„Prea multă carte strică”, mentalitatea care ne depărtează de școală
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De la cel mai depărtat cătun și poate până în cel mai select apartament din Cartierul Francez al Bucureștiului se păstrează o credință populară, neprobată vreodată științific, cum că nu e bine să înveți prea mult. Preocupat și el de gura satului, un elev de la un liceu de la țară l-a întrebat pe un cercetător de Cambridge dacă e adevărat că „prea multă carte strică”. Măcar pentru el, incertitudinea s-a spulberat. Pentru celelalte milioane de români însă?
Clasa era deja exasperată. Colegul lor nu se mai oprea din întrebări despre realitatea virtuală, realitatea augmentată, Neuralink a lui Elon Musk. Încă una și încă una. Vine un coleg, îl cuprinde de umeri și îi șoptește ceva la ureche. Nicio reacție, nu se lasă dus. Nu s-a clintit de la microfon până când nu i-a adresat toate întrebările cercetătorului Gabriel Balmuș.
Eram la evenimentul „Care-i faza cu știința” la Liceul Tehnologic din Țibănești, Iași. Standardul discuției și curiozitățile elevilor au fost la cel mai înalt nivel. E clar că internetul le dă tuturor copiilor, indiferent de locul din care navighează, șansa să afle lucruri, să se întrebe lucruri. Eram de-a dreptul încântată să urmăresc acest dialog elevi-cercetător.
Într-un final vine la microfon băiatul de mai devreme care voia și el să pună o întrebare:
- Pentru că ați spus că sunteți specializat pe studierea creierului, vreau să vă întreb - și dacă aveți nevoie de confirmare vă pot da și exemple de oameni care studiază foarte mult la tinerețe și când ajung la bătrânețe au diferite probleme mentale sau de comportament...
- Poți repeta întrebarea?
- De ce oamenii care studiază foarte mult la tinerețe ajung să aibă probleme de comportament sau mintale la bătrânețe?
- Oamenii care studiază foarte mult au probleme la... Asta ai spus?
- Da!
- Da, nu știu dacă sunt date despre asta, dar...
Acel moment m-a aruncat în copilăria mea. Am fost un copil „care învață bine” dintr-o familie fără niciun absolvent de facultate. Am fost mândria familiei, veneam în permanență cu zecele pe linie în carnetul de note. L-am scos din minți pe frati-miu, el adolescent, eu în școală primară, fiindcă mereu a trebuit să îndure nedreptul „dar soră-ta cum poate?”
Peste această înaltă mândrie se suprapunea însă o altă mentalitate pe care, de asemenea, am auzit-o cu diferite variațiuni: „Unde e carte multă, e și prostie multă!”, „Dacă înveți prea mult te tâmpești/îți prăjești creierul”, „Prea multă carte strică...”, „Poți înnebuni de la atâta carte...”.
Când am intervievat-o pe Mihaela Anghelescu, care de 20 de ani lucrează cu copiii din grupuri vulnerabile, avea și ea o poveste dintr-asta. „Copiii mi-au zis de multe ori: «doamna - așa îmi ziceau acolo -, să știți că noi am avut aici în sat o fată foarte deșteaptă, care a învățat până a înnebunit!». Ca să mă atenționeze ca nu cumva să ajung să exagerez. Le-am zis că eu îi anunț înainte de momentul ăla”, a povestit ea pentru Școala 9.
De unde vine, de fapt, credința asta?
Întâi de toate, am mers să fac o oglindă a educației de la țară, prin date.
Potrivit Raportului Starea Învățământului, lucrurile stau așa:
- 96,8% dintre copiii înscriși la creșe sunt de la oraș, restul de la țară. Clar, nu au unde să-i înscrie;
- în primar și gimnazial sunt în total 1,6 milioane de elevi în toată țara. Doar că diferențele între rural și urban la rata cuprinderii copiilor în învățământ sunt semnificative: în rural, doar 78% merg la școală, în urban, 98%;
- absolvă clasa a VIII-a doar 54% dintre copiii din rural, comparativ cu 79% din urban;
- 1,3% dintre elevii din mediul urban au abandonat studiile, comparativ cu 14,6% dintre elevii din rural;
- peste un sfert dintre oamenii care locuiesc la oraș au absolvit studii superioare versus sub 6% în rural. Numărul celor care n-au terminat patru clase este dublu la țară.
Cât ne costă „neșcoala”
Așa cum a avut acel băiat curajul să întrebe dacă prea multă carte duce la tulburări de comportament sau de altă natură, întreb și eu: cât din credința asta de la țară îi face pe oameni să nu pună mult preț pe educație, să nu învețe ei și nici să nu-și încurajeze copiii?
Mă întorc la cifre. România are cel mai mare procent din UE de copii din familii cu un nivel slab de educație (cel mult gimnaziul absolvit de către unul dintre părinți) care se confruntă cu deprivări materiale, potrivit Eurostat. La capătul celălalt, doar 4% dintre copiii din UE care vin din familii cu un înalt nivel de educație s-au confruntat cu probleme de ordin financiar.
Sunt date cu ajutorul cărora organizația World Vision vrea să împingă mai departe nevoia unei finanțări adecvate pentru educația copiilor din medii dezavantajate. În primă instanță, e nevoie de programe „școală după școală” și ore remediale, dar și programe de educație pentru părinți.
Despre intelectualii noștri
În România, omul cu studii nu are o imagine bună. Sub termenul „intelectualitate” stă un sarcasm în colț de buză.
Sunt atâtea exemple de oameni extrem de pregătiți care, atunci când au încercat să aducă o schimbare în sistem, au fost respinși. Unora li s-a reproșat că nu sunt suficient de populari, alții - că vin din foruri prea înalte și nu înțeleg firul ierbii. Că nu trec sticla, că nu se prind în horă înainte de alegeri, că vorbesc prea complicat. Poate vine și din comunismul care a dus campanii feroce împotriva intelectualilor. Au urmat mineriadele pe focul cărora a ars același tip de discurs împotriva intelectualilor pe care nu putem decât să-i urâm, că sunt prea sus, prea mult, prea...
Apoi, reversul: „oricine are facultate azi”. Corect. Cum să mai pui preț pe educație când nu mai știi care e de calitate? Te întorci la date:
Din totalul șomerilor de la nivel național, peste 240.000, o treime este formată din cei care au terminat doar patru clase sau nu au fost deloc la școală și o altă treime o reprezintă cei care au făcut doar gimnaziul.
Lăsând deoparte istoria noastră locală, studiul care de la un anumit punct încolo prăjește creierul este o procupare și pentru alții. Am găsit întrebarea pe Quora.com și răspunsurile sunt din toate categoriile, cei care vorbesc de burnout, alții care duc și ei mai departe aceeași credință că dacă înveți, îți faci rău pe termen lung, dar și oameni care spun categoric că presupunerea e din zona fake news.
Evident, există și preocuparea legată mai degrabă de igiena învățatului. Cei care ajung la facultate și lasă totul pe ultima sută de metri au zeci de povești legate de tone de cafea, cofeină fiole cumpărate din farmacii pe sub mână și apoi recuperat somnul în 48 de ore legate. Dar nu despre asta e vorba. Ci despre frica să nu devii „nebunul satului”, căruia unii îi pun în cârcă o singură vină, aceea că s-a afundat prea mult în studiu când era tânăr.
De aceea, las mai jos răspunsul dat băiatului din Țibănești de către Gabriel Balmuș - cercetător principal la Institutul de Cercetare a Demenței din Marea Britanie, Universitatea Cambridge:
„Nu cred că dacă studiezi foarte mult ai probleme la bătrânețe. Cred că, din contră, dacă studiezi foarte mult, de fapt ești protejat de problemele de la bătrânețe. Există un caz pe care îl poți căuta pe internet, un șahist care a fost master în șah și care a trăit cu Alzheimer fără ca niciun proces cognitiv să-i fie afectat, iar când a murit, și-a donat creierul cercetării și avea jumătate din creier pierdut, însă el nu a avut niciodată procese cognitive afectate cum se întâmplă în Alzheimer.
Deci cu cât înveți mai mult, cu atât ai creierul mai activ. În creier există un proces care se numește potențiere pe termen lung și care spune că învățarea se face prin exerciții. Cu cât repeți un proces mai mult, cu atât această potențiere este mai puternică. Prin potențierea pe termen lung formezi sinapse noi.
Am un exemplu din fotbal. Dacă te uiți la Messi, el s-a născut cu o capabilitate neuronală foarte ridicată, ceea ce numim noi talent, și pentru a-și menține acest talent a trebuit să se antreneze continuu și cred că unul dintre motivele pentru care Messi are foarte mare succes este faptul că el a înțeles că antrenamentul este foarte important și are și o viață echilibrată.
Poți să te naști cu talent și să muncești foarte mult sau poți să fii precum Cristiano Ronaldo, să muncești ca să ajungi cam la același nivel, însă munca și învățarea nu pot fi decât pozitive.
Nu există un exemplu în care învățarea a dus la ceva negativ, cred că ignoranța este mult mai rea”.
Articol apărut inițial în publicația Școala 9.
Mircea_1958 21.05.2023, 20:37
..aș zice că ține de talentul cu care a fost înzestrat fiecare dintre noi. Apropo se vede că aveți un frate mai mare, iubitor de fotbal.. :) Vreau să spun că pentru unii (ca și în sport) e floare la ureche să rezolve probleme de matematică sau fizică, iar pentru alții e un calvar. A-i pune pe aceștia din urmă cu burta pe carte, doar-doar or reuși să rezolve acele probleme, mi se pare o cruzime lovită de inutilitate. Adică nu vor rămâne cu nimic folositor în cap. Norocul nostru că e (încă..) loc sub soare pentru toată lumea. Fiecare e bun și util la ceva, trebuie doar să se orienteze corect, sau să fie ajutat să o facă. Să-i lăsăm așadar pe savanți cu cercetarea, pe poeți cu poezia și pe Messi cu fotbalul.. Pentru că (nu-i așa ?) fericit e cel care-și face din pasiune, profesie. Și pentru că ne așteaptă o grevă generală, aș zice că profesorii ăia de la Țibănești sunt dascăli adevărați, pentru că au știut cum să stârnească curiozitatea elevilor. Ăsta mi se pare șpilul, când e vorba de învățat orice.. Altfel, vom avea o mare masă de semi-analfabeți, în stare să susțină că pământul este plat, pentru că așa au auzit ei din bătrâni, ca în dialogul savuros difuzat recent de o televiziune.. Hai Hagi .. !
Gandalf_the_Grey 21.05.2023, 22:24
Doamna Archip, mulțumesc. Într-o vreme agitată și plină de tot felul de bătălii, e ca o oază de biniște (împrumut) să citesc articole ca al dvs. Să auzim numai de bine!
Albastru15 21.05.2023, 22:27
Cerintele scolii sunt mari; invatatorii/profesorii nu se straduiesc sa explice pentru toti elevii. Parintii nu i pot ajuta pentru ca nici ei nu stiu. Si atunci renunta. Manualele scolare sunt teribile. Teribil de greu de inteles ceva din/despre ele.