Grea cruce mai avem de dus noi, românii!

Apropo, Lucescu, fiind unul dintre nu prea numeroșii români cunoscuți dincolo de vârful nasului, a devenit știre în multe dintre ziarele (în ce?) lumii. Și comentau indivizii umani. 

Ce diferență între comentariile italienilor și cele ale vlahilor noștri dragi! Încă o dată România a ratat șansa de a nu fi comuna primitivă cu conexiune la internet, predomină mesajele de grotă ale unei lumi debile mintal și moral. Dar stai, asta nu e tot!

În subteranele internetului, penalul Vîntu îmbârligă tot vlahii putini (tot fără ț) de minte să susțină ieșirea României din Uniunea Europeană și, astfel, întoarcerea ei în lumea în care pungașul să poată lesne pungăși, ce frumos se întâlneau la începutul mileniului hoțul și prostul, dormi liniștit, n-ai treabă! 

Mi s-a mai reproșat, nu că aș pleca urechea la reproș, că nu mă atinge, de obicei sunt în zbor, peste continente și mări și oceane, că nu-mi place nimic în țara românească. Nu sunt în măsură să neg. Chiar nu-mi place.

Am făcut totuși eforturi pentru un bilanț al lucrurilor care mă binedispun când ajung în vechea Valahie. Cele pe care, dacă nu le apreciez, măcar pot să le îndur.

Iată-le. Sunt mai de modă veche, ascult discuri, ba chiar și compact discuri și casete audio. Arareori intru în secolul XXI, fiindcă da, nu-mi place neam aici, e prostia galopantă. Așa. 

Și am permis de conducere (categoria B) de douăzeci și cinci de ani, dar, fiindcă participanții la trafic sunt adeseori tâmpiți, nu respectă regulile și ca atare mă enervează, evit pe cât posibil să urc la volan. Și e posibil, e. Pot să stau și zece ani nemers, nu mă deranjează, ba chiar dimpotrivă. Dar ce îmi place oarecum e că am constatat că am rămas cu arsenalul de înjurături din anul 2001, în timp ce au apărut tot felul, mai noi. Înjur boul tot cum am apucat pe vremea penalului Năstase, de pildă: Boule, nu vezi că-l ai pe cedează?! Vorbesc și o limbă moartă și e foarte frumos așa.

Sigur că ar fi drăguț să apuc ziua în care vor alege vlahii și altceva decât fiicele și fiii rezultați din incestul gradului cu șpaga. Dar nu se va întâmpla. Unii cu osânza, alții cu osânda. Aleșii și alegătorii se merită reciproc, ce frumos se întâlnesc și acum hoții cu proștii! 

Întâlnirea aceasta îmi dă mult material. Îmi place limba română, și deși mai scriu (și mai și public) și în alte limbi, precum italiană, franceză, spaniolă sau engleză, tot limba română îmi e acasă.

Cum, pe partea culturală și economică direct, n-o să ajung niciodată stativ de decorații și nici nu o să particip la laudatio-n cercul românesc, ba nici măcar n-o să fiu bugetat vreodată, îmi place să mă bucur de libertate și să mă uit așa, nu fără silă, dar nici fără milă, la cei prinși în păienjenișul culturii de nuntași (nu te duci – nu-ți vine).

Îmi mai place și umorul românesc, când nu decade în grotesc (cum a decăzut în ultimii ani). E un umor bun, sănătos. Ne ajută să ne îndurăm proștii și bunul Dumnezeu știe (mai e și Săptămâna Mare, păcatele mele!) că grea cruce ne-a mai dat…

Totodată, o merităm din plin, crucea asta. Și ce a fost, și ce este și ce va să vie, în veacul veacului. Nu poți să fii mereu cel mai prost și mai nesimțit (roșesc bulgarii de rușine) din curtea școlii europene și să nu fie niciodată vina ta. Nu există! 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE