Cum sunt băgați angajații incomozi din televiziuni în ”concedii forțate” în timpul campaniilor electorale
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pentru ca publicul să obțină perspective diferite asupra realității, Libertatea încurajează dezbaterile între ”contributori”, oamenii de opinie care scriu în ziar. După ce Costi Rogozanu l-a provocat pe ”vânătorul de CV-uri de politicieni”, Valeriu Nicolae i-a răspuns, făcând trimitere la faptul că, pe când era realizator la Realitatea TV, Rogozanu nu ar fi fost suficient de exigent cu politicienii impostori. Astăzi, vine replica. ”O zi din viața jurnalistului de TV”.
Cuprins:
Valeriu Nicolae mi-a răspuns cu două chestiuni, niciuna la subiect. Prima, acuzație e de ”whataboutism”. De când dreapta din România a învățat acest cuvânt, sarcina prin dezbateri e mult mai simplă. Sigur că acest whataboutism - pe care l-aș traduce cu ”de ce aia și nu ailaltă” - este un truc retoric enervant.
Dar cum altfel poți să te faci auzit într-un mediu plin de tineri rentieri, politicieni de bani gata, afaceriști agresivi? Viața fără bani mulți este ea însăși un ”whataboutism” pentru ăștia.
Dl. Nicolae caută în propunerile electorale USR-PLUS propuneri violente împotriva săracilor și nu le găsește.
Sunt sute de exemple, aleg unul recent. Vlad Voiculescu, pe când încă spera la statutul de contracandidat al Gabrielei Firea, a apărut la un moment dat cu o doamnă investitoare în grădinițe private care spunea așa: dați-ne spații, clădiri moca și noi facem grădinițe contracost cu vreo două burse ”sociale”.
Doamna era politicoasă, educată, dar de fapt propunea o măsură violentă de segregare după venituri a copiilor, culmea!, pe bani publici.
Bineînțeles, și Firea a dat nenumărate facilități publice în numele succesului privat, inclusiv astfel de spații cum visa și echipa Voiculescu. Ce sunt celebrele vouchere, că primarul PSD e doar e regina voucherului, dacă nu modalități de ajuta anumite businessuri și chiar categorii sociale care deja aveau de toate?
De ce am stat cu impostori la televizor?
Valeriu Nicolae mă întreabă de ce încurajez impostura. Și mă dă exemplu de comesean de studiouri cu tot soiul de impostori.
Răspunsul meu e simplu: nu am găsit un job mai bun. Atâta m-a dus capul. Nu o gândesc în termen de compromis. Am refuzat să mă angajez în posturi de conducere în destule situații, am refuzat joburi în care meseria de ziarist devenea de caniș de pază pentru vreun patron sau candidat.
Nu am făcut nici eroisme, nu m-am consumat nici dostoievskian că ”iau bani” de la nu știu care. Mi-am vândut munca în mod corect, mi-am închis urechile și am ignorat mesajele când mă frecau superiori sau patroni cu idei.
Despre stat la masă cu impostori, nu știu cum să zic, dar m-am trezit la astfel de mese și în spații academice sau culturale, iar poveștile cu impostori de prin mediile corporatiste sunt favoritele mele.
Să stau la masă doar cu oameni aleși și rafinați ar fi fost un lux mult prea mare, nu mi l-am putut permite.
O zi de muncă la televiziune cu mine invitat
Îmi ajungea, nu de puține ori, la urechi că să dăm în ăla să nu dăm în ăla, că să fim mai calmi cu invitatul, că X trebuie menajat. Intram în studio, îmi spuneam opinia indiferent de indicații.
Colegul sau colega moderatoare primeau instant în cască sau mesaje prin telefon: schimbă subiectul, nu-l mai lăsa pe ăla să dea în Oprea, în Băsescu, în Iohannis, în Helvig, în Firea etc.
Colegii mă priveau ca pe un ciudat că le fac probleme aiurea. Iar alți colegi, minunați, mi-au ținut spatele ani de zile, și-au încasat ei înjurăturile patronale ca să pot eu să fac presă așa cum o văd. Cam asta e dramoleta, așa arăta o zi din viața mea la muncă la TV.
Trei săptămâni de vacanță forțată în alegeri
Victimizarea ieftină cu luptători titanici împotriva corupției, care mai toți sunt hrăniți de corupție, nu m-a interesat. Dar Vântu, Sîrbu, Păcuraru, Ghiță, Gușă, Schwartzenberg pot depune mărturie că cu mine nu ”s-a putut lucra”.
La alegerile când Iohannis și-a câștigat primul mandat, m-am trezit în vacanță forțată vreo 3 săptămâni. Asta ca să știți cât control și câtă presiune e într-o redacție în prag de alegeri.
Nici un ”imprevizibil” ca mine sau ca alții (mai sunt destui, presa încă are speranță, stați liniștiți) nu poate fi lăsat nesupravegheat prin dezbateri.
Îmi amintesc și acum de un șef de stație, unul pe care îl respect foarte mult pentru istețimea sa (s-a retras din business), care mi-a spus, la un moment dat: vrem să fii șef, dar trebuie să discuți direct cu marele mogul care urlă, are idei la 2 noaptea și mai ales vrea ”execuție” după ordin.
Salariul pe o lună îmi plătea chiria pe un an. Nu m-am băgat pentru că știam că s-ar fi terminat în două săptămâni.
Aici suntem, de aia mă bate gândul să caut un loc prin învățământ. ”Libertatea” e cam ultima redută, în rest, treaba pentru profesia mea arată nasol.
Nasol și la posturile publice de televiziune, radio, unde banii se cheltuie inert, fără rezultate bune.
Sunt grupe de publicitari și mercenari pe post de ziariști. Au fost dintotdeauna, acum asta pare să fie regula. În epoca advertorialului, să nu ne mirăm că și politica face fix ce face un business cu energie sau cu optimizări fiscale. Dacă dl. Valeriu Nicolae nu mai suportă impostura, aștept să țipe la impostura de lobby a camerelor de comerț, a ambasadorilor care îi dau cu statul de drept, dar fac trafic de influență nesimțit pentru businessurile țării-mamă.
Faza cu Ponta
Imaginea care însoțea articolul lui Valeriu Nicolae, cu mine și cu Ponta într-un studio, chiar are o poveste. Ca să vedeți ce complexă e viața.
Cum se poate vedea în fundal, emisiunea a fost online, online-ul fiind mai la adăpost de ideile șefilor decât TV-ul.
L-am chemat pe Ponta când îl refuzau toți. Și Ponta a fost șocat când a auzit de invitație, știa că are interzis la mai toate posturile. Și nu pentru că îmi place Ponta l-am invitat, ci pentru că așa se face jurnalism.
Nu poți să ignori un fost premier doar pentru că în momentul ăla și Antena 3, și Realitatea, și Digi24, și toată lumea, aveau un acord: Ponta nu are ce căuta pentru că dă din gură, dar nu mai are fonduri, nu mai este nimic de jupuit de la el.
Histrion, cum o fi, e un politician ales, are lucruri de spus. În acele momente, martie 2016, Ponta era cam singura voce ”de opoziție”. Era o concordie asurzitoare, PSD-ul nu mai ataca pe nimeni, Iohannis era bine, el cu instituțiile lui, nu-l mai deranja nimeni. Așa că l-am chemat, am vorbit (am mai avut interviuri cu el, nu a fost subiect neabordat, am vorbit și de teza de doctorat la un moment dat, plus articole în care și-a luat bine meritatele bâte pe spinare) și am și fost mulțumit.
Nu împart corupția în ”a alor noștri” și ”a celorlalți”
Am alergie și la impostori, le-o spun când îi prind, dar mai am și grijă tot timpul de scara judecății. Plagiatul lui Ponta, în grila mea de judecată, intră întotdeauna la pachet cu ”neplagiatul” dnei Kovesi (de fapt, un verdict penibil al unor academicoși, în care se explica cum că Kovesi a furat, dar că nu a furat prea mult).
Nu judec niciodată corupția mică de provincie, uitând de corupție mare bucureșteană sau clujeană sau Microsoftiană (de care DNA se atinge doar așa cât să n-adoarmă în care sunt implicate toate elitele peștelui prăjit).
Și, mai ales, mă judec pe mine, că m-am apucat de presă, că am făcut umanioare în loc să fac Automatică. Aș fi avut o viață, poate, mai simplă.
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
