Decorat cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare, președintele Zelenski rămâne reperul moral al lumii occidentale. Bilanțul unui an de război al Rusiei contra Ucrainei

 4 comentarii
Arhiva foto

Săptămâna trecută, președintele Volodimir Zelenski a făcut o consistentă vizită în principalele centre de putere europene. Învăluită într-un relativ mister, pentru a preveni sabotajele, deplasarea acestuia a constituit fără discuție evenimentul cel mai pregnant al agendei internaționale din luna februarie.

Domnul Zelenski a început microturneul său la Londra, unde a fost primit de premierul Rishi Sunak, apoi de regele Charles al III-lea și ulterior de plenul parlamentului, sub arcadele din Westminster Hall (loc unde aleșii britanici n-au mai salutat un șef de stat din 2012). Comunicarea politică a vizitei a fost din nou bazată pe mesaje simbolice limpezi și puternice, iar declarația comună UK-Ucraina e pragmatic ambițioasă, deschizând și pista livrării de avioane de luptă către statul agresat de hoardele putiniste. Fiecare gest al vizitei liderului de la Kiev în Marea Britanie -  inclusiv casca de pilot ucrainean, cu inscripția „Avem libertate, dați-ne aripi”, care a fost dăruită șefului Camerei Comunelor - și-a atins ținta. 

Marea Britanie își va fi meritat renumele „Perfidul Albion” în secolele trecute, când ținea artificial în viață Imperiul Otoman, însă ea a fost clar de partea binelui în ambele războaie mondiale, urmate de Războiul Rece. Patria democrației liberale nu și-a dezmințit curajul clarvăzător nici măcar când Europa de la începutul anilor ’40 era ocupată de Hitler, care se pregătea s-o împartă cu Stalin, sperând că SUA nu se vor implica în conflict. Margaret Thatcher și Ronald Reagan, de mână cu Ioan Paul al II-lea, au fost figurile care au îngropat URSS.

Mult înainte de cazul Litvinenko, Marea Britanie a fost complet sceptică față de Putin și intențiile sale. Iar acum face din nou echipă cu SUA și Polonia, înțelegând că victoria Ucrainei ar fi adevărata concluzie a celui de-al Doilea Război Mondial: o victorie a libertății și democrației împotriva Rusiei, care - prin acțiunile sale criminale - moștenește de la URSS sumbrul statut de „imperiu al răului”. 

Dl Zelenski are mai mult de lucru la nivelul Europei continentale. El s-a întâlnit în capitala franceză cu președintele Emmanuel Macron și cu cancelarul Olaf Scholz (invitat la Palatul Elysée, spre nemulțumirea premierei Giorgia Meloni...), după care s-a adresat Parlamentului European, la Bruxelles, unde a conferit și cu Ursula von der Leyen. Dincoace de Canalul Mânecii, inerția conlucrării dintre Vest și Rusia, peste capul esticilor eliberați de comunism, continuă să opună tot soiul de piedici obligației etice și strategice de a contribui cu toate forțele la victoria Ucrainei.

Formal, susținerea e asumată și repetată, într-un climat poate prea euforic pentru a fi întru totul credibil. Pe fond, lucrurile trenează, dar merg finalmente spre o schimbare de paradigmă.

Vedem că pretextul temerii față de riscul „escaladării” conflictului (dacă Ucraina primește și mai multe arme occidentale) lasă treptat loc unei asistențe militare sporite, pentru că fiecare cancelarie majoră pricepe deja consecințele unei eventuale victorii rusești. Exact despre acest aspect a vorbit dl Zelenski în deplasarea lui recentă: dacă Ucraina e mutilată teritorial și dacă Putin rămâne la putere, radicalii din jurul dictatorului îl vor împinge spre noi aventuri militare, cu alte victime potențiale în meniul „imperial” pregătit la Kremlin.

Tot de la Bruxelles, dl Zelenski a denunțat planul rusesc de agresiune împotriva vecinilor moldoveni, pe care serviciile secrete ucrainene l-au interceptat, în probabilă cooperare cu americanii. Nu se putea alege un moment de mai mare vizibilitate - cu toți liderii UE de față - pentru a sublinia destinul european comun al Ucrainei și Republicii Moldova și caracterul indivizibil al securității democratice la nivelul întregului continent. Insațiabila sete de cucerire afișată la Moscova nu trebuie subestimată doar pentru că Putin nu și-a atins obiectivele declarate, nici după un an de lupte crâncene pe solul însângerat al Ucrainei. 

Dacă suntem lucizi, responsabili și inteligenți, trebuie - și de la București - să accelerăm implementarea Inițiativei Celor Trei Mări și a proiectului Via Carphatia, singurele capabile să consolideze flancul estic al NATO în fața cronicei amenințări rusești, care nu se va stinge nici prea curând, nici de la sine.

Se cuvine ca aceeași logică a stringenței strategice să piloteze și planurile de dezvoltare a infrastructurii portului Constanța, dată fiind poziția sa crucială în arhitectura de apărare a lumii libere.

Cu un deceniu în urmă, toate aceste teme se aflau deja pe agenda diplomatică a Bucureștiului, numai că (aproape) nimeni dintre aliații noștri nu se grăbea să vadă în respectivele avertismente o profeție geopolitică: ni se spunea, politicos, că avem tendința de a exagera niște pericole probabile, dar nicidecum iminente. Realitatea finalmente dezlănțuită a revizionismului postsovietic ne-a dat, din păcate, dreptate.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Jumbo 13.02.2023, 12:50

    Daca un tradator de tara, o coadă de topor a CIA (zelenski) a ajuns sa fie reperul lumii occidentale, lumea occidentala e pe cale de dispariție. Ca o vor face disparuta rusii, chinezii, restul lumii, nu stiu. Dar asta merita

  • Avatar comentarii

    RobertMarian 13.02.2023, 14:35

    Spune asta un filorus :))))

  • Avatar comentarii

    .ZORRO. 13.02.2023, 19:03

    E evident ca e pe cale de dispariție, daca stii putina istorie si esti la curent cu evenimentele... dar iese cate unul ca Baconschi, un om 100% al sistemului si ii spala pe creier ca la TV pe astia ca RobertMarian. Daca le spui realitatea esti filorus, atat ii duce capul.

  • Avatar comentarii

    dante69 15.02.2023, 14:36

    Perfid înseamna nu partea râului neapărat ci faptul că și atunci când susține să zicem partea binelui Albionul o face din interese găunoase foarte precise. Haideți să nu transforma geopolitica marilor puteri într-o poveste cu zmei și feți frumoși.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!