaliștii Estului, toți visează să atragă investiții, niciunul nu vorbește clar despre servicii publice utile. Bucureștiul este oricum o butaforie a bogăției. 

E multă sărăcie camuflată după părculețe cu tobogane roșii de plastic, parcuri cu copaci tăiați și cu borduri în jurul fiecărei panseluțe.

Un candidat Mamdani n-ar avea șanse în București. Pentru că am avut grijă să ne spălăm singuri pe creier. Cu apă rece, că de-aia caldă nu a mai lăsat Nicușor, a luat-o la Cotroceni. Ne-am spălat pe creier în sensul în care nu știm cum să cerem o viață mai bună. 

Ne văităm de trafic, dar nu presăm real pentru transport public și mai bun (deci, inevitabil, restricționarea plimbării cu mașina personală). Ne văităm de locuire, dar dăm avize de construcții pentru adevărate ghetouri sau pentru oaze de lux fără canalizări ca lumea, care sufocă și mai tare orașul. Se face infrastructură mai mult pentru ăia de-și tot fac blocuri, încălcând mai toate regulile urbanistice. Iar dacă vorbești despre taxarea locuințelor în funcție de valoarea proprietății (dar pe bune, nu niște glume de taxe!), sar și ăștia ai noștri, cu case de milioane de euro să se plângă că s-a întors comunismul.

Așadar, victoria lui Mamdani, un tip ceva mai cumpătat și temperat gata să lupte cu o corupție miliardară obscenă precum Trump sau Musk, ar trebui să ne dea de gândit: cum de-am ajuns, în orașe precum București, să nu avem de ales decât între politici pentru capitalism obscen, fără pic de gândire socială în ele. 

Vina atârnă și deasupra unor clase de mijloc care se cred educate și care sunt complet sinucigașe tot votând pentru dreapta de diverse feluri, clase de mijloc cărora, iată, în alte părți, le-a ajuns cuțitul la os.

Foto: Hepta

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE