Portretul mișcat al sfințeniei românești. Câteva note pe marginea recentelor canonizări proclamate de Sf. Sinod al BOR

Misiunea lui Chiril și Metodie, apostolii slavilor, s-a repercutat în Valahia și Moldova prin mijlocirea elitelor bulgare și sârbești. Din Albania în Macedonia și din Kosovo până la Târnovo găsim lăcașuri din secolele XII-XIII, mai vechi și frumos pictate decât urmașele lor din Țara Românească. Întemeietorul primelor mănăstiri muntene, Sf. Nicodim de la Tismana, venea din sudul Dunării. Slavonismul liturgic a definit viața religioasă a românilor sute de ani, așa cum alfabetul chirilic a dominat actele de cancelarie și cărțile de cult până spre mijlocul veacului al XIX-lea. 

Nu e de mirare că sfinții cărora evlavia populară le-a dedicat cea mai ferventă venerație au fost, la început, „de import”: Sf. Dimitrie Basarabov, patronul Bucureștiului, Sf. Cuvioasă Parascheva de la Iași sau Sf. Filoteia de la Curtea de Argeș nu erau de-ai locului. Abia când sârbii și bulgarii au decăzut sub cea mai aspră turcocrație, principatele extracarpatice au preluat, împărțind inegal cu Moscova, datoria de a întreține o comunitate panortodoxă de rit răsăritean. Atunci intră domnitorii noștri în cronica creștinătății europene, întruchipând ceea ce Nicolae Iorga avea să numească „Bizanțul după Bizanț”. 

Recomandări

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

Toate națiunile europene au consacrat figuri de sfinți, adică de eroi ai credinței remarcabili prin viața curată, în virtuțile evanghelice, dar și prin creații politice robuste, strălucite daruri intelectuale și opere publice de caritate. Precum în multe alte domenii, noi am intrat ceva mai târziu și în această competiție a celor desăvârșiți. Sinaxarul BOR s-a îmbogățit cu figuri autohtone pe măsură ce emanciparea națională, construcția statului modern, dobândirea „autocefaliei” și ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie (1925) au permis o asemenea formă de „recuperare”. 

Catalogul hagiografic e abundent și previzibil: avem sfinți domnitori (precum Ștefan cel Mare), sfinți cărturari și protectori ai cauzei românești (precum mitropolitul Andrei Șaguna), sfinți apărători ai ortodoxiei împotriva uniatismului habsburgic (Oprea Miclăuș & co), sfinți campioni ai renașterii filocalice (inspirate de ucraineanul Paisie Velicicovski, de la Mănăstirea Neamț). 

Lipsea o verigă care să scoată sfințenia din muzeul de istorie națională și să-i confere un suflu aproape contemporan. Recentele 16 personalități canonizate de Sf. Sinod au primit rolul misionar și pastoral de a dovedi generațiilor prezente că sfinții sunt eternii noștri contemporani. Că ei au trăit, până ieri, printre noi, ca mari duhovnici, teologi și slujitori ai altarelor și că pilda lor nu e fixată în colbul unor hrisoave, ci în memoria colectivă încă activă. Pentru prima dată, icoanele noilor sfinți au putut fi realizate după fotografiile lor… 

Recomandări

Despre proiectul unui stat „suveranist” român: „Nici SUA lui Trump nu își permit suveranismul propus de AUR”. Interviu cu profesorul Cornel Ban de la Copenhagen Business School

Evident, lista aleșilor li s-a părut unora prea lungă și altora prea scurtă. De vreme ce trăim în democrație – chit că BOR nu e un organism „democratic” – au apărut comentarii și contestații, așa cum s-au manifestat bucurii și consolări ușurate. Putem remarca trei trăsături ale lotului: numai bărbați, numai clerici (monahi, preoți) și victime ale comunismului, căruia i-au rezistat în pușcăriile defunctului regim marxist-leninist. 

Remarcând aceste note comune, s-au auzit voci de ierarhi care au promis că, la următoarele iterații, își vor găsi locul în calendar și figuri de mireni, inclusiv de femei cu admirabilă viață creștină: abia atunci vom putea spune că „societatea” cerească a sfinților e oglinda mai bună a comunității ecleziale terestre, în toată diversitatea ei organică. 

De acum înainte, chiar dacă faptul se consumă cu o grăitoare întârziere, BOR se desparte de comunism, de vreme ce-i ridică la gloria altarelor pe niște anticomuniști notorii. Rămâne de lămurit cu argumente palpabile și răspunsul la întrebarea dacă nu cumva anticomunismul unora dintre noii sfinți nu s-a conjugat cu o simpatie impură față de ortodoxismul filetist și criminal profesat de Mișcarea Legionară. 

Recomandări

Ultimele zile ale Salinei Praid. „Cât o nucă era gaura din perete, apoi s-a tot mărit”. Cât de fezabilă este soluția evacuării apei | Reportaj

E, din păcate, incontestabil faptul că o parte a clerului interbelic a sprijinit sminteala lui C.Z. Codreanu, căzând inevitabil în antisemitism. Ne rămâne să aflăm, cu mai multe detalii și probe, în ce măsură trecerea unor asemenea oameni prin infernul gulagului i-a lecuit de eroarea la care au consimțit, fie și marginal, în tinerețea lor zguduită de valurile unei istorii descreierate. Dezbaterea e urgentă și pentru că avem pe scena politică a zilei cel puțin un partid (antieuropean și naționalist) dornic să reanimeze, prin confiscarea ideologică a ideii ortodoxe, nefericiții demoni care bântuiau România interbelică. 

Foto: basilica.ro