De la broșa Chanel a Vioricăi Dăncilă la ipocrizia că managerii de țară trebuie să fie prost plătiți și fără resurse
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O sumedenie de oameni care amestecă gustul și politica vin cu un argument strâmb la adresa premierului României. Îi poți spune multe lucruri, dar nu că se îmbracă rău. Coafura da, aici o dă în bară, e una de cântăreață de muzică populară de pe vremuri.
Nu am expertiză în multe domenii, dar pot să afirm, fără modestie, că în modă mă calific. Nu doar cei 21 de ani la cârma ELLE România mă recomandă, ci și miile de ore petrecute în cursuri, seminarii, prezentări de modă, discuții cu cei mai mari designeri ai vremurilor noastre etc.
Ei, acestea fiind spuse, am o precizare de făcut, ca să combat opiniile ferme ale unor diletanți în materie: Viorica Vasilica Dăncilă este un prim ministru care se îmbracă bine! (Nu comentez aici aparițiile ei private sau din anii trecuți, ci mă refer strict la ultimii doi ani, de când o urmărim noi). Se îmbracă corect, cu haine de calitate, și se îmbracă îndrăzneț, are curajul de a nu plictisi. Se îmbracă adecvat vârstei, taliei și poziției pe care o ocupă.
De fapt, singurul lucru care mie, personal, îmi displace este coafura, care îmi pare venită din alte timpuri și îmi aduce a cântăreață de muzică populară (deși nu e nimic în neregulă cu asta).
Iar faptul că poartă deseori o broșă Chanel este, iar, un lucru bun. Este un accesoriu care îmbogățește frumos un sacou sau o rochie de stofă, are o strălucire care luminează fața și conferă un accent de feminitate, lucru pe care femeile din politică deseori îl evită.
Mă bucur că în acest moment nu aud în spatele ecranului remarcile inevitabile de tipul: «o astfel de broșă costă enorm» (nu, nu costă enorm, e un gablonz și costă mai puțin decât inelul de aur pe care îl poartă soția ta la mână), «România este o țară săracă și»... și trebuie să ne prefacem că suntem toți săraci? Ajută asta cu adevărat pe cineva?
Această poveste cu broșa, care a tot apărut pe Internet în ultimele zile, îmi aduce aminte de o întâmplare de acum câțiva ani: eram invitată acasă, la cină, de prietena mea Mihaela Spineanu, care între timp a emigrat în SUA. Locuia într-un bloc de pe Calea Victoriei. Intrai pe un gang întunecat, apoi mai făceai câțiva metri prin întuneric și ajungeai într-o scară la fel de neprimitoare.
Mereu, când o vizitam, mă enerva acea intrare, îmi era chiar frică. În acea seară, în dreptul gangului am fost oprită de o polițistă! Mi-a cerut să mă legitimez, m-am opus, evident, pentru că nu îmi dădea explicații, dar până la urma mi-a motivat că în acea scară locuiește prim-ministrul României, Emil Boc, iar eu urma să intru în „zona supravegheată“.
Ajunsă în casa prietenei mele, o întreb mirată, chiar șocată: „Boc locuiește aici???“. „Da“, mi-a răspuns amuzată, „într-o garsonieră sub mine“. Sunt un om care apreciază modestia și mai ales umilința… dar să locuiești tu, prim-ministru, într-o garsonieră într-un bloc sordid mi se pare inacceptabil. Atât a putut statul roman sau partidul sa-ti ofere ca locuita de serviciu? Si tu ai acceptat?
Nu săriți! Nu e vorba despre un cetățean de rând, pentru care o garsonieră pe Calea Victoriei chiar este o realizare. Este vorba de conducătorul guvernului, cel care încearcă să te convingă că el este românul cu viziunea cea mai bună, cea mai mare și promițătoare. Este un manager la cel mai înalt nivel, un om care gestionează resurse importante, care împarte un buget al țării, care decide unde și pentru ce e nevoie de bani.
Și mă întreb, ce viziune extraordinară asupra unei țări ar putea avea cineva dintr-o garsonieră de la etajul X, care nu doar că nu îți oferă securitatea de care are nevoie un prim ministru, dar nu îți oferă nici apă caldă sau căldură, decât atunci când „se dă de la bloc“?
În fine, ideea este că nu de această modestie și umilință cred eu că avem nevoie. Nu impresia, aparența sărăciei te face un politician mai bun. Ci viziunea, deschiderea, modernitatea, spiritul tău de antreprenor de succes. Dacă gândim mic și înghesuit, așa vom rămâne în veci.
Fotografii: Inquam Photos / Adel Al-Haddad
