RADAr CULTURAL. Semne, pesemne

Comentează
Arhiva foto

Minunile şi miracolele nu sunt scamatorii. 

Miracolele sunt minuni fără rugăciune.

Minunile însă le aşteptăm de la Dumnezeu şi ne rugăm pentru ele.

Miracolele sunt minuni secularizate, laicizate - le putem face singuri. Funcţionează mai ales când le faci pentru ceilalţi. 

Şi minunile, şi miracolele sunt semne. Schimbăm semne cu Dumnezeu şi noi între noi. Semne, pesemne.

Nu există religie fără minuni. Sunt semnale pe care ni le dă Dumnezeu de Sus. Jos, lumea este tot mai plină de miracole făcute de geniul omenesc. Oricum ar fi numit Dumnezeu în cele trei religii ale Cărţii - iudaism, creştinism, islam - geniul omenesc este el însuşi o minune dumnezeiască  

Atât minunile cât şi miracolele se petrec în „spaţiul” în care legile naturale se suspendă, determinând un alt efect decât cel obişnuit.

Transformarea lumii este o minune şi un miracol. Dumnezeu l-a făcut pe om părtaş la creaţie. Imaginea iconografică a acestui adevăr se află pe cupola Capelei Sixtine, pictată de Michelangelo, alături de celelalte episoade ale Creaţiei. Dumnezeu întinde degetul arătător spre Adam. S-au scris numeroase studii care încearcă să explice de ce mâinile lor nu se ating. Cea mai plauzibilă dintre explicaţii, dacă ţinem cu tot dinadinsul să strivim „corola” de miracole a celui mai important artist al Renaşterii, este aceea că, dăruindu-i omului chipul Său, Dumnezeu l-a îndemnat să tindă mereu după asemănare.

FERICITUL ANTONI GAUDI. Înainte chiar de a fi deschis de către Arhiepiscopia Barcelonei procesul său de sanctificare, Antoni Gaudi (1852-1926) era supranumit „Arhitectul lui Dumnezeu”. Foarte curând va fi încheiată prima etapă a aşezării sale în rândul sfinţilor, „beatificarea”. Îl vom putea numi, nu peste multă vreme, Fericitul Antoni. În etapa a doua, aceea care se încheie cu decizia sanctificării, o comisie a Bisericii Catolice îi va valida minunile. Pot să presupun că vor fi o dezbateri interesante. Până când frumuseţea va fi ridicată la rangul de minune. Pentru că marele arhitect catalan a făcut şi face minuni asupra celor care îi privim opera. Ne ridică din rutina zilnică, ne înalţă, ne vindecă de egoism, ne aminteşte că am fost dăruiţi lumii ca, la rândul nostru, să ne dăruim. 

TIKTALK. GRĂDINA MIRACOLULUI. Poate părea cel mai prozaic miracol. Nu este. Să construieşti cea mai mare grădină din lume în deşert - chiar aşa se numeşte: Grădina Miracolului din Dubai - cu sute de milioane de flori şi de plante, cum nici în regiuni fertile nu găsim, este aproape o suspendare a legilor firii realizată de mintea şi munca omului. Nu singurul miracol. În Emiratele Arabe Unite găsim şi un spectaculos arhipelag de insule artificiale sub forma unui palmier. Tiktokerii le-au viralizat pe toate. Există şi o oarecare adiere de kitsch în aceste miracole, însă doar atât cât le stă bine, cât să stârnească uimirea şi încredinţarea că oamenii pot face orice. 

@alizehtahirofficial OMG, you guys HAVE to see this place! ??? I'm at Dubai's Miracle Garden and it's even more incredible in person. So many flowers, it's like a dream come true! Definitely adding this to my list of favorite travel memories. ? #Dubai #MiracleGarden #FlowerPower ? #DubaiMiracleGarden #FlowerPower #GardenGoals #DubaiTourism #TravelUAE #NightLights #FloralArrangements #ParadiseFound #WanderLust #InstaTravel #TravelInspiration ♬ Little Things - Adrián Berenguer

MINUNEA DE A FI. Unde duc toate? Mai exact - de unde pornesc? Din dorinţa creaturii de a se întâlni cu Creatorul, de a-L atinge, de a-I da mâna. Pur și simplu: din minunea de a fi. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!