Suferința democrațiilor, post-adevărul și discernământul maselor

A existat un gânditor, un filosof, un jurnalist, un scriitor spaniol care acum mai bine de o sută de ani ne-a profețit și ne-a explicat viitorul. Numele său era José Ortega y Gasset și cartea unde îi puteți întrezări pe madam Steer, frații Tate și clovnul portocaliu se cheamă „Revolta maselor”. 

Ortega y Gasset a intuit ce se va întâmpla când masele vor năvăli în arena publică. Ce anume? Va dispărea autoritatea științifică. Va dispărea autoritatea politică și în cele din urmă va fi îngropată și cultura. 

Toate sunt înfăptuite într-o viteză amețitoare, pe fondul revoluției tehnologice (pe care Ortega y Gasset nu a prezis-o, dar care nu face decât să accelereze schimbările prevăzute de profesorul de metafizică).

Llosa scria undeva (în „Chemarea tribului”) că dacă Ortega y Gasset ar fi scris în franceză ar fi fost astăzi mult mai cunoscut decât Sartre. Are dreptate. Și bine ar fi fost! 

Însă Ortega y Gasset a scris în spaniolă într-o vreme în care Spania era un imperiu care se dezintegrase, o țară sfâșiată de război civil și în cele din urmă prăbușită în dictatură. Nu se acorda mare atenție filosofiei de limbă spaniolă în prima jumătate a secolului XX.

Cu toate acestea, la Paris, neîndoielnic aflat într-o minoritate, Cioran îl citea în mansarda sa cu vedere la cer, îl citea și îl înțelegea pe Ortega y Gasset.

Discernământul maselor este astăzi alterat radical de post-adevăr. Rețelele sociale au înlocuit jurnalismul, ceea ce a contribuit la nașterea agresivă a post-adevărului. A fost chiar lovitura fatală, decisivă. 

Cine mai știe astăzi unde se află de fapt puterea? Cine o mai contestă, fie și din când în când? 

Dezinformările și propaganda nu mai sunt ce era pe vremuri agitprop-ul. Astăzi au destrămat total țesătura realității. 

Mințile oamenilor prinse în rețea sunt atât de ușor de virusat (e înduioșător că se tem, totodată, să nu le bage cineva cipul în creier, de parcă nu s-ar fi petrecut deja). 

Viralizarea, deci. Boala e chiar viteza de propagare a kitsch-ului (ați observat groaznica decădere a culturii populare în secolul XXI, ultimul?) și a falsurilor. 

La cumpăna secolelor XIX și XX, contele Lev Nikolaevici Tolstoi era îngrozit de viteza trenurilor (care era asemănătoare cu viteza trenurilor românești din mileniul curent, după zeci de ani de democrație originală, de cumetrie și jaf).

Problema lui Tolstoi era una morală. Pentru că viteza nu făcea decât să răspândească mai repede viciile și degradarea sufletului uman. Tolstoi era doar un bătrân scrântit întru Hristos, cu suflet de Rousseau?! 

Cine mai gândește astăzi în termeni morali? Cui îi mai pasă de viteza de distrugere a umbrei de umanitate care ne-a mai rămas? În definitiv, nu suntem toți consumatori? La ce ne trebuie busolă morală, la ce ne-ar folosi claritatea morală?

Până la urmă, într-un univers fluid, de ce să nu dispară granițele dintre minciună și adevăr? 

Ortega y Gasset a înțeles și asta: cum devine minciuna adevăr (Orwell însuși avea să se inspire din cărțile lui Ortega y Gasset sau Huxley și toți se uitau fix la același fenomen, care vestea globalizarea și post-adevărul – intrarea maselor în istorie). 

La același lucru se uita, dar cu alți ochi, și Zamiatin în Uniunea Sovietică (cartea „Noi” nu e cu nimic mai prejos de „1984”).

Căci minciuna vândută ca adevăr este validată prin dimensiunea gloatei care înghite gogoașa. 

„Hiper-democrația” prevăzută de Ortega y Gasset s-a petrecut și ea și, în treacăt fie spus, ne îndreaptă, în aceeași viteză ireală, către o tiranie globală. E o tiranie tehnologică, așa că, privați de gândire, memorie și limbaj, post-sapienșii s-ar putea să nici nu bage de seamă că se întâmplă. Dar se întâmplă. 

Minunata lume nouă se naște chiar din lipsa de discernământ a maselor. Ortega y Gasset știa. Și, desigur, nu i-a folosit la nimic.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE