Dacă m-ar întreba un politician a cărui responsabilitate a fost educația ultimilor 30 de ani din România ce aș avea a-i reproșa, i-aș răspunde: în primul rând incompetența și indiferența. Care au făcut ca zeci de mii de copii să nu ajungă până în clasa a VIII-a. Li s-a refuzat, cumva, un drept fundamental. Acela la educație.
Pentru că știrea cea mai dureroasă a acestor zile aceasta este: aproape 70.000 de elevi din cei înscriși la cursuri într-un an școlar nu au reușit să ajungă la finalul clasei a VIII-a pentru a susține Evaluarea Națională.
În toți anii de școală, munca unui elev este reflectată de o notă.
Dar statului român ce notă îi dăm pentru că lasă în urmă zeci de mii de copii înainte de a ajunge la liceu?
Daniela Vișoianu, președintele Coaliției pentru Educație, a avut postarea cea mai grăitoare pe Facebook, dintre specialiștii în Educație: „În 2004 s-au născut în România 216.261 copii, în 2005 s-au născut 221.020. Oricum ar fi, 14/15 ani mai târziu, 154.956 dintre ei s-au înscris la evaluarea de clasa a VIII-a (…) E un dezastru“.
Unde sunt ei? De ce nu au ajuns până în clasa a VIII-a? De ce nu au susținut Evaluarea Națională, în condițiile în care învățământul este obligatoriu până în clasa a X-a? E adevărat că poți continua liceul și cu o notă sub 5 la Evaluarea Națională sau chiar dacă n-ai susținut deloc acest examen, însă vei ajunge într-un liceu tehnologic slab, cu rata de promovare chiar și de 0%.
În acest timp, decidenții din educație par să trăiască într-o lume paralelă. Vor să crească numărul de ani petrecuți obligatoriu la școală până în clasa a XII-a, începând cu anul 2020. Ce dacă este o măsură aproape inutilă din moment ce abandonul școlar masiv este între clasa a VIII-a și a IX-a? Important este să dăm bine pe hârtie.
Lucrurile nu diferă cu mult dacă ne uităm la toate generațiile din ultimii 6 ani. Dacă presupunem că toți elevii intră în clasa I la vârsta de 7 ani observăm următoarele:
Așadar, în fiecare dintre aceste generații care au terminat clasa a VIII-a au existat în jur de 60.000 sau 70.000 de copii pierduți cumva.
Iar dacă ne uităm la numărul elevilor care au obținut medii egale sau peste 5, observăm că în ultimii ani puțin peste 70% dintre ei se încadrează în această categorie. Așadar, restul de peste 20%, adică mii de copii, nu pot opta decât pentru licee cu rezultate mai scăzute sau școli profesionale.
Sigur că aceste cifre nu prezintă o realitate exactă, pentru că nu toți elevii încep școala la 7 ani, iar o parte dintre elevii repetenți sau care au abandonat școala au beneficiat de programe de incluziune educațională precum „Școală după Școală“ sau „Șansa a doua“. Totuși, reprezintă niște date la care ne putem raporta pentru a afla unde sunt acești copii și de ce i-am pierdut.
Fie că au plecat în străinătate împreună cu familiile lor, fie că au abandonat școala din cauza sărăciei sau pentru că aceasta nu a știut cum să le capteze atenția, fie că au terminat opt clase, dar n-au putut să intre în examen din cauza presiunilor profesorilor (vezi Fenomenul Brăila), fie că au dat examenul, dar n-au știut mai mult de nota 4, ei sunt și responsabilitatea noastră.
Asta pentru că nici nouă nu ne-a păsat suficient de faptul că avem profesori nepregătiți sau care uneori chiar sabotează copiii, că alocăm mai puțin de 3% din PIB pentru Educație sau că aproape jumătate dintre minori trăiesc în risc de sărăcie.
Acești copii reprezintă zecile noastre de mii de indiferențe și de greșeli pentru fiecare generație.