Șapte ani cu strășnicie și-a bătut joc de domnie. Ce avem de făcut până când Iohannis nu va mai fi președinte
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe 16 noiembrie s-au împlinit 7 ani de la turul al II-lea al alegerilor prezidențiale din 2014, 7 ani de când Klaus Iohannis a fost ales președinte al României pentru prima dată.
Deși în primul său mandat, Klaus Iohannis nu a făcut absolut nimic pentru a dovedi măcar o intenție de viziune pe termen lung pentru această țară, când a candidat pentru al doilea mandat, a primit, în cele din urmă, mai multe voturi decât primise prima dată. Cumva, nimicul făcut a fost apreciat. Sau lumea a gândit că 5 ani sunt prea puțini pentru un om atât de meticulos ca să demonstreze de ce este în stare. Și i-au mai acordat încă 5 ani, din care deja au trecut doi.
Poate Klaus Iohannis în următorii 3 ani să facă tot ceea ce n-a făcut în cei 7 ani de până acum? Este greu de crezut. Nu pentru că domnul Iohannis ar fi incapabil să facă, ci pentru că până acum a fost incapabil să ne spună măcar ce ar vrea să facă.
La scara istoriei, 7 ani nu înseamnă prea mult. Teoretic. Practic, însă, este nevoie de mult mai puțin pentru a schimba soarta unor națiuni și, uneori, a lumii întregi. Dacă luăm în considerare doar evenimente de secolul trecut, Primul Război Mondial a durat 4 ani, iar cel de-al doilea a durat, în Europa, aproape 6 ani. Și ambele au modelat evoluția întregii omeniri pentru secolul ce le-a urmat și încă le urmează.
7 ani nu înseamnă deloc puțin, de fapt. Iar când aceștia sunt irosiți, 7 ani pot însemna o veșnicie. Or, la nivel individual, nimeni nu-și poate permite să irosească veșnicie după veșnicie.
Înainte de cei 7 ani deja pierduți iremediabil, am mai trecut printr-o perioadă de 10 ani care nu ne-au fost de prea mare folos. Din 4 mandate mici, de câte 5 ani, s-a ajuns la 17 ani (și mai avem încă 3) de stagnare și chiar involuție democratică. 17 ani nu mai este „puțin”, oricum am privi. Este mai mult de jumătate din timpul scurs de la revoluție și până astăzi. Este enorm pentru viața unui om. Căci noi nu ne propunem, la nivel de indivizi, să marcăm istoria, ci doar să trăim la un nivel care măcar să nu ne producă frustrare.
Generațiile care vor vota pentru prima dată în 2024 s-au născut între 2004 și 2016, puțin înainte sau după prima alegere a lui Traian Băsescu drept președinte al României. Când a fost ales pentru prima dată Klaus Iohannis, aveau între 8 și 10 ani. Practic, s-au format și se formează întru democrație în mandatele acestuia.
Sunt aproximativ 300.000 de noi alegători care vor vota la alegerile prezidențiale din 2024. Ce știu ei despre democrația românească? Ce au învățat și încă mai învață: că democrația înseamnă ură, strivirea adversarului, blocarea guvernării în interesul tuturor din cauza unor orgolii meschine ale unui singur om, lipsa comunicării, dispreț față de „inferiori”, sfidare și nepăsare. Asta au trăit și trăiesc, având asta în minte, vor merge la vot.
Ar fi putut învăța, din experiență directă, că democrația înseamnă respectarea promisiunilor, că înseamnă ca un lider să-și cheltuiască puterile și capacitățile intelectuale pentru a face mai bună viața celor care l-au angajat prin vot, că democrație înseamnă dezbatere, consultare, respect reciproc și respectarea rezultatelor votului. Dar nu a fost Klaus Iohannis cel care să-i poată învăța aceste lucruri. Dimpotrivă.
După ce, timp de 7 ani, Klaus Iohannis și-a bătut joc de domnie, de instituția prezidențială, transformând-o ba în agenție de turism, ba în agent publicitar pentru cărțile sale, ba în televiziune-pirat complet implicată în campanii electorale, președintele actual al României a devenit dovada clară că politicienii români sunt complet scăpați de sub controlul cetățenilor.
Ni se spune că-i putem sancționa pe politicieni la vot, dar asta a devenit o minciună. Lipsa de informație, ce are multiple cauze, face posibilă manipularea alegătorilor la un nivel fără precedent. Iar intervalul la care ar trebui să intervină posibilele sancțiuni este mult prea mare. Politicienii s-au învățat că pot face orice timp de trei ani și se apucă de muncă de-abia în anul electoral. Între timp derapează liber, după pofta inimii, fără teama că vor păți ceva.
Aplicăm astăzi mecanisme ale democrației valabile acum 200 de ani, când informația călătorea cu viteza diligenței, iar în spațiul căruia azi îi spunem România, cu viteza carului cu boi. Uneori, până când afla toată țara că avem un nou domnitor, era posibil ca acesta să fi fost schimbat deja.
Astăzi aflăm în timp real că vodă merge la golf, la schi sau la piramide în plină criză de sicrie provocată de decesele din cauza Covidului. Și nu putem face nimic, nu putem sancționa în niciun fel aceste derapaje.
Trebuie să așteptăm încă 3 ani, dar Klaus Iohannis nici măcar nu mai are voie să candideze. Așa că el, cel puțin, va rămâne nesancționat.
Având în fața ochilor și în minte modul în care am fost constant înșelați de către aleșii noștri în ultimii foarte mulți ani, ar trebui ca prioritatea noastră să fie recâștigarea controlului cetățenesc asupra politicienilor.
Avem trei ani la dispoziție pentru a ne gândi la modul cel mai serios cum se poate face asta. Dacă intelectualii cetății tot s-au scârbit de țeapa pe care le-a dat-o cel pe care ni l-au băgat pe gât, ar putea să-și folosească următorii trei ani gândind. Soluții pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Partidele care nu vor să fie complice la marele jaf care se pregătește și nici la ascensiunea populismului autocrat pot face același lucru. Astfel încât, în 2024, să avem cu adevărat opțiune atunci când mergem la vot, nu să ni se spună că suntem obligați să votăm, din nou, răul cel mai mic.
De 31 de ani votăm răul cel mai mic, în mod constant, cu încăpățânare. Iar din atâtea răuri mici am ajuns la un rău foarte mare, copleșitor, care ne apasă și ne sufocă.
Nu mai avem timp pentru asta, nu mai avem timp să fim luați peste picior. N-om vrea toți să mergem la golf săptămână de săptămână sau poate nici nu interesează să mergem vreodată. Dar avem tot dreptul să trăim la nivelul de confort și serenitate pe care ni-l oferă secolul și tehnologia.
Vremea generațiilor care se sacrifică pentru a asigura un trai bun conducătorilor a trecut.
foto: Hepta
