Fii Atent La Ce-ți Dorești. Un Bilanț De Etapă Al Crizei De La Granița Ruso-ucraineană

Din 17 decembrie 2021, când au apărut pe site-ul MAE rus cele două documente menite să proclame (public, nu diplomatic) așteptările voit-irealiste ale Moscovei, am citit zilnic numeroase analize făcute de experți și jurnaliști, de foști ambasadori occidentali în Federația Rusă sau foști miniștri de externe (printre care William Hague).

În respectivul dosar analitic s-au profilat două ipoteze de lucru: pe de o parte, exegeții intențiilor lui Vladimir Putin, care susțin că asistăm la un bluf, la o partidă de poker geopolitic și la o campanie de PR, ca pârghie de șantaj militar, în completarea celui energetic; pe de altă parte, cei care sunt convinși că invazia preconizată asupra Ucrainei va avea loc în curând și că Putin speculează un moment occidental confuz, pentru a reseta manu militari aranjamentele de securitate colectivă din toată Europa. Ne mișcăm între idealiști contrariați și realiști sumbri.

Cert este că, dincolo de reacțiile critice, toți admit că ne aflăm într-o situație periculoasă, care nu trebuie subestimată.

Și tocmai acest sentiment a produs nu doar anxietăți de cabinet, ci și efecte reale. Occidentul – pe diviziunea căruia miza Putin – s-a dovedit capabil să treacă peste egoismele naționale și să caute unitatea decizională, într-un efort de voință convergent.

Conducătorul autocratic al Rusiei a avut ocazia să constate că e vizibil izolat pe scena internațională: până și vecinul de la Ankara (membru NATO) sau „partenerii” chinezi (gazde ale Jocurilor Olimpice de iarnă) i-au cerut să se abțină de la agravarea tensiunilor. Asia Centrală – care urmărește propriile interese și are parte de felurite neliniști – nu e nici ea aliniată la comandă. Iranul rămâne mai curând neutru, iar regimurile îndepărtate din Venezuela sau Cuba nu au ce oferi.

Ce-i drept, Rusia ocupă prima pagină a ziarelor, deschide jurnalele de actualități și solicită inteligența celor meniți să contureze tactica principalelor cancelarii occidentale, însă ea apare acum într-o lumină negativă, fiind prezentată fie ca amenințare pentru pacea întregii Europe, fie ca putere anacronic dornică să declanșeze un alt Război rece. Chiar dacă primarul Kievului ironiza timiditatea asistenței germane, Ucraina a primit, primește și va primi în continuare arme defensive, logistică, bani și consultanță strategică de la state NATO (începând cu vecinii săi baltici sau polonezi și continuând cu americanii, britanicii și canadienii).

În perspectiva summitului programat la Madrid (29-30 iunie 2022), Alianța Nord-Atlantică e hotărâtă – și are cel mai temeinic motiv – să-și consolideze prezența pe flancul estic: taman ce nu dorea dl Putin se va petrece sub ochii săi, din cauza acțiunilor ofensive cu care amenință Ucraina suverană.

Cel mai impetuos s-au mișcat SUA, care se află la un pas de consensul politic pentru adoptarea unui sever pachet de măsuri multivectoriale: sancțiuni economice, tehnologice și financiare capabile să afecteze Federația Rusă pe termen scurt și mediu, dar și asigurarea statelor europene dependente de gazul rusesc, prin rute alternative de alimentare (Africa de Nord, Orientul Mijlociu, LNG). Conturarea acestei înțelegeri bipartizane suspendă războiul cultural intern și estompează amintirea neplăcută a retragerii din Afganistan, repoziționând convingător America în ipostaza ei tradițională de hegemon al lumii democratice. SUA și NATO au răspuns pretențiilor Moscovei în aceeași zi și pe același ton, punând pe masă o serie de propuneri care lasă o șansă dialogului, fără să cedeze pe fond.

Deși ONU nu va adopta o rezoluție a Consiliului de Securitate (unde Rusia și China și-ar exercita, nesurprinzător, dreptul de veto), e clar că organizația mondială nu va putea rămâne pasivă în cazul escaladării situației de la granița ruso-ucraineană. Casa Albă are deja în vedere o serie de acțiuni și în acest cadru multilateral.

În sfârșit, nici opinia publică din Rusia nu e monolitic încolonată în spatele omului forte de la Kremlin, care va împlini în toamnă 70 de ani și e anturat de consilieri vârstnici, cu un trecut profesional sovietic.

Fiind un mare popor mai emancipat decât se crede (mai ales în noua generație), rușii își vor face vocea auzită. Unii nu vor război pentru că, în pofida narativului propagandistic oficial, îi percep pe ucraineni ca rude slave. Alții întrevăd, fără pic de entuziasm, riscurile inerente unei eventuale confruntări armate: fii, frați, soți care se aventurează să atace statul vecin și revin acasă în sicrie.

Din conjugarea argumentelor expuse aici, putem spune că agenda agresivă a Rusiei capătă pe zi ce trece forma unui bumerang, amintindu-ne proverbul francez potrivit căruia „orice nefericire are o parte bună”.

Fii atent la ce-ți dorești. Un bilanț de etapă al crizei de la granița ruso-ucraineană

Alte știri

Monden

Politic