Două discursuri despre presă și lumea în care trăim. De ce câinele trebuie să latre în continuare, chiar dacă trece caravana
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-o perioadă în care agresiunile la adresa presei s-au înmulțit, ajungându-se și în Europa la crime, premiul Nobel pentru Pace a fost acordat, după cum bine știți, către doi jurnaliști: Dmitri Muratov - Rusia și Maria Ressa - Filipine. În urmă cu mai bine de 10 zile, cei doi rosteau două discursuri fundamentale pentru a înțelege ce înseamnă sau ce ar trebui să însemne azi presa: rolul și funcția jurnalistului.
Cuprins:
Discursul jurnalistului rus, din presa de opoziție a Kremlinului, se înscrie în lunga linie a tipului de presă care luptă pentru drepturile omului în sensul mai degrabă politic. Pe această linie este o tradiție veche în Rusia - începând cu secolul XIX, ceea ce avea să se numească intelighenția rusă se angajează într-o luptă pentru extinderea drepturilor politice și civile ale păturilor largi ale populației imperiului și împotriva abuzurilor și cenzurii Imperiului Țarist. În secolul XX, la ea se va alinia și lupta cu abuzurile regimului sovietic de încălcare a drepturilor politice și dreptului la opinie, precum și împotriva cenzurii. Practic, un front deschis în lupta cu tendința de autoritarism și control al drepturilor politice, dreptul la opinie și la libera exprimare.
Muratov vine de la Novaia Gazeta, ziar de opoziție care a pierdut - uciși - șase ziariști, inclusiv cunoscuta ziaristă Politkovskaia. Deloc întâmplător, el își începe discursul pe linia faimosului disident sovietic, omul de știință laureat și el al premiului Nobel pentru Pace, Andrei Saharov. Discursul lui Andrei Saharov se intitula - „Pace, progres și drepturile omului”. Muratov va începe cu el: „Sunt convins că libertatea de opinie, alături de alte libertăți civile, este fundamentul progresului”.
Lupta Kremlinului împotriva unor jurnaliști, trusturi de presă și instituții independente este un real pericol pentru democrație, susține jurnalistul rus. „Memorial” - o importantă instituție culturală liberală recent închisă unde am avut și eu ocazia să conferențiez alături de Adam Michnik și alți intelectuali cunoscuți europeni – „nu este un dușman al poporului, ci prietenul poporului”.
Muratov mai spune ceva foarte important: „Sub influența marketingului agresiv al războiului, cetățenii se obișnuiesc cu probabilitatea lui. Ideologii actuali promovează ideea morții pentru patrie, nu viața pentru patrie”. El vine pe această linie liberală care promovează ideea că nu oamenii sunt pentru stat, ci statul pentru oameni: statul, instituțiile lui și politicienii trebuie să fie în slujba poporului, nu invers. Spune răspicat: „Poporul este pentru stat ori statul este pentru popor? Acesta e principalul conflict de astăzi” (traducere Vitalie Cojocari - iar aici, discursul jurnalistului)
„Lumea a încetat să mai iubească democrația”, concluzionează jurnalistul rus.
Cuvântul folosit este „разлюбить”, care nu înseamnă doar a înceta să mai iubești, ci e un soi de „deziubire”. Nu este doar actul de a renunța să iubești, nu e nici actul de a urî, ci e ceva mai profund. E actul de indiferență, de nepăsare care pentru jurnalistul rus este mai riscant - pentru că face imposibilă democrația. Democrația nu poate funcționa într-un spațiu politic al indiferenței totale și al neimplicării.
Pentru un spațiu politic decent este nevoie de un minim angajament și implicare. Într-o astfel de lume e ușor să produci orice formă de abuz, de control, de autoritarism.
„Eu îmi doresc ca jurnaliștii să moară de bătrânețe”, își încheie el înțelept discursul.
„Nu știi cine ești până ești forțat să lupți pentru asta”
Jurnalista filipineză Maria Ressa vine de pe altă linie, dintr-o altă tradiție. „Nu știi cine ești până ești forțat să lupți pentru asta”, spune ea ferm. Ea vine din tradiția luptei pentru drepturi mai degrabă sociale - un jurnalism social, angajat împotriva abuzurilor politice, dar care vin din zona socială și economică a lumii actuale. Ea știe că politicul este doar o fațetă a marilor abuzuri sociale și economice la care este expusă lumea actuală. Lozinca ei este: „Noi trebuie să credem în faptul că în lume există binele”.
„Ne aflăm pe ruinele unei lumi care a existat înainte și noi trebuie să gândim preventiv și să fim îndrăzneți, să ne imaginăm ce s-ar putea întâmpla dacă nu acționăm acum, ca să schimbăm și să creăm o lume așa cum ar trebui să fie - plină de compasiune, mai egală, mai dreaptă, mai rezistentă”.
Întrebarea ei fundamentală: „ce ești dispus să sacrifici de dragul adevărului?”
Maria Ressa face un pas mai departe și atenționează asupra riscului care vine dinspre tehnologia care se cuplează la marele capital - pericolul care vine din zona corporațiilor și a marilor rețele de socializare (aici discursul)
Ea ne vorbește despre riscurile care vin dinspre Facebook-ul lui Mark Zuckerberg. „Astăzi, situația doar s-a înrăutățit - iar păcatele din Silicon Valley s-au întors acasă și s-au dezvăluit în Statele Unite pe 6 ianuarie, cu violențe mafiote pe Capitol Hill”.
„Violența online este violență din lumea reală”
Ea spune un adevăr tranșant, spune că violența, minciuna și ura virtuală capătă chip real: „Ceea ce se întâmplă pe rețelele de socializare nu rămâne pe rețelele de socializare. Violența online este violență din lumea reală”.
Ea știe bine că „rețelele sociale sunt un joc mortal” unde „puterea se unește cu banii” și așa apare „capitalismul de supraveghere, care ne utilizează intimitatea pentru un câștig corporativ imens. Experiențele noastre personale sunt absorbite într-o bază de date bazată pe inteligență artificială și apoi vândute oricui plătește cel mai mult”.
Maria Ressa merge până la capăt: „Aceste corporații perturbatoare au preluat bani de la grupurile de știri și reprezintă acum o amenințare majoră pentru piețe și alegeri”.
Maria Ressa este foarte conștientă că „Facebook este, până acum, cel mai mare canal de știri din lume”. Și ce avem de aici? „Cercetările au arătat că minciunile, întreținute de furie și ură, se răspândesc mai repede pe rețelele de socializare, în ciuda faptelor reale”.
Maria Ressa trece la acuzații directe: „Aceste companii americane care controlează ecosistemul nostru informațional global sunt împotriva faptelor și jurnaliștilor. Ei ne dezbină și ne radicalizează”.
Ea susține, în traducere liberă, că „fără fapte nu poate exista adevăr. Fără adevăr nu poți avea încredere. Fără încredere nu avem realitate socială comună și nu putem avea democrație: devine imposibil să facem față problemelor existențiale ale lumii noastre: clima, coronavirusul, lupta pentru adevăr - spune ea răspicat și se întreabă: „Cum poți asigura alegeri corecte, cum poți garanta democrația dacă nu ai fapte sigure?”
Deci ce vom face? „O bombă atomică invizibilă a explodat în ecosistemul nostru informațional, iar lumea trebuie să se comporte așa cum a procedat după Hiroshima. Ca și atunci, trebuie să creăm noi instituții, precum ONU, și noi coduri care să ne afirme valorile, cum ar fi Declarația Universală a Drepturilor Omului, pentru a împiedica umanitatea să se înrăutățească. O cursă a înarmărilor are loc în ecosistemul informațional. Oprirea acestui lucru necesită o abordare pe mai multe direcții, din care toți trebuie să facem parte. Începe cu restabilirea faptelor.
Deci ce vom face? „Avem nevoie de ecosisteme informaționale pentru care faptele sunt o chestiune de viață sau de moarte. Facem acest lucru prin schimbarea priorităților sociale pentru a reconstrui jurnalismul în secolul XXI, în același timp reglementând și interzicând o economie de urmărire care beneficiază de minciuni și ură”.
Două fețe ale unui întreg: politicienii și corporațiile
Ce avem în cele două discursuri? Avem două direcții: avem, pe de o parte, politicienii și statul cu tendința lui autoritaristă, cu încercări de control și restricții ale drepturilor politice și pe de altă parte, marile corporații, marele capital care de dragul profitului imens poate călca în picioare orice drept, poate produce cele mai false știri și realități: producând minciună, ură și dezbinare care ies din virtual și intră în lumea reală.
Sunt două fețe ale unui întreg la care cei doi jurnaliști reacționează și ne atenționează: de aici vin marile riscuri ale restrângerii de drepturi, ale pierderii de drepturi- acesta este noul câmp de luptă: lupta cu puterea politică și puterea economică, puteri care pot aduce la tăcere și la supunere tot, care pot distruge fărâma de democrație și pace socială și așa fragilă.
„Câinii latră, caravana trece!”, spune jurnalistul rus, este un proverb care există în toate limbile. Dar prost înțeles. Caravana, care e și putere, și comerț, nu e într-o relație de indiferență, de pasivitate cu câinii care latră. Câinii nu latră doar pentru că însoțesc caravana - nu latră fără rost și fără noimă, ci pentru că o protejează de tâlhari, de șacali, de alte ființe prădătoare. Pentru a asigura, în definitiv, bunul mers al lucrurilor.
Două mari riscuri ne pasc, care vin dinspre statul autoritarist și dinspre capitalul corporatist și tehnologic. Ambele contribuie la distrugerea democrației și păcii sociale, ambele limitează drepturi politice, economice și sociale. De aceea câinii trebuie să latre, pentru că sunt câini de pază, nu căței de companie.
Foto: EPA
