În luna martie, televiziunea Metropola Tv, deținută de Primăria Voluntari, a primit licența de emisie, iar în urmă cu o săptămână a început să emită live. Postul a fost finanțat, până acum, cu un milion de lei, potrivit relatărilor din presă – bani proveniți din bugetul municipalității.

Iar ieri seară, la doar câteva ore de la depunerea listei de candidați ai PSD pentru Consiliul General, primul invitat le-a călcat pragul, într-un talk-show care ar putea intra în manualele de jurnalism, la rubrica “Indiferent-de-vremuri-așa-nu”.

Pentru cei care nu înțeleg mecanismele interne ale acestor tipuri de interviuri, merită explicate câteva lucruri.

Cum se pregătește politicianul

Înainte de fiecare interviu, orice politician își pregătește “punctajul” – , practic, un discurs prefabricat în care decide care sunt țintele pe care le vrea atinse în cursul discuției.

De pildă, dacă dorește mai degrabă voturile vârstnicilor, va vorbi exhaustiv despre pensii ori despre vacanțele acordate pensionarilor, dacă ne gândim la Gabriela Firea – este un exemplu simplist, dar elocvent pentru cum se desfășoară lucrurile.

Echipa politicianului pregătește, în plus, variante de răspuns pentru întrebările mai dificile – întrebări pe care e preferabil, pentru obrazul postului, să le anticipeze, și nu să le primească dinainte.

În funcție de materialele relevante apărute în actualitate și referitoare la domeniul său de activitate, de regulă, știe unde ar putea apărea “loviturile”. Există, în același timp, și o parte a punctajului dedicată exclusiv rivalilor – orice politician știe sau ar trebui să știe care sunt vulnerabilitățile contracandidaților, iar dacă aceste vulnerabilități nu sunt evidente, echipa de campanie atacă elemente din discurs, din prestație, chiar din viața personală, dacă ne gândim la campania pentru alegerile prezidențiale din 2014, când aceeași Gabriela Firea a jignit cuplul Carmen-Klaus Iohannis pentru că nu are copii.

Cum se validează politicianul prin jurnalist

Dacă un politician s-ar înregistra și ar trimite materialul la o televiziune ca să fie difuzat, nimeni nu ar considera că tot materialul ăsta are o valoare de informație – într-o presă sănătoasă el nu ar apărea, cel mai probabil, niciodată.

Dacă ar recita punctajul în fața unei camere de filmat și ar difuza videoclipul pe contul său de Facebook, știe prea bine că orice alegător care discerne între propagandă și informație corectă ar înțelege că respectivul nu are niciun interes să se prezinte într-o lumină obiectivă. Rezultatul? Ar ignora, în mare măsură, conținutul.

Acest interes, de a prezenta informațiile într-o notă obiectivă, îl are, teoretic, jurnalistul. 

El este cel care are menirea să vadă dincolo de punctaje, să ghideze interviul în așa fel încât să facă politicianul să se abată de la scenariu și să îl dezvăluie, pe cât posibil, alegătorilor în varianta sa cât mai apropiată de omul real, nu decorațiunea imaginată de consilieri.

În caz contrar, rolul jurnalistului devine nu acela de portavoce a politicianului, cum spun unii, ci este mai insidios de atât. Legitimitatea presei este folosită direct ca armă politică. Căci ”invitatul” capătă validare prin prezența unei a doua persoane, prin mimarea unei dezbateri.

Monolog pe bani publici

În linii mari, asta s-a petrecut, luni seara, în studiourile televiziunii lui Florentin Pandele – Gabriela Firea a avut un monolog excelent, o prestație artistică demnă de scena Teatrului Național. 

Iar moderatorul nu a făcut altceva decât să încurajeze, “diafan” – ca să citez un epitet pe care l-a folosit -, evoluția scenică.

Abdicând de la orice spirit critic și chiar de la simțul ridicolului, Adrian Bucur și-a arătat, fără rezerve, admirația față de invitată: i-a lăudat spiritul de fair-play, lista de candidați, activitatea la primărie, proiectele, în contrapondere cu rivalii politici care nu au făcut altceva decât să “pună bețe-n roate”.

Un telespectator s-ar fi așteptat, poate, de la Gabriela Firea să reacționeze diferit la acest laudatio al moderatorului, însă pare că ar fi cerut prea mult – niciun politician nu își pune bețe-n roate singur.

Aplaudacii la putere

Dar ar trebui să ne îngrijoreze apetența politicienilor noștri pentru cuvinte mari “care din coadă au să sune”, pentru sensibilitatea lor la lingușire, pentru lipsa unui simț al penibilului. Este dovada că spiritul critic este anulat și dincolo de ecran, că sunt păstrați yes-man-ii, capetele plecate, aplaudacii.

Într-o scenă dintr-un serial de comedie, un șef este întrebat: “Ai prefera să fii iubit sau temut?”. “Aș prefera ca oamenii să se teamă de cât de mult mă iubesc.”. În registru comic, răspunsul are sens, dar în politica românească el duce cu gândul la vremurile de tristă amintire.

Iar acest “jurnalism” de școală nouă, în care întrebările par dictate de politicieni, este demn de Caragiale.

-Nu-i așa că sunteți candidatul perfect?    
-Așaaaa este!

Aplauze!

”Noi așteptăm de mult timp o stație care să fie dedicată bucureștenilor, ilfovenilor”

Iată câteva mostre din acest “interviu” pentru care, de altfel, cetățenii orașului Voluntari plătesc din buzunarele proprii:

Adrian Bucur: Începem cu invitatul-surpriză din această seară, primarul general actual al Capitalei, doamna Gabriela Firea. Bună seara și bine ați venit în casă nouă!
Gabriela Firea: Bună seara, dumneavoastră și telespectatorilor. Vă felicit pentru debut, sunt convinsă că sunteți un post de televiziune de succes. Noi așteptăm de mult timp o stație care să fie dedicată bucureștenilor, ilfovenilor, precum și cetățenilor care locuiesc în țară în zone metropolitane, pentru că am înțeles că doriți să vă extindeți. (…)

– E un drum lung la care ne-am încumetat, noi și echipa. Pe de altă parte, toată lumea știe, vă cunoaște de o viață, sunteți om de televiziune, nu vă sunt deloc străine lucrurile astea. (…) Să vorbim un pic despre peisajul mediatic, pentru că e nevoie ca informația să fie corectă și să ajungă la toți oamenii.
Într-adevăr, este nevoie și de traducerea informațiilor în dezbateri, analize, talk-show-uri, dar și de informația brută, curată. (…) Am văzut că asta faceți și mă bucur, sunt absolut convinsă că cei peste 4 milioane de cetățeni ai metropolei București-Ilfov vor fi telespectatori…

-Vor fi telespectatori…
– … fideli, vor dori să privească și către posturile de televiziune naționale, dar vor fi direct interesați și de viața lor de zi cu zi, pentru că, până la urmă, ce este mai aproape de noi, nu? Este metropola, orașul nostru, județul Ilfov și este normal să caute informații care le marchează viața direct. Aveți o misiune nobilă și vă felicit.    

”…și are și priză la public, doamna Firea!”

-Ieri după-amiază, v-ați lansat candidatura și ați înscris lista pentru CGMB. Nume sonore – Petre, Roman, Mitică Dragomir, actori…
-M-am gândit că trebuie să fie oameni care iubesc Bucureștiul, iubesc zona metropolitană, județul Ilfov, nu oameni care vor să se agațe de o funcție pentru a se îmbogăți, pentru a-și face un nume. Nu vor veni să facă avere, pentru că sunt oameni realizați în plan profesional, sunt oameni îndrăgiți de toți românii și m-am bucurat că au fost de acord să vină cu mine și să candideze pe lista CGMB. Ați vorbit despre fostul prim-ministru Petre Roman – nu cred că i se poate reproșa că nu iubește țara, Bucureștiul…

-Iertați-mi digresiunea, spune că este get-beget bucureștean…    
-Este un om care a pus umărul la România de după Revoluție, un profesor, un cadru didactic, un vorbitor perfect de limbi străine, foarte bine apreciat în Franța, în Spania. E un român cu care ne mândrim.

-…și are și priză la public, doamna Firea!
-Are și priză la public.    

-Și nu e singurul! Elementul notorietății, iată, a contat în a întocmi lista aceasta. Elisabeta Lipă, un sportiv-fanion al României!
-E adevărat, am spus azi că în administrație este ca în sport: îți trebuie fair-play, mult antrenament, foarte multă muncă și performanță!(…) Și acasă am un om care iubește foarte mult sportul, face sport și a promovat sportul, mă refer la soțul meu. (…) De asemenea, vreau să îi mulțumesc actriței Monica Davidescu…

De unde ar veni atacurile astea și ce interese ar avea”

Diafană prezență! Ați ales și un actor cu notorietate și asta vorbește despre ce ați făcut în trecut pentru teatrele bucureștene și pentru cultura din Capitală!
– …
și, mai ales, am vrut foarte mult să dau un semnal că în continuare sunt un om care apreciază foarte mult ce se întâmplă în mediul cultural din Capitală.

(Între timp, burtierele rulează două titluri: “Performerii din sport alături de Gabriela Firea” și “Personalități la Consiliul General”)

– Doamna Firea, au trecut câteva ore de când v-ați înscris în cursa pentru Primăria Generală. Vă așteptați la atacuri? Și dacă da, cum le veți gestiona?    
– Categoric, da, pentru că, dacă vă aduceți aminte, imediat după Revelion, din ianuarie, au apărut tot felul de atacuri și s-au dovedit nefondate, și nu pentru că spun eu, ci pentru că adevărul a ieșit la lumină. (…) Trebuie tot timpul să ai grijă să te aperi și nu cred că e normal, pentru că se consumă foarte multă energie. (…) Este declanșată și o campanie negativă, o campanie murdară pe care o întrețin contracandidații noștri.

-Eu vă știu de mult din presă și eu vă știu că aplicați sloganul ăsta al fair-play-ului și în viața reală, între colegii de breaslă. Acum, în politică este mai greu… Dar haideți să vedem de unde ar veni atacurile astea și ce interese ar avea.    
Apoteotic, ziaristul: ”Nu vreau să vă necăjiți”

(…)

(Pe ecran rulează declarații de la Nicușor Dan, Traian Băsescu ș..a.)

-Vă e frică de Traian Băsescu? L-ați înfruntat, ca realizator de     emisiune, nu o dată…
– Mi-e frică doar de Dumnezeu. Nu mi-e frică decât de mânia lui Dumnezeu, dacă aș face fapte reprobabile. Nu are de ce să-mi fie de nicio persoană de pe pământ frică, pentru că suntem cu toții copiii lui Dumnezeu și suntem, cu toții, îngăduiți și cu bune, și cu rele. Vreau foarte pe scurt să răspund acestor acuzații nefondate pe care le-ați difuzat – vedeți, nu puteți fi acuzați de părtinire, pentru că prezentați toate punctele de vedere – în primul rând, am remarcat faptul că unul dintre contracandidații mei citește de pe o foaie niște cuvinte pe care, probabil, nu le înțelege. Am remarcat neplăcut – eu nu mi-aș permite să folosesc de această manieră – le cer bucureștenilor.    
(…)

-Nu vreau să vă necăjiți, dar e evident, de vreun an jumate, că Guvernul ăsta nu vă iubește ca primar general. Nu doar ministrul culturii, însuși premierul Orban, ministrul sănătății… Numai bețe-n roate v-au pus cu testările! (…)
Eu văd altfel politica, am lucrat 20 de ani în presă, am avut invitați oameni politici de la toate formațiunile și i-am tratat cu respect, cu decență… Eu nu văd o competiție între noi, transformată în jigniri, în manipulări, în fake news.

-Doamna Firea, știți ce-mi amintesc eu? Când toată lumea stătea în martie, speriată în casă, lipiți cu ochii de televizor…    
– Eram tot timpul prin spitale.

-Nu erați șoricel ascuns sub canapeaua din sufragerie, că vă vedeam în fiecare zi, mergeați la muncă! Nu vreau să fiu părtinitor, dar e de natura evidenței! (…) Iată cum vă sabotează iarăși Guvernul Orban (…)

Citeşte şi:

FOTO | Gabriela Firea și Dan Tudorache au “uitat” să treacă sigla PSD pe afișe. “E o strategie. Pe doamna primar partidul mai mult o stânjenește”

ÎNREGISTRĂRI. În numele primarului Scripcaru, spoturile contracandidaților sunt cenzurate în Brașov. “Îmi iau ăștia gâtul dacă apare vreun USR în mașină!”

Ultimele cuvinte rostite de Diego Maradona înainte de a muri
PARTENERI - GSP.RO
Ultimele cuvinte rostite de Diego Maradona înainte de a muri
BOMBĂ! Ce urma să o OBLIGE Alex Bodi pe Bianca Drăgușanu să facă. Fosta lui soție a spus tot, tot ce plănuia proxenetul
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBĂ! Ce urma să o OBLIGE Alex Bodi pe Bianca Drăgușanu să facă. Fosta lui soție a spus tot, tot ce plănuia proxenetul
Horoscop 26 noiembrie 2020. Scorpionii au parte de reușite care îi încântă și le confirmă anumite convingeri
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2020. Scorpionii au parte de reușite care îi încântă și le confirmă anumite convingeri
Începe programul „Rabla pentru electrocasnice„. Cine poate beneficia de vouchere şi ce valoare vor avea
Știrileprotv.ro
Începe programul „Rabla pentru electrocasnice„. Cine poate beneficia de vouchere şi ce valoare vor avea
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV
Telekomsport
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV