Democrația, ca piatră de poticnire a globalizării. De ce Occidentul e nevoit să adopte o logică defensivă

 4 comentarii
Arhiva foto

Pentru elitele euro-americane devine în schimb la fel de clară și urgența de a nu mai predica democrația ca și cum acesta ar fi destinul omenirii. Orice societate care s-a atins suficient de mult de Asia, cu prelungirea ei medio-orientală - inclusiv Rusia sau Balcanii epocii (post) otomane - nu va citi democrația ca pe o încununare a ordinii naturale, ci ca pe o desființare sau măcar gravă tulburare a ei.

Am cunoscut, poate superficial, dar cu o sinceră curiozitate culturală, multe state musulmane. În felurite incursiuni diplomatice, am dialogat cu autorități din țările Golfului Persic, admirând dinamismul lor modernizator și orientarea... occidentală, mai cu seamă în Qatar, care și-a investit imensele fonduri în proiecte vizionare, legate de epoca post-hidrocarburi.

Am fost al doilea ministru de externe din UE (după colegul maltez) care a vizitat Tripoli la numai câteva zile după căderea lui Gaddafi, când haosul domnea în marele deșert libian. N-au lipsit popasuri în Egipt, unde am reușit să vizitez și vetrele monahismului creștin, din perioada preislamică, sau în alte state nord-africane, cutremurate de revoltele Primăverii Arabe, primele mișcări revoluționare mobilizate prin social media.

La Teheran, Amman, Beirut sau Baku și Astana am văzut îndeaproape pestrița paletă de tonuri pe care universul islamic o etalează, căutând media greu accesibilă dintre cultul (naționalist sau confesional) al trecutului idealizat și actualitatea rigidă a unor regimuri autoritare. Mi-a rămas oarecum străină expresia islamului indian sau a celui din Asia Pacific, unde legea coranică primește tonuri (pentru noi) total exotice, oferind privirii metropole aglomerate și sincretisme sofisticate. La fel, n-am avut ocazia de a conspecta islamul Africii sud-sahariene, cu aerul său nemilos tribal și practicile sale greu digerabile pentru un european contemporan, îmbăiat în cultura drepturilor omului.

Aici doream să ajung: nu există nicio democrație islamică, deși ne-am fi dorit să nu facem din această constatare o fatalitate. Pluralismul politic, statul de drept, separarea puterilor, libertățile civice și statul secular au fost copiate în toate statele islamice, sub forme și intensități variabile, fără să fie vreodată implementate într-o formulă durabilă.

Un transplant nereușit

Transplantul democratic n-a reușit în aceste țări din trei motive combinate sau succesive: forța implacabilă a jurisprudenței islamice (sharia), experimentele socialiste patronate de URSS (pe durata Războiului Rece) și resentimentul antioccidental dezvoltat în etapa post-colonială.

E de bun simț să respingi ecuația islam-islamism-terorism. Asemenea amalgam produce numai aberații. Cum ar fi să susținem că orice german este (și va fi) nazist, sau că religia creștină se reduce la Inchiziția catolică? Pentru elitele euro-americane devine, în schimb, la fel de clară și urgența de a nu mai predica urbi et orbi democrația (ca și cum acesta ar fi destinul omenirii). Orice societate care s-a atins suficient de mult de Asia, cu prelungirea ei medio-orientală - inclusiv Rusia sau Balcanii epocii (post) otomane - nu va citi democrația ca pe o încununare a ordinii naturale, ci ca pe o desființare, sau măcar gravă tulburare a ei.

Însăși post-modernitatea, care implică demontarea metodică a utopiei iluministe, atestă ieșirea Occidentului din faza lui mesianic-narcisică. Din păcate, sursa tensiunilor geopolitice din secolul XXI va fi răsplata dură a succesului istoric de care s-a bucurat modelul civilizației euro-americane: ceilalți preiau impetuos „hardul” sistemului nostru (tehnologia în sens larg) în vreme ce refuză tot mai vehement „softul” (respectiv cultura personalistă a libertății). 

State precum Ucraina și Israel se află exact pe falia dintre democrații și regimurile dictatoriale, acolo unde ciocnirea celor două sisteme pare să excludă compromisul rațional și să alimenteze nemijlocit conflictul armat.

Evoluția internă din Libanul postbelic anticipa în mic ceea ce se petrece acum la o scară potențial planetară. La Beirut, echilibrul constituțional dintre creștini și musulmani s-a rupt, a provocat un devastator război civil și a băgat fosta Elveție a Orientului Mijlociu în colaps economic. În timp ce creștinii s-au exilat, musulmanii au rămas singurii „proprietari” ai unui dezastru, exact așa cum se întâmplă în Fâșia Gaza, după ce Hamas a scos din joc liderii moderați ai organizației Fatah, sau în Afganistan, unde retragerea „cruciaților” din NATO a replonjat țara în abuz, sărăcie și violență. 

Am rezumat anterior contextul mai larg care mă face să apreciez fără ezitare de curând semnatul parteneriat strategic dintre România și Ucraina. Deși nu ducem lipsă de extremiști antioccidentali, care visează - precum în „Situațiunea” lui Caragiale - „o tiranie ca-n Rusia”, iată că a prevalat o linie de politică externă care pricepe că supraviețuirea Ucrainei și perspectiva ei euro-atlantică (alături de Republica Moldova) reprezintă condiția pentru ca țara noastră să prospere pe termen lung, în deplină siguranță democratică.

Foto: Un protestatar ține în mână o pancartă în timpul unei demonstrații prodemocrație din Thailanda/2023/Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Marica13 16.10.2023, 16:20

    Interesant................

  • Avatar comentarii

    andreea.online 16.10.2023, 18:55

    Foarte buna analiza, din pacate generalizarile sunt prezente peste tot, iar in Romania amalgamul de care vorbiti chiar da nastere la aberatii si alimenteaza un extremism care unora le convine de minune.

  • Avatar comentarii

    User1032 17.10.2023, 01:39

    Hamas nu a scos din joc liderii "moderați" ai Fatah, politica Israelului a fost una de marginalizare și eliminare a liderilor Fatah și susținere a Hamas. Toate mișcările pacifiste că mișcarea de boicot sau marele marș al întoarcerii au fost reprimate fără milă de guvernul Israelian, au urmărit calea violentă în mod activ și deliberat și azi culeg ce au semănat, la guvernul Israelian mă refer.

  • Avatar comentarii

    joydownson 21.10.2023, 17:32

    Cu Rusia nu se poate discuta, asta e clar, dar nici in partea cealalta nu s-a incercat cu adevarat vreo rezolvare, si asta putea sa o faca SUA. Totul e o vrajeala continua. De fapt "democratia" e un sistem in care se rotesc unii pe la guvernare, isi umfla buzunarele, si nu exista vinovati pentru furaciuni.

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
19:31
Tribunalul București a admis cererea de intrare în insolvență a STB
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!