Nostalgia nu este un act politic. Ce miros vă amintiți când vin Sărbătorile?

Comentează
Arhiva foto

În ultimii 30 de ani s-a construit un adevărat bullying împotriva nostalgicilor. Nostalgia a devenit ceva damnabil. E o adevărată umilire publică. Nu ai voie să fii nostalgic. Dacă ai nostalgii trebuie să-ți fie rușine. Intelectualii publici au devenit un soi de polițiști ai memoriei: antinostalgici. Ai nostalgii? Ești nefrecventabil. Dar pînă și ”doamna de fier” a Europei, Angela Merkel, a solicitat, la retragerea sa, o veche melodie rock est-germană. ”Această melodie a fost un moment culminant al tinereții mele” a rememorat ea. Să rememorăm fără să ne temem!

Ce este nostalgia? Orice om întreg la mine care a citit câteva cărți elementare – nu neapărat Marcel Proust „În căutarea timpului pierdut” – știe un lucru banal, ceea ce „miliția cultă” nu știe.

Nostalgia nu este un act politic, ci un sentiment. Un sentiment profund uman. Un sentiment precum dragostea. Nostalgia e un sentiment care dovedește că suntem oameni. Dacă nu ai nostalgii, înseamnă că ți-ai trăit viața degeaba. Unde nostalgie nu e, nimic nu e.

Dar ce este totuși nostalgia? Sentimentul acesta profund uman este legat de câteva lucruri fundamentale: de timp, loc și memorie. Nostalgia nu e despre un regim, ideologie, politică, ci e despre o țară a timpului: un loc al memoriei – acele vremuri. Nu au nostalgii doar oamenii bolnavi care nu pot să rețină – care nu au memorie. În rest, omul devine om în măsura în care reușește să rețină, să aibă memorie: memoria timpului, locului, evenimentelor și a oamenilor din jur. Până și DEX-ul știe ce este nostalgia: Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc drag, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. Dar poliția memoriei spune: interzis.

Știm: nu există întoarcere în timp decât în forma memoriei, a nostalgiei.

Nostalgia, ne învață Proust, este o „madlenă”. O madlenă care declanșează amintirea, memoria – te ajută să retrăiești lucruri din trecut. Fiecare avem propria „madlenă”. E poate cel mai mare mister și cea mai mare putere pe care o are omul. Toată cultura umană este construită pe acest sentiment – nostalgia.

Ștergem nostalgia? Devenim animale – mult mai rău ca animalele. De ce? Pentru că ștergem memoria, iar fără memorie omul este un mancurt. Știți povestea lui Cinghiz Aitmatov - O zi mai lungă decât veacul.

La popoarele asiatice așa se produceau păstorii-robi de cămile care nu mai aveau memorie datorită unui tratament criminal aplicat de stăpâni, printr-o tehnică specială. Cine vrea să vă ia nostalgia vrea să vă șteargă memoria – să vă facă mancurt.

Mergi pe stradă undeva în Sarajevo, ai 50 de ani și deodată te lovește un miros. Acel miros e atât de puternic și cunoscut. Nu știi ce e, dar în tine se declanșează o amintire, o retrăire puternică a ceva uitat. Îți amintește de bunica care-ți făcea ardei copți, tu fiind copil. Ah, acest miros de ardei copți te face să te naști din nou. E atât de puternică amintirea din cauza acestui miros că-ți amintești și crăpăturile mâinilor bunicii tale, simți mâna ei pe creștet.

„Melancolie, dulce melodie”

Mergi pe faleza din Odessa și te izbește un miros straniu, nu foarte plăcut, dar... Îți amintești prima zi de pescuit cu frații tăi: tu aveai 6 ani, ei te duceau pe sus cu undițele în mână. Când scoteau peștele din baltă, tu-l strângeai de pe jos, era lunecos, mirosea straniu, dar erai fericit.

Vezi o eșarfă undeva în zare și-ți amintește ceva intim doar de tine cunoscut. Ce e asta? E nostalgie...

Treci prin piața din Cahul și auzi Sofia Rotaru – Melancolie, dulce melodie. Mergi prin Bârlad sau Tecuci și auzi Mirabela Dauer - Te aștept să vii,/ Să te întorci la mine,/ Numai aici/ Ne va fi cel mai bine. Și în tine se declanșează tot – memorie, sentimente, plăcere și durere. Tot. Simți că ești om.

Gust, sunet, miros, imagine, simț – toate declanșează memorie: nostalgie. Până și mirosul acela de clor cu rahat din wc-urile publice insuportabile te răvășește de la o vârstă. Pentru că ești ființă umană. De unde știi asta? Pentru că nostalgia îți reamintește.

Să-ți fie rușine că ești nostalgic înseamnă să-ți fi rușine că îți iubești bunica, mama, sora, fratele – înseamnă să-ți fie rușine de tine, de memoria ta, de tot ce ai trăit. Firește, în viață sunt lucruri de care te rușinezi, dar nu te poți rușina de tot ce ai trăit.

De fapt, antinostalgia este un act profund politic – nu și nostalgia.

Antinostalgia vrea să te rușinezi de tine și trecutul tău. Vrea să-l șteargă. Antinostalgia vrea să controleze trecutul tău: ce ai voie și ce nu ai voie să-ți amintești. Antionostalgia vrea să spună: tot ce ai trăit până acum e de rahat, tot ce trăiești acum este perfect – nu ai voie să ai spirit critic pentru că, de fapt, legitimezi trecutul. Trecutul nu e al tău – e al puterii. „Polițiștii memoriei” au grijă de asta: o să te învățăm noi ce ai voie și ce nu ai voie să memorezi. Știu alții pentru tine.

Antinostalgia este un act de legitimare a hegemoniei puterii actuale: e act de „domesticire” – de excludere din câmpul critic al gândirii. De ce? Pentru că vrea să controleze memoria: să-ți ofere doar pastila „bună”. Antinostalgia e un mecanism de control. A propos: nimeni nu va lupta cu „nostalgia interbelică” - „nostalgia” 30 e ok, „nostalgia” 60-70 e diavolul. Oare de ce?

În realitate, tu doar vrei să-ți amintești de mama, de bunici, de ardei copți, de gustul acela din copilărie, de timpul petrecut cu frații și surorile tale, de prima dragoste. Tu vrei doar să nu uiți. Da: nu am trăit în cea mai bună dintre lumile posibile – dar e trecutul nostru, e viața noastră. Renunțăm la ea – murim. Nu e voie, e periculos. Oare?

Repet: întoarcere în trecut nu există decât sub formă de memorie. Nu vă rușinați să fiți nostalgici – e unul dintre cele mai profunde gesturi umane. Nostalgia e sentimentul care dovedește că sunteți oameni, oameni vii. Și încă aveți memorie.

Viața nu este doar despre salam, PIB, venituri, consum etc. Fericirea și sensul vieții nu sunt date de cantitatea de salam din frigider. Firește, e bine să avem o viață în bunăstare, fără crize: dar nefericirea e mereu cu noi, în noi. Suferința și nefericirea sunt parte a bucuriei și fericirii noastre.

Fericirea este despre cum știi să-ți gestionezi suferința și nefericirea. Iar memoria fericirii ei este nostalgia.

Mama la ai ei aproape 90 de ani îmi spune că amintirea cea mai puternică a ei e de prin ’47: nu mâncase de multe zile, era foamete și după zile de foame a primit o felie de pâine – acea felie de pâine e totul pentru ea: e fericirea și sensul ei. De atunci susține: ai o felie de pâine, nu ai voie să fii nefericit și nemulțumit – pentru că ai totul.

Bunica orbise devreme. Dar ne identifica fără să ne vadă și audă: după miros. Ea spunea că fiecare avem mirosul nostru. Asta înseamnă memorie, nostalgie, viață.

Bucurați-vă de nostalgiile voastre, trăiți-le din plin și să nu vă fie rușine. Dacă sunteți oameni...

Foto: ziarullumina.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
MONDEN
Concurentii Asia Express 2027, în prima ediție a acestui sezon
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
Concurenți Burlacii - Foc în Paradis
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
09:23
Când vor putea circula șoferii 155 km fără întrerupere pe Autostrada A3 de la Poarta Sălajului la Târgu Mureş
09:15
Un mecanic a desfăcut cel mai problematic motor Toyota care a cedat aproape nou, în SUA
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală