Evaluarea Națională nu poate fi justificată în vreun fel. Trebuie desființată cu totul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mihai Vasile, cercetător la Institutul pentru Solidaritate Socială și absolvent al unui master în Educație la Universitatea Cambridge, propune câteva soluții pentru a reduce inegalitățile din sistemul educațional. Inegalități care, în contextul Evaluării Naționale, sunt mai vizibile decât în toată durata studiilor până la examenul de la finalul clasei a VIII-a, explică Mihai Vasile.
Cuprins:
- Politici sociale complementare celor educaționale pentru șanse egale
- Transport gratuit și burse sociale pentru elevi
- Programe adresate comunităților cele mai vulnerabile
- Dezvoltarea rețelei/infrastructurii școlare, în special în mediul rural
- Schimbarea sistemului de finanțare a școlilor
- Regândirea formării profesorilor, cuplată cu creșterea salariilor
- Evaluare continuă în locul evaluării standardizate
Miza învățământului, miza unui sistem public de învățământ, este să pregătească cetățenii ce vor putea trăi mai bine împreună. Cum va fi societatea de mâine mai bună dacă abandonăm, majoritatea populației, lupta pentru supraviețuire, deschizând calea spre o viață mai bună doar celor care au norocul de a se fi născut într-o familie care să-și permită luxul de a asigura un trai decent și sprijin suficient pentru a învăța?
Am încercat să prezint ieri cât de nedrept este sistemul de învățământ din România. Nu e neapărat ceva ce nu s-a mai zis, dar în continuare vorbim prea puțin și ne pierdem prea des în aceleași locuri comune: cât de slab e învățământul în general, câți elevi au avut rezultate excepționale.
În raportul “Ce ne spun noile rezultate PISA despre inegalitățile educaționale din România?”, analizăm inegalitățile și propunem o serie de măsuri ce pot fi luate pentru a adresa problemele sistemice din învățământ. O parte din aceste măsuri le-am rezumat aici, dar pe scurt este vorba de: construit licee și grădinițe în fiecare comună, dat burse sociale consistente copiilor din familii defavorizate, dat bani școlilor după nevoile elevilor, nu după numărul acestora, și atras mai mulți profesori mai bine pregătiți și plătiți.
Politici sociale complementare celor educaționale pentru șanse egale
Ce putem și trebuie să facem imediat este să ameliorăm din dezavantajele cu care se confruntă elevii defavorizați. Pentru acest lucru, avem nevoie de o strategie socială coerentă, țintită pe nevoile elevilor din comunități defavorizate. Am văzut în această perioadă cât de lipsite de eficiență sunt programele de tipul Euro 200, care ar fi trebuit să permită celor mai defavorizați achiziționarea unui calculator.
Haosul este și mai mare când vine vorba de bursele sociale acordate elevilor, care au fost abandonate de stat bugetelor locale.
Astfel, orașele bogate oferă burse de merit generoase (în unele cazuri tuturor) elevilor de la școlile de elită, iar comunele sărace oferă burse sociale foarte mici pentru un număr mic de elevi.
Transport gratuit și burse sociale pentru elevi
Sunt câteva măsuri sociale urgente pe care le putem lua imediat. În primul rând, asigurarea transportului gratuit pentru toți elevii. Până ce vom putea să ne asigurăm că au toți elevii un liceu de calitate în apropierea școlii, ar trebui ca transportul să fie universal gratuit. Iar cei care sunt nevoiți să facă naveta pentru a ajunge la școală sau liceu să primească burse sociale suplimentare. De altfel, toți elevii din familii defavorizate, cu precădere cei din rural, ar trebui să primească burse sociale de la bugetul de stat, să nu fie dependenți de veniturile locale.
Programe adresate comunităților cele mai vulnerabile
Apoi, guvernul poate plăti studii și evaluări serioase în baza cărora să poată aloca bani pentru programe de tip “Școala după școală”, “O masă caldă” ș.a.m.d. țintit pe comunitățile unde este nevoia cea mai mare.
Pe termen lung, orice viziune privind educația trebuie să includă și o viziune privind protecția socială.
Sprijinul trebuie să înceapă cât mai devreme, de aceea este esențială dezvoltarea educației antepreșcolare cu precădere în comunitățile defavorizate, unde familiile nu pot asigura minimumul necesar unei dezvoltări sănătoase pentru copii.
Similar, pe termen mediu și lung, sunt necesare cantine școlare pentru asigurarea unui minim nutritiv în special copiilor din familii sărace.
Dezvoltarea rețelei/infrastructurii școlare, în special în mediul rural
Dacă vrem ca în 2030 să asigurăm tuturor copiilor acces la învățământul obligatoriu de 16 ani, trebuie să investim masiv în dezvoltarea rețelei școlare: trebuie să construim grădinițe și licee în fiecare comună, iar apoi trebuie să le populăm cu profesori bine formați și bine plătiți, să putem asigura cea mai bună calitate și în centrul Bucureștiului, și în comunitățile defavorizate din rural.
În România sunt peste 2.500 de comune compuse din 10 mii de sate, dar în care regăsim doar 263 de licee. Până în 2030 este mult de construit și sunt mulți profesori de găsit.
Schimbarea sistemului de finanțare a școlilor
În prezent, școlile primesc de la bugetul de stat o sumă de bani fixă pentru fiecare elev, calculată în așa fel încât să acopere salariile profesorilor. Orice altă cheltuială revine autorităților locale. Astfel, multe școli nu reușesc să asigure un minim sanitar, în vreme ce altele au table smart în fiecare clasă.
Finanțarea trebuie regândită cu totul pentru a da școlilor bani în funcție de nevoile elevilor (nevoi mai mari și mai multe în zonele defavorizate), nu în funcție de numărul elevilor. În felul acesta am putea renunța și la conceptul de unitate arondată sau am putea reduce drastic numărul lor.
Fiecare școală trebuie să funcționeze independent, să aibă directorul dedicat, secretarul dedicat, administratorul dedicat. Sunt situații, mai ales în mediul rural, unde ai o școală cu personalitate juridică și deci cu conducere, secretariat și administrator, cu alte patru, cinci, șase unități arondate.
De asemenea, întreaga finanțare trebuie asigurată de la bugetul de stat: așa cum nici bursele sociale nu pot fi lăsate în responsabilitatea bugetelor locale, nici bugetele școlilor pentru buna funcționare nu pot fi lăsate pe primării. Miile de școli cu toaleta în curte ar putea accesa mult mai ușor bani dacă nu ar depinde de primării.
Regândirea formării profesorilor, cuplată cu creșterea salariilor
Profesorii nu sunt formați să țină cont de diferențele și dificultățile ce vin cu sărăcia. Nu au nici resursele, nici sprijinul necesar să poată face acest lucru. Ideal, școlile ar trebui să dispună de cel puțin un mediator școlar (asistent social specializat pe problemele ce țin de școlarizare) și consilier psihologic.
Dar pe lângă aceștia, este nevoie și de o mai bună pregătire a profesorilor, de o rigoare mai mare la intrarea în profesie și de atragerea mai multor persoane către această meserie.
De altfel, bună parte din “modelul finlandez” se bazează pe faptul că în Finlanda cariera didactică este printre cele mai atractive pentru tineri, concurența fiind puternică pentru a intra în sistem.
Asta înseamnă că trebuie mărite considerabil salariile debutanților, asigurate materialele/resursele necesare bunei desfășurări a orelor și, desigur, o rețea de sprijin mai degrabă decât una de inspecție, cum avem acum.
Evaluare continuă în locul evaluării standardizate
Cred în primul rând că Evaluarea Națională nu poate fi justificată în vreun fel. Trebuie desființată cu totul. Pentru a nu fi nedrepți cu elevii care au început ciclul gimnazial, ne putem seta ca țintă desființarea Evaluării Naționale începând cu 2024, când vor fi terminat ciclul inferior al gimnaziului elevii care sunt acum clasa a V-a.
Evaluarea Națională și evaluarea standardizată în general trebuie înlocuite cu evaluare continuă, iar elevii trebuie să continue la liceu în funcție de oferta educațională și profilul pe care doresc să-l urmeze, nu în baza unei ierarhizări. Iar între timp ar trebui să reducem și importanța bacalaureatului.
N-am vorbit de măsuri necesare pentru elevii romi, maghiari, cei cu CES și mai erau desigur multe de zis și despre inegalitățile deja menționate. Discuția este mult mai lungă, dar trebuie începută corect. Șansele inegale reprezintă o nedreptate în orice context, dar cred că ne putem pune de acord în special când vine vorba de copii. Nu vom fi nicicând mai buni decât cel mai slab dintre noi.
Prin urmare, când împingem pentru schimbare în Educație, să ne asigurăm că cerem ce e mai bine pentru toți, nu doar pentru cei care sunt în imediata noastră apropiere. Altfel nu vom face decât să adâncim inegalitățile și să creștem problemele.
