Importanța Georgiei ca poartă democratică a energiei, inclusiv pentru România

• George Secăreanu este asistent universitar la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și cercetător la Centrul Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale (Universitatea din București)

Mișcările de stradă, fie ele în Israel, Republica Moldova și mai nou în Georgia, nu mai sunt „evenimente”, ci atitudini de zi cu zi. 

Toate aceste evenimente recente din Georgia, din cauza proiectului de lege al „agenților străini”, reprezintă umbra marelui „deal” al acestui stat. Iar ceea ce se joacă depășește granițele statului caspic, o țară cu suprafața aproximativă a Munteniei și Dobrogei și cu populație de 3,7 milioane de locuitori. 

Georgienii au protestat din cauza similitudinii legii cu cea în funcțiune în Rusia, acolo unde personalități incomode sunt astfel caracterizate pentru a putea fi mai ușor denigrate, creându-se imaginea unui element din exterior ce vrea să provoace tulburări. 

Prin această metodă, politicienilor, jurnaliștilor, artiștilor sau membrilor unor organizații non-profit le este știrbită reputația. În plus, acțiunile le sunt puse într-un con de umbră.

Legea ar crea mari probleme Georgiei și ar eroda premisele ce ar contribui în parcursul către Uniunea Europeană, astfel încât ar rămâne captivă tocmai „zonei de influență rusă”. Ar fi inutil să ne facem iluzii că o astfel de lege, cu puternice ramificații din Rusia lui Putin, ar netezi parcursul către aderarea la Comunitatea Europeană.

Deturnarea Georgiei, gura de aer proaspăt pentru gazul rusesc

Însă Georgia a devenit de o importanță strategică pentru Europa odată cu războiul din Ucraina și cam de aceeași importanță și pentru Putin. De ce? 

Pentru că această țară reprezintă singura poartă cât de cât democratică a hidrocarburilor din Azerbaidjan, Kazahstan sau Turkmenistan către Uniunea Europeană și, automat, o alternativă definitivă a celor rusești. 

Mai mult, Georgia, prin poziția sa geografică, ar reprezenta piesa de domino în alternativa energetică a Europei Balcanice, fără intermedierea Federației Ruse. O deturnare a acestei țări ar însemna o gură de oxigen pentru Kremlin, iar planurile europenilor de a găsi alternative la gazul rusesc ar fi mult estompate.

Nu întâmplător am menționat Azerbaidjan, întrucât, de curând, mai mulți reprezentanți români de rang înalt, de la ministrul energiei, Virgil Popescu, la președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, până la însuși președintele României, au avut vizite oficiale în acest stat, inclusiv cu președintele Ilham Aliyev.

Rezultatul acestor contacte s-a manifestat prin semnarea unui acord prin care România va cumpăra un mld. m³ de gaze naturale (adică 20% din producția anuală a României și 8,3 % din consum), printr-un contract semnat între SGN ROMGAZ și SOCAR TRADING.

În prezent, statul caucazian exportă aproximativ 11 mld. m³/an către Uniunea Europeană (adică 58% din exporturile actuale de la nivelul acestui sector) și își propune ca până în 2027 să ajungă la 20 mld m³/an.

Mai mult, prin proiectul White Stream Pipeline se dorește legarea Constanței de Supsa (Georgia) ce ar permite un volum de 32 mld. m³/an. Prin această mișcare, România ar putea deveni un hub energetic al zonei, scăzând astfel importanța hub-ului austriac Baumgarten. Dar cine să o facă?

Mai rămân țările din Asia Centrală al căror reprezentant este Kazahstanul. Acest stat pare să ducă o politică de îndepărtare față de Rusia, lucru care supără tare Kremlinul. 

Rolul acestui stat mixt etnic, ca mai toate statele din zonă, reprezintă cel de-al doilea „călcâi al lui Ahile”, prin legăturile pe care le are cu popoarele musulmane din lumea rusă: tătari, ciuvași, mordovini, nagaibași, udmurți, bașchiri.

Într-o zonă și într-un timp al incertitudinilor, Georgia este riscul cel mai mic. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE