Un interviu la România TV: Victor Ponta vorbește continuu, moderatorul clipește, ca să nu-l deranjeze

 26 comentarii
Arhiva foto

Unul dintre cele mai proaste și lingușitoare interviuri pe care le-am văzut în ultima vreme a fost duminică seara, la România TV, la 24 de ore de la tragedia de la Crevedia. Victor Ponta a venit în studioul România TV ca să-și verse frustrările pe Klaus Iohannis, care l-a forțat în urmă cu opt ani, după Colectiv, ca să demisioneze. Realizatorul interviului, Ioan Korpos, are toate datele unei păpușele de televiziune: nu gândește, respectă scenariul, este umil, agramat și execută ce i se dictează în cască, și citește ce i se scrie pe prompter. O variantă ideală pentru manipulare și escamotare.

Interviul este o mostră de spălătură specifică acestui post TV. Ioan Korpos anunță că este o „ediție specială”: „Îi spun bun venit domnului Victor Ponta - bună seara și vă mulțumesc foarte mult...”.

Victor Ponta nu-l lasă să continue și se grăbește să transmită „toate gândurile bune pentru toți cei care au avut de suferit în urma accidentului de la Crevedia”. Apoi, ne îndeamnă să nu uităm că venim după câteva zile în care au avut loc evenimente cumplite, amintind de tânăra care a murit la Botoșani și de tinerii care au fost omorâți de un șofer drogat.

După introducerea lui Ponta, Korpos se lansează fără să respire: „Dezvăluiri cutremurătoare, stimați telespectatori! Victor Ponta, prima apariție în calitate de consilier al premierului. În această seară, Victor Ponta, aici, în studio, într-un moment, așa cum ne spunea și dânsul, critic pentru țară. Totul despre noua catastrofă, la opt ani de la Colectiv, o emisiune-eveniment a informațiilor de la nivel înalt, ce-a ascuns propaganda și sabotorii statului român...”.

Dezvăluiri și nu prea

Care propagandă? Care sabotori? Nu vom afla din acest interviu. Firește, le-a aruncat la derută, ca să câștige atenția telespectatorilor, un truc ieftin practicat la România TV.

După ce-și trage respirația și se uită în laptop, Korpos îi ridică prima minge la fileu lui Ponta, punându-i niște întrebări puerile:

„Ce informații aveți, domnule premier, de la guvern? Care sunt primele date de acolo, cine a greșit acolo?”.

În fapt, un pretext confuz pentru a-l invita pe Ponta să-și țină discursul. Și fostul premier vorbește vreo șapte minute fără întrerupere, explicând că cele două nenorociri, Colectiv și Crevedia, nu seamănă, pentru că la Colectiv au fost mai multe victime. Cu o modestie ipocrită, Ponta zice:

„Sunt un om, care trăiesc în România, care mă uit, care zic - totuși, ce se întâmplă cu statul român? Pentru că aici este o problemă a statului român din ultimii ani”.

Ponta își varsă toate frustrările acumulate pe Iohannis. Korpos îl ascultă imobil și clipește des. Consilierul premierul Ciolacu precizează: „Cred că domnul Ciolacu și guvernul au reacționat foarte bine, și-au făcut treaba, cum de altfel am făcut și noi în 2015 la Colectiv!”.

El revine la Iohannis și constată că i-a lăsat în pace pe Ciolacu și pe cei de la guvern ca să-și facă de treaba la Crevedia. Korpos clipește. Tot în acest calup de vorbărie, Ponta se răfuiește și cu Vlad Voiculescu, fostul ministru al sănătății. Korpos îl aprobă, dând din cap. După vreo șapte minute, moderatorul se trezește.

Korpos: „Dar la opt ani, eu am vrut să vă spun că România este la fel...”.

Ponta: „Nu, este mult mai rău decât acum opt ani”.

Korpos: „Exact! Spuneți că e mai rău, mult mai rău... Atunci, v-au dat jos pe dumneavoastră. Adică, a fost găsit vinovat Victor Ponta...”.

Iată miza interviului, dezvăluită gângav de Korpos: Ce nedreptate v-a făcut Iohannis, domnule Ponta!

Ponta îi ia vorba din gură și combate: „Eu nu cred că Ciolacu trebuie să-și dea demisia. Ciolacu, săracul, a făcut tot ce-a putut. Nu putea să facă într-o lună ce nu s-a făcut în opt ani. S-a implicat, s-a dus la spital, și-a exprimat solidaritatea (...) Cred că a făcut foarte bine!”.

Korpos are o curiozitate: „Și mesajul președintelui nu este unul de solidaritate?”. Altă ocazie ca Ponta să i-o tragă (pardon de expresie!) lui Iohannis și Voiculescu.

Ioan Korpos arată că s-a pregătit pentru interviu: citește de pe o foaie câteva fraze din declarația lui Iohannis referitoare la tragedia de la Crevedia: „Nu credeți că domnul Iohannis este îndurerat?”. Ponta abia aștepta această „întrebare”: „Nu, nu-l cred, nu l-am văzut pe domnul Iohannis îndurerat niciodată...”.

Este rândul lui Ponta să citească și el din ce-a declarat Iohannis în urmă cu opt ani. Și Ponta și-a „făcut temele” pentru interviu: „Toată lumea a avut de suferit în ultimii opt ani din cauza lui Iohannis”.

Moderatorul îi servește una dintre cele mai grețoase întrebări ale interviului: „Domnule Victor Ponta, dumneavoastră pentru ce-ați plătit în urmă cu opt ani?”.

Ponta (cu o voce inocentă): „Nu știuuuu... Pentru speranța celor care l-au crezut pe domnul Iohannis...”.

Korpos mai citește câteva fraze din mesajul lui Iohannis, dar nu-i adresează nicio întrebare invitatului. Fostul premier se lansează într-o altă tiradă. Korpos clipește. Ponta insistă cu un sfat: „Iohannis să-l lase în pace pe Ciolacu, pentru că Ciolacu a început să facă niște lucruri bune...”.

Firesc ar fi fost ca moderatorul să-l întrebe pe Ponta care sunt acele lucruri bune începute de Ciolacu. Dar asta ar fi însemnat să se abată de la scenariu, să gândească cu mintea sa, să-și iasă din rolul deja consacrat.

În a doua jumătate a interviului, moderatorul mai prinde câteva întrebări, în aceeași notă, puerilă și lingușitoare:

„Dar nu vă dă un sentiment de liniște și siguranță că a ieșit și președintele și spune că trebuie făcută o anchetă...?”.

„Ca cetățean supărat, la ce v-ați fi așteptat de la președinte?”.

„Ați scris că este «vreme bună la Neptun». La cine vă referiți, la președinte?”.

„Dacă președintele a cerut o anchetă, credeți că o să ceară și demisii. Credeți asta?”.

La un moment dat, Victor Ponta îl întreabă pe moderator: „În acești opt ani, ați avut dumneavoastră puterea? Am avut-o eu?”.

Korpos răspunde ca în filmele cu proști: „Nu!”. El a mai încercat să pună întrebări, dar n-a avut loc de limbarița lui Ponta. Ciudat este că, la începutul interviului, Korpos a anunțat că va fi „o emisiune-eveniment a informațiilor de la nivel înalt”, dar în realitate a fost o răfuială a lui Ponta cu Iohannis, răfuială de mahala, la o televiziune de mahala.

„În chestiunea demisiei dumneavoastră, chiar dacă au trecut atâția ani, a fost și o chestiune regizată din afară sau a avut un rol determinant președintele?”. Victor Ponta răspunde arogant: „A fost decizia mea!”.

Spre final, Korpos are o observație de mare „subtilitate”: „Mesajul subtil pe care îl dați dumneavoastră, domnule premier, spuneți așa: cel mai bine ar fi ca «președintele să tacă». Este normal?”. Da, este normal, confirmă Ponta.

„Care este diferența? Atunci, președintele s-a băgat (la demisia lui Ponta după Colectiv - nota PB) și acum...”, se bâlbâie Korpos și renunță să pună întrebarea. Ponta zâmbește: „Întrebarea dumneavoastră este retorică”.

Moderatorul lansează întrebarea de rezistență a interviului: „De ce vă temeți cel mai mult și după această mare tragedie?”. Este un prilej ca Ponta să vorbească precum într-o telenovelă despre copii, viitorul țării.

Interviul se încheie cu o întrebare „grea”: „Ce va fi, ce urmează?”. Răspunsul lui Ponta chiar nu contează.

Moderatorul și-a făcut datoria, încă o spălătură de partid. Interesant este că acest interviu de 47 de minute n-a fost întrerupt de niciun calup de publicitate comercială. Publicitatea de partid face toți banii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (26)
  • Avatar comentarii

    Marcel93 29.08.2023, 10:35

    Ba voi sunteți nebuni,până acuma nu loai văzut nimeni pe ponta

  • Avatar comentarii

    parpalache 29.08.2023, 11:04

    Autorul-unul din categoria aia sa-i zicem...„incerta”-sau daca vreți,un USR-ist intârziat in proiect-uita ca demisia lui Ponta-dupa incendiul de la„Colectiv”-i-a nedumerit pe un grup de ziariști din Marea Britanie-aflat in Româniqa in acel moment-care nu ințelegeau de ce sa iși dea demisia premierul pentru un incendiu intr-un club...privat!Se știe ca despre Ponta-ca prim ministru--dupa mine doar un papagal vorbareț al...„multinaționalelor”-pâna și președintele Basescu(tocmai el„fiul”CIA),zicea ca ar fi...„cu dubla comanda”!Iar despre incendiul de la„Colectiv”au fost„voci”care nu iși explicau decât „printr-o mâna criminala”!Și „profesionista”!Și Ponta și Basescu și Johannis și Ciolacu...Niciunul nu a fost și nu este, cu poporul român!Și nici nu are cum sa fie!Pentru ca se știe:In politica dicteaza cine are banul!Iar 94% din capitalul rulat in acest„teritoriu”(care a ajuns sa fie fosta republica suverana și independenta România),este...strain!

  • Avatar comentarii

    Misu1950 29.08.2023, 11:14

    D-le Barbu, d-voastra nu aveti altceva de facut decat sa va uitati la acel canal? Canal cu dejectii vreau sa spun! Cu articolul asta ii faceti publicitatea pe care nu o merita!! Si mai e si contributia Libertatii...

  • Avatar comentarii

    Ionescu07 29.08.2023, 11:35

    Și, ia zi, matale, domnule contributor Barbu, frustrările lui Ponta exprimate împotriva lui Joiannis, nu sunt adevărate?! Chiar și după ce s-a convins tot amărâtul ăsta de popor câți firfirei face nenea ăla cocoțat pe dealul Cotroceniului, încă mai ai tupeul să-l cauționezi?! Articolul dumitale, de fapt, este un lung șir de frustrări la adresa lui...Ponta. Așadar, cine zice, ăla e, cam așa sună însăilarea de mai sus ce se vrea, vezi Doamne, contribuție la cultivarea poporului. Halal!

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 29.08.2023, 11:38

    Toate televiziunile sunt vai mama lor.

ALTE ȘTIRI
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
MONDEN
Adelina Pestrițu
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”: Cine sunt concurenții, care sunt regulile și premiul pus în joc la show-ul de dating de la PRO TV
Larisa Iordache si fiica ei
15:51
Mărturisirea făcută de Larisa Iordache după ce și-a dus fiica la creșă: „N-aș fi crezut vreodată”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
08:25
Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra a început cu o amânare în dosarul în care sunt acuzați de lovitură de stat
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală