Fostul terorist, pocăit și iertat, sprijinit de Trump să ofere Siriei „o șansă la măreție”

 1 comentariu
Donald Trump are 79 de ani și este la al doilea mandat de președinte al SUA

Cea mai spectaculoasă fotografie a vizitei istorice a președintelui Ahmed Hussein al-Sharaa a fost nu de la întâlnirea cu președintele Trump în Biroul Oval. Pentru că atât sosirea liderului de la Damasc la Casa Albă, cât și întâlnirea s-au desfășurat în spatele ușilor închise, fără prezența presei.

Cea mai spectaculoase imagini au fost imortalizate înaintea întâlnirii de ieri la cel mai înalt nivel (Al-Sharaa a ajuns la Washington sâmbătă seara): meciul de baschet cu generalul american de brigadă Kevin J. Lambert, noul comandant al coaliției anti-ISIS din cadrul Forței Operative Întrunite Combinate (Operațiunea Inherent Resolve). Pe teren se mai afla și amiralul Brad Cooper. Imaginile au fost postate cu satisfacție pe Instagram de Assad al-Shaibani, ministrul sirian de Externe, care și-a însoțit conducătorul în prima vizită a unui președinte sirian la Casa Albă.

Mai cu seamă presa din Orientul Mijlociu aștepta fotografia iconică a întâlnirii Trump-Al-Sharaa, titrând „imaginea va fi mesajul”. Altminteri, agenda întrevederii era cunoscută și răs-comentată: ridicarea sancțiunilor economice, relațiile cu Israelul în cadrul mai larg al problemei securității în Orientul Mijlociu, anunțul că fostul lider terorist, președintele Al-Sharaa, se va alătura luptei coaliției conduse de Statele Unite împotriva terorismului ISIS.

Lucrul acesta se și întâmplă deja, cum a ținut să informeze ministrul său de Interne, Anas Khattab, care a vorbit chiar despre lansarea unei „operațiuni de securitate la scară largă” împotriva celulelor Statului Islamic. Declarația lui Khattab a coincis cu momentul când, vineri, 7 noiembrie, Administrația Trump a „șters din cazierul” președintelui sirian și al ministrului de Interne Khattab titulatura de „teroriști globali special desemnați”. Cu o săptămână în urmă, și Consiliul de Securitate al ONU îi eliminase pe cei doi de pe lista teroriștilor.

Pocăința și iertarea fostului lider terorist afliliat Al-Qaeda sună ca a o mie doua poveste arabă. Ascensiunea acestui fabulos personaj, care - în nici un an de zile de când a „detronat” dinastia Al-Assad - a reușit să scoată Siria din izolare, cutreierând cancelariile (la jumătatea lui octombrie era la Kremlin), a uimit o lume întreagă.

Adună harnic și conștiincios credibilitate, dând dovadă de o moderație și o răbdare exemplare. Ieri, când a anunțând decizia de a ridica sancțiunile economice pentru 180 de zile, Departamentul Trezoreriei SUA a declarat cu patos că președintele Donald J. Trump „își respectă angajamentul de a oferi Siriei <o șansă la măreție>,  permițându-i să se reconstruiască și să prospere”. Al-Sharaa i-a convins în primul rând pe saudiți. Ne amintim că liderul de facto al monarhiei de la Riyadh, prințul moștenitorul și premierul Muhammad bin Salman,  a mediat în mai prima întâlnire a lui Al-Sharaa cu Trump, a făcut posibilă și prima strângere de mână și primele complimente ale Maestrului Tuturor Surprizelor (cum este poreclit președintele Statelor Unite de către admiratorii săi din Orientul Mijlociu): „un tip simpatic”, „puternic” și „dur”, pe placul său.

Între timp, în dorința de a fi cât mai convingător, și în așteptarea preluării de către SUA (încă neconfirmată oficial la ora când scriu) a unei baze aeriene la sud de Damasc, președintele Al-Sharaa a ales, din iulie, o nouă identitate vizuală statului său. În noua stemă, simbolul național al vulturului nu mai are tenta de agresivitate, ci una de reziliență, alături de cele trei stele ale steagului național și cele 14 pene reprezentând guvernoratele, marcă a continuității. Deasupra – sloganul  „Siria pe primul loc” și principiul afirmat ferm, în repetate rânduri, „zero probleme cu vecinii” (inspirat de fostul premier al Turciei, Ahmet Davutoğlu). Toate acestea sunt menite să inspire încrederea în decizia sa fermă de a face ca republica să renască din cenușa celor 14 ani de război civil.

Pot să presupun că președintele Trump nu a fost ieri atât de generos în a oferi așteptata o fotografie euforică din Biroul Oval și pentru că privea într-acolo premierul Netanyahu – cu îngrijorare, chiar dacă lângă el s-a aflat, sosit în mare grabă, Jared Jushner, ginerele Maestrului Tuturor Surprizelor, venit nu doar să pregătească etapa a doua a Planului de încetare a focului. Dar privea și președintele Putin – cu tristețea că a pierdut un important spațiu de influență. În cel îl privește, Ayatollahul Khamenei, Liderul Suprem al Iranului, presupun că a preferat să închidă ochii, după ce și-a văzut, în nici un an de zile, amputat un important braț al caracatiței sale de proxy-uri cu care ținea întreaga regiune în șah (n-am găsit alt cuvânt).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    BOEMIAN 11.11.2025, 10:47

    Nimic nou! Istoria se repetă. După 1989, Iliescu cu securiștii teroriști, cu minerii violenți și cu alte grupări obscure, sovietice, cu jurnaliști ca tine, actori și poeți (Caramitru, Dinescu) instruiți de KGB, au preluat in forță puterea după ce au măcelărit sute si mii de oameni. Care-i diferența ?!

ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:36
5 Știri Imobiliare.ro Finance - Sectorul construcțiilor accelerează în România, în timp ce piața creditării trece prin transformări: Ce trebuie să știi
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!