Ce este Dark Academia, subcultura care a început să prindă la tinerii români ce aleg o pauză de la digitalizare
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O tendință destul de puternică în Vest, ca o aromă a unei versiuni mai liniștite a lumii, începe să capete contur și în România
Dark Academia este programul estetic al unui stil de viață bazat pe o vestimentație sobră, o sensibilitate romantic neo-gotică, un cult al atmosferei de colegiu britanic de modă veche, în maniera seriei Harry Potter, așa că nu e nicio surpriză că prinde la tineri. Firește, creatorii de modă și revistele cosmopolite nu l-au ratat, sesizând oportunitatea de a face bani din el.
Sunt deja locuri comune: digitalizarea stimulează polarizarea, efectul cameral, autoreplierea în bule „tribale” etanșe. Democrația reprezentativă – bazată pe vot universal și pe convingerea iluministă că electorii raționali pot înțelege un program politic, așa cum îi pot alege cei mai competenți politicieni – este în criză.
Poporul nu mai crede în reprezentanții săi, așa cum decidenții nu mai cred în popor, ci se aliază mai degrabă cu experții și oamenii de știință, adunați într-o castă cu intenții neclare.
Milenara instituție a universității s-a transformat într-un antreprenoriat pedagogic scump și dramatic, deconectat de piața reală a muncii. Centralitatea civilizației occidentale este pusă în discuție tocmai de globalizare, adică de cel mai spectaculos produs istoric al ideii tipic occidentale de universalitate (și unitate a familiei umane).
Mergem către un referendum permanent, aproape ca o tombolă?
Trăim într-o lume policentrică, în care China și Occidentul ilustrează fie tentația comună a materialismului triumfător, fie pe cea a unei dictaturi în numele statului care limitează libertăți, promițând, în schimb, o societate cu zero riscuri.
Tot mai mulți apărători ai libertății se tem că emoția maselor, purtată de temele „viralizate” pe social media, va transforma democrația într-un referendum permanent, bazat pe alegeri iraționale, dacă nu cumva pe tragerea la sorți (care era folosită și în viața politică din Atena clasică).
Pentru că nu poate oferi doar certitudini, oricum, nu certitudini absolute, știința însăși este contestată: i se preferă, din nou, superstiția sectară, naționalismul și refugiul în cea mai neagră ignoranță, dacă ea poate consolida nevoia de identitate.
Lecția de la fiica mea
Aceste locuri comune sunt expresia anxietății colective în care ne-am instalat și pe care pandemia de Covid-19 nu face decât să o amplifice, alimentând prognoze sumbre. În fața unei lumi de o complexitate derutantă și greu de gestionat intelectual, indivizii - oricum impregnanți de individualismul modernității - caută noi forme de agregare, de alinare și de speranță. Așa se explică, contextual, de ce o nouă subcultură - numită Dark Academia - face ravagii printre tinerii generației Z, abonați non-stop la rețelele de socializare. Am aflat de acest trend de la fiica mea și m-am străduit să pricep despre ce este vorba, cu gândul de a-mi antrena cititorii în dezbatere.
Dark Academia este programul estetic al unui stil de viață bazat pe o vestimentație sobră, o sensibilitate romantic neogotică, un cult al atmosferei de colegiu britanic de modă veche, în maniera seriei Harry Potter.
Adepții săi revin la ideea de a-și forma biblioteci personale, de a face o pauză de digitalizare (dacă se poate, ostentată pe Tik-Tok!) și de a-i citi pe autorii greci și latini, în numele unui snobism contra-curentului pop, adică a falsei revolte subtil înregimentate.
E un salt în imaginarul londonez al lui Sherlock Holmes, în tenebrele povestirilor fantastice de E. A. Poe și într-un manierism ușor decadent, printre stofe de lână (tweed, firește), lupe, sfeșnice de argint, carafe de cristal și hărți îngălbenite. Un soi de cultură punk scuturată de conotațiile sale „suburbane”, care le-ar fi fost pe plac și reprezentanților englezi, francezi, belgieni sau italieni ai esteticii dandy din vremea lui Oscar Wilde…
Evident, creatorii de modă, revistele cosmopolite care „setează” tendințele și criticii de artă s-au mobilizat pentru a da drept de cetate noului „brand” socio-cultural juvenil și inocent-subversiv, luând act de popularitatea lui crescută și de potențialul financiar al fenomenului.
Faptul că nu auzisem până ieri de respectiva „mișcare” nu face din mine (neapărat!) un conservator izolat de lumea actuală, dovedindu-mi mai curând – și mai întristător – faptul că pe aici, în România, nu suntem decât sporadic și superficial conectați la Occidentul din care ba pretindem că facem parte (prin NATO și UE, două acronime ponosite de atâta citare decorativă), ba că nu facem parte (noi fiind cu totul altceva).
Sunt convins că tinerii generației Z din țara noastră sunt mult mai „branșați”, așa cum e și lumea afacerilor (căutând pe Google „Dark Academia”/România”, am dat până și de oferte textile promovate sub acest însemn)…
Vorba unui stupid cântec din vremea comunismului: „pe lume nu-s mai multe Românii”. Așa o fi, dar nu-i mai puțin adevărat că în România de azi coexistă, fără să se vadă reciproc, nenumărate Românii aflate în căutarea legitimă a unor energii de supraviețuire. E poate un noroc!
foto: imagine de stoc: sursa123rf.com
