„Sunt romă și mă simt privilegiată pentru că am pielea albă”. Un editorial dur despre o realitate mai puțin cunoscută

Comentează
Arhiva foto

„Am auzit mereu în comunitatea mea din Mizil: „Dikta, mandro kai si, penes che si gadji!” (Ia uite ce frumoasă e, zici că e româncă!)”

de Georgiana Lincan

  • Deși fac parte dintr-o comunitate de romi marginalizată din Mizil, am totuși culoarea pielii albă. De cele mai multe ori trec ca ”gadjie” (ne-romă).
  • Am prietene rome care vara nu vor să stea la soare ca să nu se bronzeze sau care își cumpără creme ”de albit”. 
  • Cred că trebuie să vorbesc mai mult despre privilegiul pielii albe.
Georgiana Lincan

Georgiana Lincan are 24 de ani și de 6 ani lucrează în cadrul Asociației E-Romnja, un ONG care se ocupă de promovarea drepturilor femeilor rome.

Sunt romă din comunitatea ”tradițională” de romi din Mizil, am crescut cu bunica mea de când aveam 6 luni și am fost întreținută până la vârsta de 18 ani din pensia celor doi unchi cu dizabilități mintale. Am fost ajutată de diferite persoane, atât financiar, cât și motivațional, încât am putut să-mi completez studiile până la nivelul de master în științe politice.

De șase ani lucrez în organizare comunitară în cadrul E-Romnja - Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome și încerc să le ofer fetelor rome din comunități același suport pe care l-am primit și eu.



Ca persoană romă care vine dintr-o comunitate cu multe precarități, pot să spun că accesul la educație nu ține doar de dorința ta ca individ de a ajunge cineva în viață, ci de un întreg context: mentalitatea părinţilor, situaţia financiară a familiei, domiciliul, sistemul educaţional, sexismul, discriminarea, inegalitatea de șanse etc.

Mi-am dat seama că trebuie să vorbesc mai mult despre privilegiul pielii mele albe când am ajuns în America

Deși fac parte dintr-o comunitate de romi marginalizată și stigmatizată, am totuși culoarea pielii albă. Nu mi-am dat seama că e atât de important să vorbesc ca romă despre ”the white privilege”, adică de privilegiul pe care poți să îl ai doar pentru că ai culoarea pielii albă, până luna trecută, când am fost în America.

Am ajuns în SUA prin “Professionals Fellows Program”, un schimb de experiențe finanțat de Departamentul de Stat din America și coordonat de Ce-Re (Centrul de Resurse pentru participare publică). Programul durează o lună și jumătate și se adresează persoanelor din Estul Europei care lucrează sau își doresc să lucreze în organizare comunitară.

Colorismul este un subiect despre care nu prea se discută în Europa, însă în America el este destul de cunoscut și important. ”Colorismul se referă la o discriminare bazată pe culoarea pielii. Colorismul dezavantajează persoanele cu pielea închisă la culoare, în timp ce le privilegiază pe cele cu pielea mai deschisă la culoare”, scrie jurnalista americană de culoare Nadra Karem Nittle.

„Dikta, mandro kai si, penes che si gadji!” (Ia uite ce frumoasă e, zici că e româncă!)

Pentru că am pielea albă, de cele mai multe ori trec ca”gadjie” ( ne-romă). Chiar dacă îmi asum cu tărie etnia mea, pentru că sunt foarte mândră că sunt romă și că fac parte din comunitatea din Mizil, totuși mi se pune la îndoială identitatea.

De multe ori, neromii (populația majoritară) îmi spun că sunt o ”excepție”, romii activiști pe care îi întâlnesc îmi spun că sunt prea albă pentru a fi romă, iar în comunitate, unde toată lumea mă cunoaște, aud des de la diferite persoane: „Dikta, mandro kai si, penes che si gadji!” (”Ia uite ce frumoasă e, zici că e româncă!”).

Romii au internalizat perspectiva rasistă conform căreia culoarea albă a pielii e automat un semn de frumusețe fizică și au o stimă de sine redusă dacă pielea lor e închisă la culoare. “A fi alb” devine egal cu “a fi frumos”, deci prin urmare “a fi frumos” este egal cu “a fi majoritar”, într-o țară europeană albă. De unde înțelegem că o persoană etnică afectată de colorism are toate șansele să dezvolte un complex de inferioritate față de majoritari.

În cartea ”Piele neagră, măști albe”, Franz Fanon explică: “Într-o societate albă, încă din copilăria timpurie, o persoană învață să asocieze o piele neagră cu ideea de greșit.” Iar atunci când copiii de culoare sunt expuși la o astfel de experiență vor dezvolta o traumă psihologică ca o rană mentală atașată personalității lor. Cei afectați de colorism se vor simți de multe ori reduși la identitatea culorii pielii închise.

Fetele cu o piele albă care urmează să devină mirese valorează mult mai mult decât cele cu pielea mai închisă

Cunosc cazuri în care încă se practică căsătoria aranjată, iar fetele cu o piele albă care urmează să devină mirese valorează mult mai mult decât cele cu pielea mai închisă.

Am prietene rome care vara nu vor să stea la soare ca să nu se bronzeze sau care își cumpără creme ”de albit”, ca reacție la standardele de frumusețe fixate de societatea majoritară, iar în spațiile publice se confruntă cu atitudini negative din partea majoritarilor.

Cred că trebuie să fim conștienți de privilegiile noastre, fie că suntem romi sau ne-romi, pentru că sunt momente și contexte în care avem puterea de a spune și face lucruri pentru cei care nu au privilegii.

Sentimentul de vinovăție te va pune tot timpul într-o poziție defensivă egoistă

Departe de mine ideea de a sugera că a conștientiza privilegiile înseamnă a te simți vinovat pentru că ești alb(ă) sau majoritar(ă). Sentimentul de vinovăție te va pune tot timpul într-o poziție defensivă egoistă, în timp ce la nivel concret, cei mai puțini privilegiați au nevoie de aliați și aliate.

Când am vorbit în SUA cu femei afro-americane și hispanice despre munca și problemele din comunitate, mi-am dat seama că există multe asemănări între comunitățile noastre: și ele se confruntă cu discriminare, rasism, sexism și segregare în școli și în orașe. Și ele, ca și noi își doresc să se implice în mai multe activități, însă viața de familie le ocupă foarte mult timp.

Am rezonat cu foarte multe probleme și bariere din comunitatea afro-americană, însă oricât de mult aș înțelege eu toate sistemele de opresiune, nu o să simt niciodată discriminarea, așa cum o simt femeile afro-americane sau femeile și fetele rome din comunitatea mea care au culoarea pielii mai închisă.

Foto principală: Facebook.com / ERomnja

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!