Diplomația americană regăsește dreptatea. De ce Acordul privind resursele minerale ale Ucrainei reprezintă un pas esențial către oprirea războiului 

Apoi a plecat dintre noi Papa Francisc și liderii lumii s-au reunit la Vatican, pentru a-și prezenta ultimul omagiu. Pe acel fond, la sugestia lui Emmanuel Macron, Trump și Zelenski s-au revăzut față în față, pentru un sfert de oră „cu potențial istoric”. Fotografia celor doi lideri a făcut ocolul pământului, inspirând speranțe și comentarii despre caracterul ei providențial însă, dacă e să fim sinceri, după toate isprăvile de până acum, nu prea mai credea nimeni că ea ilustrează mai mult decât o mică reparație morală, după rușinoasele înghionteli primite de Zelenski în Biroul Oval. Și totuși… acea reuniune și-a dovedit rapid „potențialul istoric” pe 30 aprilie 2025, când a fost semnat, la Washington Acordul interguvernamental privitor la exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei. 

Ne amintim că prima formă a propunerilor venite dinspre americani conținea un obscen dictat neo-colonialist, aplicat unei țări deja traumatizate de un agresor nemilos. Draftul respectiv a fost pe bună dreptate respins: chiar dacă ar fi fost personal de acord cu acele clauze strivitoare, soldate cu îndatorarea suplimentară și cronică a Ucrainei, președintele Zelenski nu ar fi obținut niciodată aprobarea Radei de la Kiev, așa că el s-a ținut tare, lansând o nouă rundă de negocieri. Rezultatul acesteia depășește toate așteptările și reprezintă o victorie diplomatică ucraineană numai bună să umbrească „ziua victoriei” din Piața Roșie, pe 9 mai. 

Recomandări

Alex Marcu rupe tăcerea după moartea Teodorei. Ce se întâmplă cu Emma, fetița lor de trei ani: „Sunt un tată singur”

De la: „dă-mi tot ce conține subsolul țării tale și returnează miliardele din asistența militară și financiară acordată de Biden”, guvernul de la Washington a adoptat acum o formulă echilibrată, demnă și net avantajoasă atât pentru țara gazdă, cât și pentru companiile americane implicate în viitoarea reconstrucție economică a Ucrainei. Simpla semnare a Acordului resituează Ucraina pe hartă ca stat suveran și independent și nu ca stat care riscă să dispară, așa cum afirma Trump până nu de mult. Rusia e explicit tratată ca stat agresor și, la pachet cu aliații săi săi din tabăra regimurilor antioccidentale, nu va putea participa la dividendele unei păci eventuale. Beneficiile vor fi împărțite „fifty-fifty”, iar Ucraina își păstrează controlul deplin asupra subsolului, infrastructurii și a resurselor sale naturale. Sunt preconizate investiții în proiecte masive, cu investitori și cumpărători garantați. În plus, nicio prevedere a noului acord nu împiedică aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. 

Pe lângă revenirea SUA în chestiunea ucraineană, Acordul însuși constituie o pârghie de presiune pentru negocierea unei păci durabile. Întrucât SUA nu vor trupe la sol de menținere a păcii, e clar că – măcar din interesul de a operaționaliza Acordul – va „admite” ca aceste trupe, pe o viitoare linie de contact, să fie furnizate de state europene și non-europene, pe bază de voluntariat. 

Recomandări

Cu bagajele la ușă. În mijlocul sinistraților afectați de viitura murată de la Salina Praid REPORTAJ

Între timp, Putin a propus o ridicolă încetare a focului de trei zile, refuzată ca neserioasă de americani, și nu prea mai are pretexte pentru a trage de timp. Așa că-și varsă focul propagandistic contra europenilor, tratați mai nou ca „naziști” incurabili, în frunte cu capul răutăților, Marea Britanie (bine-cunoscută, desigur, pentru marea ei simpatie față de Adolf Hitler…). Sunt tumbele absurde ale unui regim politic dictatorial, intrat într-o (și mai periculoasă, din păcate) criză terminală. 

Lecția războiului readus de Putin în Europa e că rezistența morală, solidaritatea internațională cu Ucraina și tenacitatea unor diplomații occidentale abile au reușit să readucă pe linia de plutire o nouă administrație americană izolaționistă, să fortifice statul agresat și să dejoace tertipurile regimului de la Kremlin, care a pus totul la bătaie, cu urmări finalmente catastrofale pentru profilul Rusiei în competiția globală și pentru ambițiile imperialiste pe care le-a nutrit fără scrupule, supraestimându-și forțele. 

În ce ne privește, o dorită pace durabilă și justă în Ucraina ne va ajuta să limităm impactul intern al partidei ruse, deghizată „suveranist” (și, vezi Doamne, la fel de „pacifistă” precum se dădea odinioară URSS). E de sperat și că tensiunile interne, generate de o clasă politică egoistă și mediocră, vor fi treptat atenuate prin instalarea unui nou președinte al României deopotrivă pro-european și favorabil meritocrației, situat (altfel spus) la egală distanță de amalgamul impostorilor din deceniul Iohannis și de febra rusească a „fenomenului Georgescu”. Nu-mi fac mari iluzii că vom reuși asta, dar sper că încetarea deja previzibilă a războiului de la granița noastră ar oferi o minimă șansă reformelor politice și instituționale de care avem urgentă nevoie, după un an electoral dens și confuz, în care risipa de bani publici și diversiunile populiste au dominat lamentabil o viață publică tot mai degradată. 

Foto: Profimedia