Domnul Radu Cosmin Bădiță a studiat, conform CV-ului, la două licee: silvicultură și tehnologia construcțiilor civile și industriale. Era pe vremea când încă se mai dădea treapta a doua la liceu.

Macintosh HD:Users:valeriunicolae:Desktop:Screen Shot 2021-08-16 at 15.42.32.png

În 1990, devine referent de specialitate și funcționar economic la UCECOM Brașov și, după numai un an, la 21 de ani, șef de compartiment și referent de specialitate la Prefectura Brașov, deși el nu are nicio specializare în domeniile în care lucrează.

Manager al unor firme îngropate în datorii

De la prefectură, domnul Bădiță sare direct președinte, director general și general manager al unui grup de firme (trei) care se ocupă de exploatări forestiere și pe care le părăsește în 2008, după 12 ani de activitate.

Absolventul de liceu devenit manager reușește să lase o datorie de 442.024 de euro la una dintre firme, pe care o trimite în faliment. Alta figurează cu o datorie de 8.409 euro, a avut zero activitate în 2007 și 2008 și a fost radiată. Ultima, tot un faliment pentru datorii la bănci, la stat și la firme private de minimum 2,1 milioane de euro.

Din 2008, devine șef oficiu juridic al unei firme specializate pe insolvență, căci are experiență practică deosebită în a băga firme în insolvență. Firma are un singur angajat și rulaje de sub 700 de euro pe lună. Ajunge și ea, firesc, în insolvență. 

Faptul că în 2008 domnul Bădiță este doar absolvent de liceu industrial cu zero calificare în domeniul juridic nu pare să fie o problemă.

VIDEO | Ororile din Mariupol, înregistrate de camera de corp a paramedicului Taira. A salvat zeci de răniți, ucraineni și ruși, până să fie capturată
Recomandări
VIDEO | Ororile din Mariupol, înregistrate de camera de corp a paramedicului Taira. A salvat zeci de răniți, ucraineni și ruși, până să fie capturată

Trambulina UNPR

Cum ajungi specialist în energie atunci când o vrea partidul. Cazul Bădiță de la ANRE
Radu Cosmin Bădiță, director general în cadrul ANRE | Foto: Facebook

5 ani mai târziu, la 43 de ani, devine absolvent al unei facultății de drept. Conform declarației de avere, în 2012, domnul Bădiță câștiga din privat 26 de lei pe zi și era vicepreședintele UNPR Brașov, partidul fondat și condus de Gabriel Oprea.

Macintosh HD:Users:valeriunicolae:Desktop:Screen Shot 2021-08-16 at 15.44.47.png

Imediat ce termină facultatea, iar UNPR era pe cai mari alături de PSD, domnul Bădiță este angajat la Hidroelectrica în București, consilier juridic. Dar are timp să facă și un masterat, tot în drept, la Brașov și să se certifice ca expert în achiziții publice. 

În doar un an, ajunge manager și apoi director comercial la Hidroserv, filiala de servicii şi mentenanţă a Hidroelectrica. În 2015, cu o experiență de mai puțin de doi ani în domeniul energetic, devine și președintele Consiliului de Administrație al Societății de Administrare a Participanților în Energie.

Patalama de la Colegiul Național de Apărare

Minunile nu încetează aici, căci între 2015 și 2016, în timp ce este director la Hidroelectrica, domnul Bădiță începe un doctorat, tot la Brașov, în inginerie și management, căci trebuie cumva să se califice în domeniul în care lucrează; face un curs postuniversitar la faimosul Colegiu Național de Apărare, unde devine și vicepreședinte al fundației (Gabriel Oprea și Alexandru Cumpănașu au fost tartori acolo); altul la Colegiul European de Securitate și Apărare și se certifică și în arbitraj juridic.

EXCLUSIV. Cum a fost condamnat Piedone fiindcă și-a favorizat fiul, care vrea acum să candideze la Primăria Sectorului 5: i-a emis într-o zi acte ce durau două săptămâni!
Recomandări
EXCLUSIV. Cum a fost condamnat Piedone fiindcă și-a favorizat fiul, care vrea acum să candideze la Primăria Sectorului 5: i-a emis într-o zi acte ce durau două săptămâni!

În 2016 devine și lector pe probleme de energie la Colegiul Național de Apărare, căci are deja mai mult de 2 ani de experiență în domeniu. 

Instalare cu cântec la ANRE

În același an, în momentul în care se făceau numiri la ANRE, CV-ul domniei sale este introdus direct în mapele deputaților.  Expirase deja termenul pentru depunerea candidaturilor și, în plus, presa observă că pe CV este notat cu pixul „VP”, semn că trebuia instalat direct în funcția de vicepreședinte. Iese un scandal mediatic și numirea nu se realizează.

În 2017 se mută totuși la ANRE, ca senior expert, iar în două luni devine secretarul general al autorității. Salariul explodează. În numai 6 ani, domnul Bădiță reușește performanța să primească cu 5.631% mai mult decât în privat.

În 2018, soția trece și ea de la șefă de serviciu la Primăria Sectorului 3 la manager de departament la Hidroelectrica. 

În decembrie 2018, familia Bădiță este executată silit de bancă, care le ia apartamentul achiziționat cu credit ipotecar în 2007. De atunci, toate declarațiile de avere sunt absolut vide. 

EXCLUSIV. „De Înviere, când fata noastră murea, preotul care a lovit-o împărțea lumină în biserică”. La mai bine de o lună de la accidentul filmat dintr-un mall din București, nimeni nu e urmărit penal
Recomandări
EXCLUSIV. „De Înviere, când fata noastră murea, preotul care a lovit-o împărțea lumină în biserică”. La mai bine de o lună de la accidentul filmat dintr-un mall din București, nimeni nu e urmărit penal

Venituri de nababi la stat

Domnul Radu Cosmin Bădiță este astăzi director general la Direcția Surse Regenerabile, Cogenerare și Energie Termică din cadrul ANRE. Este și membru în Comitetul Român al Consiliului Mondial al Energiei, poziție neremunerată. 

Familia Bădiță primește minimum 200.000 de euro anual de la stat. Salariile sunt secretizate, calculul este făcut pe baza veniturilor declarate de persoane aflate în poziții similare.

Cazul domnului Bădiță nu este singular în cadrul ANRE. E un prăpăd în tot sectorul energetic controlat de stat, unde nu găsești foarte mulți specialiști în energie, în schimb, e plin de specialiști în informații și de rudele acestora.

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Variola maimuţei: cât de letală este boala care se răspândeşte tot mai rapid în lume
Observatornews.ro
Variola maimuţei: cât de letală este boala care se răspândeşte tot mai rapid în lume
O femeie a fost bătută cu sălbăticie de un bărbat furios, într-un supermarket din Maramureș
Știrileprotv.ro
O femeie a fost bătută cu sălbăticie de un bărbat furios, într-un supermarket din Maramureș
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Orangesport.ro
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“