Până să cucerească Ucraina, Putin și-a înfrânt economia. De ce sancțiunile internaționale asupra Rusiei rămân esențiale

Agenția Reuters a publicat zilele trecute știrea că Aeroflot – compania aeriană civilă a Federației Ruse – a hotărât să țină la sol diverse aeronave aproape noi, pentru extrage din ele piese de schimb. Mai toată flota e formată din avioane occidentale (Boeing și Airbus), care, date fiind sancțiunile aplicate Rusiei, nu ar mai putea fi întreținute corespunzător. Oricum, mentenanța artizanală, prin reciclarea neautorizată de componente electronice sau mecanice, scade dramatic siguranța zborurilor Aeroflot și devine metafora fundăturii tehnologice în care Putin și-a băgat iubita patrie postsovietică. 

E de fapt o fundătură multilateral dezvoltată, asemenea experimentului comunist. Moral și politic, naționalismul belicos al Rusiei poate fi justificat prin propaganda intensivă la care face apel regimul. Pentru rușii din corupta nomenclatură post-perestroika, dar și pentru cetățeanul de rând, epoca sovietică a fost de departe cea în care națiunea rusă a deținut cea mai mare putere militară, economică și ideologică din toate timpurile. 

Chiar dacă Stalin era georgian (așa cum Hrușciov era ucrainean), gloria URSS măsura maximumul succes istoric al rușilor. Cominternul – sau Internaționala comunistă – reprezenta paravanul pretins universal al naționalismului mesianic rusesc. Putin a reluat această partitură, făcând din URSS un ideal recurent, pe care-l vrea restaurat acum sub pretextul doctrinar al unificării teritoriale și spirituale a tuturor slavilor într-un imens bloc antioccidental.

Problema dictatorului e că marxism-leninismul era mai seducător, inclusiv în emisfera sudică, decât poate fi ortodoxismul pan-slavist: nu poți predica o nouă ordine mondială, dacă te mărginești la apologia mistică a unui singur grup etnic. 

Revizionismul agresiv care exprimă această patologică sete de revanșă a capotat în cele șase luni de război în Ucraina. Noi urmărim îndeobște teatrul de război din estul țării invadate și suntem adesea păcăliți de propaganda rusească, al cărei principal obiectiv de etapă e acela de a minimaliza impactul sancțiunilor internaționale. Ne concentrăm pe prețul economic al războiului în UE – sau comentăm criza exportului de cereale ucrainene – și pierdem din vedere descompunerea accelerată a sistemului putinist. 

Știrea Reuters despre improvizațiile Aeroflot arată vârful aisbergului. Ar trebui să străpungem mai des cortina de minciuni fabricate de Kremlin, pentru a înțelege la timp când și mai ales cum s-ar putea sfârși regimul patronat de fostul ofițer KGB. Rusia e atât de histrionic obișnuită cu șantajul, încât va încerca să sperie Occidentul până și cu amenințarea că prăbușirea lui Putin ar face din ea un actor internațional și mai iresponsabil. Am citit diverse analize care susțin, cântând în struna lui Putin, că eventualii lui succesori ar fi mai periculoși decât el…

Cred că, după ucrainenii direct agresați – a căror țară e paralizată economic și semidistrusă la nivelul infrastructurilor -, rușii agresori sunt cei mai loviți de războiul pe care l-au declanșat. Sicriele soldaților morți pe front sunt repatriate discret, însă pot umple deja stadioane întregi. Penuria de bunuri occidentale și blocarea exporturilor aliniază parametrii unei furtuni perfecte. Aliații de conjunctură ai Moscovei vor să profite de slăbiciunea ei, nu să contribuie la victoria sperată de Putin. 

Lupta pentru succesiune a început printr-o fază mediatic-retorică (Nikolai Patrușev, Dimitri Medvedev și alții caută să se profileze ca opțiuni sigure), dar va intra, sub presiunea deteriorării situației economice, într-o fază „operativă”.

Sprijinul „popular” pentru război scade atât pentru că rezultatele pe teren sunt slabe, cât și pentru că nivelul de trai se deteriorează galopant.

Exodul creierelor slăbește, la rândul lui, elitele liberale competente de care Rusia ar avea nevoie și pe timp de război, și pentru ce va urma.

Nu mai amintesc imaginea externă a Rusiei, care n-a fost nicicând mai proastă, inclusiv prin căderea mitului că imensul stat euro-asiatic s-a dotat de curând cu o redutabilă armată modernă. 

La 24 februarie 2022, Putin a comis eroarea fundamentală a vieții lui politice, reușind să compromită, pe termen scurt, interesele obiective ale Rusiei.

Desigur că asta va face din el țapul ispășitor visat de orice regim autoritar intrat în agonie, însă responsabilitatea colectivă a rușilor față de consecințele interne și internaționale ale aventurii criminale în care s-au lăsat antrenați nu poate fi ștearsă cu guma. Așa cum umbra lui Hitler n-a dispărut din Germania (nici după deceniile în care această țară a devenit o democrație funcțională), umbra lui Putin va bântui națiunea rusă pentru cel puțin o generație. 

Foto: EPA

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE