Nicușor Dan a bifat 100 de zile de când a depus jurământul de președinte al României. Bilanțul noului șef al statului e mai degrabă sărac în realizari, dar foarte bogat în aspecte care ar fi trebuit puse la punct, iar pe zi ce trece relația cu unul dintre cei mai importanți parteneri, premierul Ilie Bolojan, e tot mai rece.
Cuprins:
Promisiunea lui Nicușor Dan din 4 ianuarie că până la 30 iunie va veni cu echipa de consilieri a fost călcată în picioare cu brio. Au trecut mai bine de trei luni și cu mâna sa Nicușor Dan a semnat doar numirea lui Radu Burnete, consilier pe zona economică. În rest, majoritatea sunt moșteniți de la Klaus Iohannis și Ilie Bolojan. Iar temele pe plan intern și internațional se tot adună, România urmând să dea piept cu dosare grele, cu implicații financiare majore. Însă la Palatul Cotroceni nu e panică.
În august s-au împlinit doi ani de când ultimul director civil al SRI, Eduard Hellvig, și-a dat demisia. Iohannis nu și-a mai asumat o nouă numire, iar nici Nicușor Dan nu s-a grăbit să vină cu nume în fața Coaliției, pentru a fi știute variantele dezirabile, adică persoanele pe care ar fi gata PSD, PNL, USR și UDMR să le valideze în Parlament. Și la SIE e așteptată o schimbare, instituție preocupată, prin șeful ei, Gabriel Vlase, când erau alegerile prezidențiale cu jocurile operative în orașe unde se țineau curse de Formula 1. Nu în ultimul rând, Nicușor Dan continuă să-l păstreze alături de el la Palatul Cotroceni pe cel mai longeviv șef de serviciu (deja 20 de ani la cârma SPP), adică Lucian Pahonțu. Și în cazul acestuia evaluarea ține deja de peste două luni și jumătate.
Pe surse, potrivit G4Media și Gândul, a apărut informația că le-ar fi spus doar președinților partidelor din Coaliție două nume avute în vedere, Marius Lazurca pentru SIE, iar Gabriel Zbârcea pentru SRI.
Tandemul Nicușor Dan - Ilie Bolojan cunoaște tot mai multe fisuri. În timp ce premierul vorbește intens de austeritate și de faptul că situația economică e complicată, de la Palatul Cotroceni mesajul e unul de liniștere, pe alocuri cu săgeți la adresa liderului de la Palatul Victoria. În tot tăvălugul de clinciuri PSD-PNL și discuțiile referitoare la pachetul doi de austeritate, Nicușor Dan a preferat să stea margine, fără a încerca să joace un rol de mediator. Dinspre PNL se vorbește despre o relația deficitară între cei doi șefi ai Executivului.
Nicușor Dan și-a ales să iasă din turnul de fildeș de la Palatul Cotroceni și să încalce neutralitatea politică prin susținerea lui Cătălin Drulă pentru Primăria Municipiului București. A fost cel mai vizibil gest cu simbolistică politică, într-un moment în care nici nu era vreun consens pe tema organizării alegerilor locale parțiale. Dinspre PNL i-au fost transmise mesaje voalate că era mai bine să nu semnalizeze spre Drulă, un fost președinte de partid care a dus USR în prăpastie în 2024, când partidul (alături de alte două), au luat sub 9%.
Funcția de președinte e total diferită de cea președinte de țară. Poți ci rolul de primar independent, în speranța că vei negocia de fiecare dată proiectele cu consilierii locali, dar la Bruxelles situația diferită. Ai nevoie de o familie puternică, ai nevoie de influență pentru a promova interesele țării tale. Iar Nicușor Dan în continuare pare indecis dacă să aleagă PPE (din care fac parte PNL și UDMR) sau Renew (din care face parte USR). Varianta rațională și care maximizează șansele României este PPE. Într-un interviu pentru Libertatea, Siegfried Mureșan sintetiza foarte bine situația: „A fi în PPE înseamnă a pregăti deciziile, a fi în afară înseamnă a afla despre ele după ce-au fost luate”.
Nicușor Dan a cam ajuns la momentul deciziei: rămâne independent și nebăgat în seamă, își asuma drumul către irelevanță sau poate încerca să fie unul dintre cei care contează, inclusiv printr-o aduce în favoarea sa a argumentului forței familiei politice la nivel de europarlamentari, dar și prin lobby-ul pe care îl poate face pe lângă șefa Comisiei, numeroși comisari și multe ați oficiali europeni.
IulianS 27.08.2025, 12:23
Omul e absolut jenant. Fără partid și consilieri, e cu siguranta luat deja în brațe de servicii. Somn ușor, mai vorbim on 10 ani.
Mihai111 27.08.2025, 13:28
Drumul este complet gresit, personajul nu are legitimitate, nu are viziune, nu are competente, nu are atitudine, nu are autoritate. Este absolut jenant ceea ce se intampla. In cele mai grele momente, acum, cu o criza economica grava, un deficit bugetar catastrofal, o situatie geopolitica de cosmar, tocmai acum nu avem conducator. Este dezolant.
constantin_fl 27.08.2025, 16:46
De fapt, aripa dura care l-a votat Nicusor Dan constata ca e mai centrist decat vor ei. Actiunile efectuate au fost mai curand intermediare intre electoratul AUR si electoratul dur care l-a sustinut decat pure in favoarea nucleului sau. Pe langa faptul ca este mai aproape de rolul neutru prevazut de constitutie (care nu prevede un presedinte jucator sic!), eu zic ca pe termen lung e bine, si politic pentru ca ii pastreaza o sansa ca, la nevoie, mesajele sale sa ajunga si la electoratul care nu l-a votat. E drept ca momentan a nemultumit pe toata lumea, dar mai are niste ani de mandat.
diss1958 27.08.2025, 17:05
100 de zile de activitate destul de slabă.Romănii pro- Europa și pro- NATO nu au avut decăt opțiunea Nicușor Dan. Ce nu înțeleg eu este de ce nu îl sprijină pe dl.Bolojan??? Concluzia mea, mai ales după pașii făcuți înapoi în lupta cu casta magistraților: bilanț nesatisfăcător,activitate externă bună, activitate internă neconcludentă.Oricum romănii cu capul pe umeri nu pot să creadă balivernele extremiștilor georgescu, simion, șoșoacă și alți indivizi de această speță.Să vedem dacă și căt de curând se trezește Dl.Nicușor Dan.