Mizele strategice ale extinderii UE. De ce Consiliul European din decembrie 2023 trebuie să aprobe începerea negocierilor de aderare pentru Ucraina și Republica Moldova
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nu e exagerat să spunem că, dacă Putin n-ar fi declanșat în februarie 2022 invazia militară masivă asupra Ucrainei, aducând la porțile Europei un anacronic conflict de tranșee, proiectul comunitar de extindere ar fi putut cunoaște un recul și noi fisuri strategice în stare să compromită procesul istoric început după căderea Zidului berlinez și colapsul URSS.
România și Bulgaria au devenit membre ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007. În 2013 s-a adăugat blocului comunitar Croația, după care procesul de extindere s-a oprit. Analiștii au fabricat atunci formula „elargement fatigue” (extindere obosită, n.red.), pentru a desemna incapacitatea (temporară) de absorbție a unor noi state-membre. Era vorba despre o limită cu atât mai ușor de justificat cu cât, după București și Sofia (acceptate la sfârșitul „valului 5”), rămăseseră la ușa UE aspirantele din Balcanii de Vest, eterna candidată Turcia precum și câteva state din Parteneriatul Estic, foarte greu de digerat.
În toate aceste țări, majoritatea ex-comuniste, prevalau regimuri politice mai apropiate de Rusia postsovietică decât de agenda curentă a democrației occidentale standard. Statul de drept părea pentru ele un slogan inoperant, nivelul corupției și al crimei organizate se păstra foarte ridicat, iar combinația tipic postsovietică dintre serviciile secrete nereformate și lumea interlopă, specializată în toate formele de trafic și extorsiune, bătea la ochi prin recorduri de penibilă notorietate.
În ultimii ani, problemele interne cu care s-a confruntat UE – de la criza financiară, până la Covid-19 și valurile de migrație dinspre Siria sau nordul Africii – contribuiau și ele la trista concluzie că, dacă vrea să rămână unită, mai ales după șocul Brexit, Europa nu-și mai permite noi valuri de extindere spre Est.
Foștii sateliți ai URSS din Europa Centrală și de Est au intrat mai întâi în NATO și apoi în UE, pentru că nu poți construi democrații funcționale fără umbrela de securitate colectivă asigurată de Alianța Nord-Atlantică. NATO a mai preluat relativ recent numai Albania, Macedonia de Nord și Muntenegru, dar temerile electorale și tehnice formulate la Bruxelles n-au reușit să facă loc acestor noi membri și în UE.
Toată lumea părea convinsă că Balcanii de Vest și cele șase țări din Parteneriatul Estic vor alcătui zona gri a continentului: un soi de tampon geopolitic între Rusia și Occident, unde influența valorilor euro-americane e strict concurată de mâna lungă a Moscovei.
Situația era complicată și pentru că amânarea sine die a oricărui calendar ferm pentru începerea negocierilor de aderare dădea apă la moară partidelor suveraniste și eurofobe, care au apărut și pe scena politică a Grupului de la Vișegrad, sau chiar în România și Bulgaria.
Nu e exagerat să spunem că, dacă Putin n-ar fi declanșat în februarie 2022 invazia militară masivă asupra Ucrainei, aducând la porțile Europei un anacronic conflict de tranșee, proiectul comunitar de extindere ar fi putut cunoaște un recul și noi fisuri strategice în stare să compromită procesul istoric început după căderea Zidului berlinez și colapsul URSS.
Prin război hibrid, propagandă agresiv antioccidentală și egoismul unor elite politice pretins naționaliste, am fi putut asista la erodarea gravă a întregii UE, mai ales că statele fondatoare, în frunte cu Franța și Germania, predicau deja, insistent, cauza unei Europe „cu mai multe viteze”. Faptul că tocmai decizia nesăbuită a lui Putin relansează procesul extinderii UE (după ce a lărgit NATO cu Finlanda și, în curând, Suedia) ilustrează ironia pedagogică a unei istorii care-și poate schimba direcția și fără acordul „experților”.
Vom vedea la Consiliul European din decembrie 2023 dacă liderii europeni dovedesc sau nu inteligența de a fructifica această neașteptată răsturnare tactică. Ei trebuie să ajungă la un consens cu privire la începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova la finalul acestui an.
Președintele Consiliului, Charles Michel, se declară relativ optimist, chiar dacă surprizele neplăcute nu sunt excluse. Contextul nu e deloc simplu, căci Ucraina e devastată de război și Republica Moldova n-a scăpat de mafiile filo-ruse, însă Volodimir Zelenski și Maia Sandu sunt lideri perfect capabili să piloteze, chiar și în condiții extreme, reformele interne inerente aderării la UE, chiar dacă realizarea acestui obiectiv ambițios va dura un deceniu.
Evident, SUA continuă să joace în complexa noastră psihodramă regională rolul unui Deus ex machina. Dacă radicalii republicani vor fi cumva disciplinați, atunci va putea fi salvat acordul bipartizan față de necesitatea strategică de a nu diminua suportul militar acordat Kievului. Fără această condiție fundamentală, jocul european al libertății democratice s-ar putea izbi mortal de parapetul revizionismului rusesc.
foto: Hepta
Alex.59 09.10.2023, 14:04
"Interesul poartă fesul"...păi, nu..?
Costica2023 09.10.2023, 20:23
Ucraina e devastată de război și Republica Moldova n-a scăpat de mafiile filo-ruse
Ingerasulmeu 10.10.2023, 10:36
Păcat de oameni care au murit nevinovați in război păcat
.ZORRO. 10.10.2023, 14:25
Dorele, Moldova si Ucraina nu au ce cauta in UE, fiindca nu indeplinesc nici un criteriu. Vrei sa ne aburesti ca acum criteriile sunt irelevante si ca de fapt e vorba de interese economice? Asta e demagogie, la fel ca in mandatul lui Basescu, taticul tau, cel mai mare luptator anticoruptie, de fapt cel mai corupt. Rontaie-ti pensia speciala in liniste, nu mai poti contribui cu nimic.
TraianX 10.10.2023, 16:23
Ucraina nu este la stadiul de primire in UE. Nu respecta drepturile minoritatilor, ba chiar duce o campanie de ucrainizare fortata de tip nazist. Romania si romanii au avut si inca mai au de suferit datorita politicii de tip stalinist.