Democrația, ca piatră de poticnire a globalizării. De ce Occidentul e nevoit să adopte o logică defensivă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pentru elitele euro-americane devine în schimb la fel de clară și urgența de a nu mai predica democrația ca și cum acesta ar fi destinul omenirii. Orice societate care s-a atins suficient de mult de Asia, cu prelungirea ei medio-orientală - inclusiv Rusia sau Balcanii epocii (post) otomane - nu va citi democrația ca pe o încununare a ordinii naturale, ci ca pe o desființare sau măcar gravă tulburare a ei.
Cuprins:
Am cunoscut, poate superficial, dar cu o sinceră curiozitate culturală, multe state musulmane. În felurite incursiuni diplomatice, am dialogat cu autorități din țările Golfului Persic, admirând dinamismul lor modernizator și orientarea... occidentală, mai cu seamă în Qatar, care și-a investit imensele fonduri în proiecte vizionare, legate de epoca post-hidrocarburi.
Am fost al doilea ministru de externe din UE (după colegul maltez) care a vizitat Tripoli la numai câteva zile după căderea lui Gaddafi, când haosul domnea în marele deșert libian. N-au lipsit popasuri în Egipt, unde am reușit să vizitez și vetrele monahismului creștin, din perioada preislamică, sau în alte state nord-africane, cutremurate de revoltele Primăverii Arabe, primele mișcări revoluționare mobilizate prin social media.
La Teheran, Amman, Beirut sau Baku și Astana am văzut îndeaproape pestrița paletă de tonuri pe care universul islamic o etalează, căutând media greu accesibilă dintre cultul (naționalist sau confesional) al trecutului idealizat și actualitatea rigidă a unor regimuri autoritare. Mi-a rămas oarecum străină expresia islamului indian sau a celui din Asia Pacific, unde legea coranică primește tonuri (pentru noi) total exotice, oferind privirii metropole aglomerate și sincretisme sofisticate. La fel, n-am avut ocazia de a conspecta islamul Africii sud-sahariene, cu aerul său nemilos tribal și practicile sale greu digerabile pentru un european contemporan, îmbăiat în cultura drepturilor omului.
Aici doream să ajung: nu există nicio democrație islamică, deși ne-am fi dorit să nu facem din această constatare o fatalitate. Pluralismul politic, statul de drept, separarea puterilor, libertățile civice și statul secular au fost copiate în toate statele islamice, sub forme și intensități variabile, fără să fie vreodată implementate într-o formulă durabilă.
Un transplant nereușit
Transplantul democratic n-a reușit în aceste țări din trei motive combinate sau succesive: forța implacabilă a jurisprudenței islamice (sharia), experimentele socialiste patronate de URSS (pe durata Războiului Rece) și resentimentul antioccidental dezvoltat în etapa post-colonială.
E de bun simț să respingi ecuația islam-islamism-terorism. Asemenea amalgam produce numai aberații. Cum ar fi să susținem că orice german este (și va fi) nazist, sau că religia creștină se reduce la Inchiziția catolică? Pentru elitele euro-americane devine, în schimb, la fel de clară și urgența de a nu mai predica urbi et orbi democrația (ca și cum acesta ar fi destinul omenirii). Orice societate care s-a atins suficient de mult de Asia, cu prelungirea ei medio-orientală - inclusiv Rusia sau Balcanii epocii (post) otomane - nu va citi democrația ca pe o încununare a ordinii naturale, ci ca pe o desființare, sau măcar gravă tulburare a ei.
Însăși post-modernitatea, care implică demontarea metodică a utopiei iluministe, atestă ieșirea Occidentului din faza lui mesianic-narcisică. Din păcate, sursa tensiunilor geopolitice din secolul XXI va fi răsplata dură a succesului istoric de care s-a bucurat modelul civilizației euro-americane: ceilalți preiau impetuos „hardul” sistemului nostru (tehnologia în sens larg) în vreme ce refuză tot mai vehement „softul” (respectiv cultura personalistă a libertății).
State precum Ucraina și Israel se află exact pe falia dintre democrații și regimurile dictatoriale, acolo unde ciocnirea celor două sisteme pare să excludă compromisul rațional și să alimenteze nemijlocit conflictul armat.
Evoluția internă din Libanul postbelic anticipa în mic ceea ce se petrece acum la o scară potențial planetară. La Beirut, echilibrul constituțional dintre creștini și musulmani s-a rupt, a provocat un devastator război civil și a băgat fosta Elveție a Orientului Mijlociu în colaps economic. În timp ce creștinii s-au exilat, musulmanii au rămas singurii „proprietari” ai unui dezastru, exact așa cum se întâmplă în Fâșia Gaza, după ce Hamas a scos din joc liderii moderați ai organizației Fatah, sau în Afganistan, unde retragerea „cruciaților” din NATO a replonjat țara în abuz, sărăcie și violență.
Am rezumat anterior contextul mai larg care mă face să apreciez fără ezitare de curând semnatul parteneriat strategic dintre România și Ucraina. Deși nu ducem lipsă de extremiști antioccidentali, care visează - precum în „Situațiunea” lui Caragiale - „o tiranie ca-n Rusia”, iată că a prevalat o linie de politică externă care pricepe că supraviețuirea Ucrainei și perspectiva ei euro-atlantică (alături de Republica Moldova) reprezintă condiția pentru ca țara noastră să prospere pe termen lung, în deplină siguranță democratică.
Foto: Un protestatar ține în mână o pancartă în timpul unei demonstrații prodemocrație din Thailanda/2023/Hepta
Marica13 16.10.2023, 16:20
Interesant................
andreea.online 16.10.2023, 18:55
Foarte buna analiza, din pacate generalizarile sunt prezente peste tot, iar in Romania amalgamul de care vorbiti chiar da nastere la aberatii si alimenteaza un extremism care unora le convine de minune.
User1032 17.10.2023, 01:39
Hamas nu a scos din joc liderii "moderați" ai Fatah, politica Israelului a fost una de marginalizare și eliminare a liderilor Fatah și susținere a Hamas. Toate mișcările pacifiste că mișcarea de boicot sau marele marș al întoarcerii au fost reprimate fără milă de guvernul Israelian, au urmărit calea violentă în mod activ și deliberat și azi culeg ce au semănat, la guvernul Israelian mă refer.
joydownson 21.10.2023, 17:32
Cu Rusia nu se poate discuta, asta e clar, dar nici in partea cealalta nu s-a incercat cu adevarat vreo rezolvare, si asta putea sa o faca SUA. Totul e o vrajeala continua. De fapt "democratia" e un sistem in care se rotesc unii pe la guvernare, isi umfla buzunarele, si nu exista vinovati pentru furaciuni.