Dormiți liniștiți, România e o țară sigură. Bomba care a fisurat o liniște amenințătoare, liniștea mafiotă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am urmărit ca toată lumea acoperirea mediatică a atentatului cu bombă de la Arad. Și m-a apucat meditația despre interlopi și România. Cu Șalamov într-o mână și Saviano în cealaltă, pornim la filozofat mafia.
Cuprins:
Meditația s-a pornit de la vorbele adânci ale premierului, repetate și de alți exponenți ai statului. Cîțu: „Este primul atentat în 30 de ani. În primul rând, trebuie să observăm că am reușit să evităm astfel de evenimente 30 de ani”. Iar Ciucă, de la Apărare, ne asigură pe toate canalele posibile că „explozibilul nu e din România”, de parcă asta ar lămuri cu ceva problema.
În ce fel de Românie sigură trăim? Da, te poți plimba liniștit prin București, mai liniștit ca prin alte metropole, da, nu se bat mafioții în atentate, nu se trage (prea mult) pe străzi cu arma. Suntem siguri, suntem liniștiți și suntem în topul celor mai violente industrii interlope: traficul de carne vie.
Cele două nu se contrazic. Pentru că mai suntem campioni în ceva, în ascunderea violenței sub preș. Și în încă ceva: avem industrii care sunt mai profitabile decât drogurile, imobiliarele, de exemplu, și, da, traficul de mărfuri la vamă.
Ce înseamnă să fii mafiot în România
Să fii mafiot adevărat în România se pare că nu e să plimbi pungi cu cocaină, ci sacoșe cu țigări clasice, legale. Ce să mai zic de camioane cu fructe pe care nu se plătesc taxe - că doar suntem țara cu cea mai mare producție de banane din zonă - nu e o glumă, e doar un truc evazionist.
De cealaltă parte, mafiile din județele de frontieră (mai ales cu fosta Iugoslavie sau cu Ucraina) au tradițiile lor de profundă întrepătrundere cu administrația polițienească și politică. Investigațiile din Arad vor aduce, probabil, iar o ciorbă în care se amestecă polițiști, procurori, mafioți și ce s-o mai găsi.
Armonia dintre lumpeni și elite
Ca orice suferind de curiozitate morbidă, am o teză care să explice tipul nostru de „interlopenie”. Ați văzut probabil explicațiile și comparațiile cu mafioții bulgari, ucraineni, ruși etc. Ăia fiind violenți și macho, ai noștri fiind blânzi și făcându-și dedicații. Sunt comice comparațiile, dar nu explică nimic. Așa cum nu explică nimic nici afirmația „toți sunt corupți”.
Teza mea sună așa: foarte rar vezi armonia din România dintre lumpeni (hoți, traficanți etc.) și elite (de la elite politice la alea polițienești), o armonie întru exploatarea omului de rând, numit în argou și „fraier”. Cu cât e mai mare distanța dintre elite și fraieri, cu atât e mai comodă guvernarea și administrarea printr-un braț camuflat, direct, care ține lucrurile sub control, fără bătăi de cap democratice.
Aici intervine Varlam Șalamov („Povestiri din Kolîma”, publicat la noi, la Polirom) cu cele mai importante observații din ultimul secol despre mediul infracțional. El îi vedea la lucru pe infractori în Gulag, unde bandele de hoți și criminali erau amestecate cu deținuți politici.
La ce erau ei buni în primul rând, pe lângă umflatul în pene, aburirea recruților cu legende și mituri despre rezistența interlopă, despre loialitate și viață glamour-oasă? Erau buni la făcut treaba gardienilor. Cei care administrau penitenciare stăteau mult mai liniștiți știind că zona e păzită de o mafie organizată. Când ai interlopi puternici, ai liniște și, din când în când, execuții și umiliri ritualice. În rest, violența se exercită în liniște, nici nu trebuie să se prefacă spre tine cineva, că te autoexploatezi singur.
Violența de la Arad ne arată că ceva s-a fisurat
Chuck Palahniuk are o povestioară în cartea „Bântuiții”, în care redă atmosfera de scădere la zero a infracționalității într-un oraș unde se zvonește că ar acționa un criminal în serie. Simplul zvon că pe raza orașului ar umbla o astfel de fiară îi face pe oameni extrem de cuminți.
Interlopii în România sunt glorificați în multe cântece, sunt maneliști care execută balade și povești la comandă, dar sunt și cei care curăță zona și fac viața liniștită celor care nu vor să știe de mizeria de sub preș. Mafiile care fac zgomot sunt și cele mai ineficiente, violența simbolică de la Arad ne arată că ceva s-a fisurat în sisteme care au funcționat decenii.
Însă nu poți să spui, precum Cîțu, că puțin am lăsat garda jos și s-a întâmplat o nenorocire. Nu, au existat tot timpul mici violențe de fundal, de care nu știe nimeni sau mai nimeni, recrutări cu japca în prostituție, taxe de protecție, clanuri de sportivi și nesportivi, toate astea au funcționat ca vehicule de bani gheață fără să deranjeze pe nimeni.
E ca în Dogville: nu te conformezi, ești pedepsit
„Violența de comunitate mică”, și astfel poate fi rezumată teza mea. Ca în „Dogville” al lui Lars von Trier: orășel micuț, plăcut, unde, totuși, dacă nu te conformezi, te ia dracul. Ce înseamnă „conformare”? Nu neapărat corupție, ci redistribuirea corectă în funcție de castă și de clasă.
Vă mai amintiți cum urla Kovesi la niște procurori cândva, pe când era timișoreanul Grindeanu premier. Nu era frumos, Kovesi nici n-a recunoscut că e ea în înregistrare (dar ne-a arătat tuturor cum se face justiție doar când ai un interes să-l arzi pe unul sau altul), dar nu asta era important, ci cazul în sine descris de procuror: absolut toată lumea bună din oraș, polițiști, medici, sereiști, generali au primit case moca sau aproape moca în centrul Timișoarei.
Asta e violență de provincie: o conspirație deplină în deprivarea unei majorități de bunuri publice. Nici măcar nu trebuie să fie o deprivare ilegală, important e să împace lumea din vârf.
Nu mult diferit stau lucrurile la Arad. Or fi afaceri necurate în spate, dar sunt atât de „normalizate”, încât nu m-aș mira să apară un polițai ca legendarul Șoric din Piatra-Neamț, care plângea la cameră și îl apăra pe interlopul Măraru: nu făcea nimic rău, doar dădea camătă la oameni, ca atâția polițiști și procurori. La fel se întâmpla, într-o atmosferă de liniște și pace, specifice orașului cochet din Neamț. Și tot la fel, Măraru a fost ținta unui atentat (dejucat până la urmă de SRI).
Pe cine vor televiziunile „să aresteze”
Tot portretul afaceristului Crișan, făcut până acum de presă, intră în paradigma descrisă de mine: prieten cu lumea politică importantă a orașului, atingeri și cu zonele întunecate, ba, colac peste pupăză, nici cu mașina pe numele lui, nu cumva să plătească taxe mari (un detaliu înnebunitor de realist despre comportamentul unui anumit tip de afacerist român).
Un personaj este cu încăpățânare pomenit, linșat mediatic chiar, de unii video-investigatori de pe la televiziunile de știri: amanta afaceristului. Cred că și când va fi prins criminalul, acesta nu va auzi ce i-a fost dat să audă acelei femei.
O doamnă expertă în ceva, nu i-am reținut numele, nici expertiza, naviga între Antena 3 și România TV și afirma cu o siguranță năucitoare, pe care nici poliția nu și-o poate permite legal, că cheia rezolvării crimei este „amanta!”, simplu și direct. Încă puțin și o arestează televiziunile. Și asta e violență din aia fără milă, provincială, de „Dogville”. Un om a fost ucis, afli de legături de tot felul cu lumea interlopă. Și nu mai poți de grija amantei celui ucis.
Când mafia pune bombe e semn că sistemul s-a dereglat
Dacă mergi din Satu Mare până la Giurgiu, pe graniță, poți face un experiment, poate un traseu turistic: să vizitezi casele foștilor vameși din ultimii 30 de ani. Nu a întrebat nimeni de sursa banilor. Această armonie, această puzderie de averi inexplicabile înseamnă mafie. Când mafia e difuză, când pare băgată în tot și în toate, atunci e puternică.
Când e isterică, când aruncă cu bombe, atunci s-ar putea să fie un semn că ceva s-a dereglat. Iar asta n-o spun eu, o scrie de mai multe ori Roberto Saviano, ziaristul pe care o organizație mafiotă italiană îl urmărește de decenii să-l omoare.
Bomba criminală din Arad e un semn de disfuncție într-un sistem care mergea ceas. Și nu știu dacă mă sperie bomba mai mult decât acel mecanism care funcționa perfect, acei „30 de ani de liniște” cu care se lăuda Cîțu.
