Femeile contemporane față în față cu Ortodoxia. De ce violența domestică e și un parțial eșec pastoral care trebuie asumat
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cu un război de peste trei ani la graniță și altul recent, între Israel și Iran, ai spune că societatea românească nu mai are timp de alte probleme, mai ales că stă, de peste o lună, la îndemâna unor partide „proeuropene” care nu știu cum să repare ce au stricat, prelungind prin negocieri confuze starea de interimat a statului român. Și totuși, deasupra cacofoniei instituționale, s-a remarcat în ultimul timp subiectul „violenței domestice”.
Președintele Nicușor Dan a amintit într-o postare că „doar în primele șase luni ale acestui an, 26 de femei și-au pierdut viața, cele mai multe în urma agresiunilor comise de foști sau actuali parteneri” și că „anul trecut, 130.000 de cazuri de violență domestică au fost raportate”. Putem lesne deduce că actele „raportate” ilustrează mai curând vârful aisbergului. Până și Patriarhia Română a ieșit din letargia sa ușor festivistă și a emis un comunicat prin care condamnă fenomenul, cerându-le preoților să asiste victimele pe plan psihologic și material.
Evident, fenomenul acesta are cauze multiple, greu de remediat prin oricât de ferme reacții de protest. Stăm prost cu educația națională, deși ea rămâne un bun public gratuit și salariile profesorilor au crescut. Analfabetismul funcțional, dublat prin dependența de ecrane pe care curg știrile false și alarmele apocaliptice, rămâne patul germinativ al unor comportamente antisociale.
Neîncrederea în instituții și partide îi duce, la rândul ei, pe mulți spre legea junglei, unde fiecare crede că-și poate găsi „dreptatea” pe cont propriu, prin gesturi impulsive total necugetate. Pornografia digitală, la care au acces precoce mai cu seamă tinerii expuși abandonului școlar, întreține și ea ideea femeii ca obiect sexual docil, degradând respectul față de condiția feminină.
La fel de adevărat este și faptul că moștenim o societate est-europeană marcat patriarhală și androcentrică. Deși comunismul s-a lăudat cu egalitatea profesională dintre bărbați și femei, concepția „tradițională” despre familie (bărbatul aduce banii, femeia casnică se ocupă de copii) e perpetuată inerțial, iar femeile active profesional obțin, la același nivel de calificare, salarii în medie mai mici decât angajații bărbați. Și asta nu doar la noi, ci și în majoritatea statelor membre UE.
Ca să rămânem la scara locală, se cuvine să spunem și că pastorația BOR întreține, cu mici excepții, imaginea idealizată a unei „familii tradiționale” care arată ca în America anilor ’50, dacă nu chiar ca în secolul XIX. E bine că Biserica respinge ideologia fluidității de gen și războiul feminismului radical cu o generică „masculinitate toxică”, în care se manifestă un respingător avatar neo-marxist al „luptei de clasă”.
Nu e cazul să validăm aberațiile promovate cândva în cărțile lui Simone de Beauvoir, care spunea că mamele sunt „găini care ouă” și femeile casnice, niște „parazite”. Numai că încurajarea „familiei tradiționale” trebuie să asimileze evoluțiile socioculturale din secolul XXI, să ceară statului politici adecvate de susținere a natalității și să dezmintă tabloul idilic al cuplului tânăr în costum popular, care concepe câți prunci „le dă Dumnezeu” și respinge nu doar contracepția, ci și medicina modernă, cu tot cu campaniile sale de vaccinare.
Culmea e că izolarea filetistă, xenofobă și anacronic-patriarhală șterge tocmai meritul creștinismului de a fi ameliorat la nivel istoric condiția femeilor europene, care nu sunt închise în haremuri și gineceuri, așa cum nu sunt expuse poligamiei sau supuse „repudierii” - așa cum se întâmplă pe larg, până astăzi, în culturi și religii din afara spațiului occidental.
Zidirea discursului ortodox contemporan într-o sumă de prejudecăți anacronice alimentează extremismul de sens contrar al feminismului care diabolizează maternitatea ca risc ecologic, respinge căsătoria ca instituție represivă și banalizează familia monoparentală ca pe o victorie a independenței personale.
În loc să asistăm neputincioși și tot mai furioși la ciocnirea acestor caricaturi ideologice, am face mai bine să ne întrebăm de ce o societate pretins și tot mai „oficial” creștină permite explozia divorțurilor, stimulând violența domestică și prostituția, taman atunci când trist faimosul „Părinte Calistrat” de la Mănăstirea Vlădiceni, cel care pocnea năprasnic femei chiar în curtea sfântului lăcaș, e decorat de arhiepiscopul Sucevei ca model de conduită creștină.
Dacă BOR vrea să câștige spiritual măcar o parte din jumătatea feminină a tinerelor generații, e cazul să iasă din mitologia de carton a „familiei tradiționale”, să lase mult mai mult loc vocilor feminine din corpul eclezial și să limiteze hedonismul societății de consum printr-o pastorație bioetică și morală care caută sincer soluții pentru problemele efective cu care se confruntă femeile din România europeană și capitalistă a secolului XXI.
Reducerea de facto a Bisericii la cler (adică la un grup exclusiv masculin) are un imediat efect de înstrăinare asupra tinerelor care, viitoare soții și mame, nu mai pot suporta, în 2025, eternele diatribe contra menstruației și rostolirea clișeelor macho potrivit cărora „bătaia e ruptă din rai”, așa cum victima unui viol are și ea o „vină”, pentru că nu s-a îmbrăcat ca o călugăriță, sau n-a catadicsit să se închidă în casă la ora 19.00.
parpalache 23.06.2025, 17:25
Dintotdeauna și oriunde-nu numai in cernita ortodoxie-SARACIA a fost cauza principala a „violenței domestice”!