Mergi direct la conținut »
Suntem în șoc posttraumatic nedeclarat. Să acceptăm că suferim și că nu e momentul să legiferăm acum!
Opinii Libertatea > Opinii > Suntem în șoc posttraumatic nedeclarat. Să acceptăm că suferim și că nu e momentul să legiferăm acum!

Suntem în șoc posttraumatic nedeclarat. Să acceptăm că suferim și că nu e momentul să legiferăm acum!

În climatul de panică morală, ideile sunt radicale și deciziile pripite se pot întoarce împotriva societății.

Opinie de
Alexandra Nistoroiu
Toate articolele autorului

În timp ce citiţi aceste rânduri, Libertatea are o secţiune separată online numită Crimele din Caracal, iar, de peste 10 zile, cele două crime şi anchetarea lor sunt principalul subiect de ştiri în zeci de jurnale TV, live-uri, talk-show-uri, petiţii online, mii de postări media, discursul preşedintelui şi intervenţii ale celor mai mulţi dintre politicienii zilei. 

Doar dacă te ascunzi într-o grotă, ai putea ignora sau lua o pauză de la acest subiect. 

Mai multe prietene mi-au spus că au început să se teamă să meargă seara pe stradă şi să se uite temător la bărbaţii care trec pe lângă ele. Părinţii de adolescenţi se uită ce aplicaţii pot instala pe telefonul copiilor pentru a le monitoriza în permanenţă locaţia. Iar, între timp, spaţiul online este plin de apeluri pentru uciderea pedofililor şi mărirea pedepselor pentru viol şi crimă. 

Presa a încercat atât să documenteze riguros ceea ce s-a întâmplat la Caracal şi cum au intervenit autorităţile în anchetarea dispariţiilor şi crimelor, dar tot presa şi-a amintit că „If it bleeds, it leads”, aşa că ne-a bombardat inclusiv cu ştiri false sau detalii irelevante cu minimă legătură cu cazul.

Între timp, România a devenit un spaţiu al fricii şi al furiei.

Cercul vicios al fricii

Povestea nu e originală. Fiecare atac terorist, ucidere în masă sau crimă violentă extensiv mediatizată generează reacţii similare de panică generalizată în alte părţi ale lumii. 

Un studiu american publicat în aprilie arăta că oamenii care consumă cele mai multe ştiri despre un eveniment violent (precum atacul de la maratonul din Boston) au cele mai mari şanse să manifeste simptome de stres posttraumatic chiar şi luni mai târziu.

Studii precedente arătaseră deja că oamenii tind să consume mai multe ştiri despre evenimente traumatizante tocmai ca o cale de face faţă a stresului, un soi de mecanism de decompensare. Dar studiul nou, publicat în Science Advances, arată şi efectele nocive ale acestui obicei. 

Expunerea repetată la conţinut violent explicit poate exacerba teama de potenţiale alte evenimente traumatizante, care în schimb duce la şi mai mult consum media despre următorul atac armat, bombardament sau crimă violentă.

Intri într-un soi de cerc vicios în care îţi astămpări teama cu violenţa care duce iarăşi la teamă. 

Crimelor şi altor infracţiuni le revine, de obicei, cea mai mare bucată dintr-o plăcintă a ştirilor, indiferent de canalul media, aspecte evidențiate de mai multe analize de conținut media.

Iar ştirile despre criminalitate se concentrează de obicei pe crimele violențe, ieșite din tipar şi pe cazurile de abuz sexual, chiar dacă acestea reprezintă un procent relativ mic din totalitatea delictelor. 

Un studiu din Marea Britanie, din 2016 arată că deşi infracţiunile sexuale reprezentau, la nivel naţional, 2% din toate delictele, ele ocupau 20% din toate ştirile legate de criminalitate. 

În Canada, în schimb, jumătate din ştirile legate de infracţiuni sunt despre crime violente, deşi acestea din urmă reprezintă doar 7% din toate crimele, potrivit criminalistei Diane Croker. 

Este un tipar al presei, cel mai probabil inevitabil, dar are efectele sale. Publicul capătă o înţelegere distorsionată a tabloului infracţional și în special senzaţia că violurile sau crimele sunt mult mai comune decât sunt în realitate. Iar rezultatul este deseori adoptarea de politici scumpe şi ineficiente. 

„Castrarea chimică”, soluția premierului Dăncilă

Aşa s-a ajuns, în România, ca zeci de mii de oameni să semneze o petiţie online pentru pedeapsa cu moartea, deloc o soluţie pentru înfrânarea altor cazuri de viol sau crimă, după cum arăta Libertatea

Tot aşa s-a ajuns şi la “castrarea chimică” din discursul premierului Viorica Dăncilă

Şi PNL încerca să capitalizeze acelaşi climat al fricii, atunci când a solicitat convocarea Parlamentului în şedinţă extraordinară pentru adoptarea “Legii Alexandra”, care ar prevede închisoarea pe viaţă pentru viol, uciderea copiilor sau a femeilor însărcinate.

Ştirile despre crime şi violuri se concentrează în mare măsură pe indivizi, şi mai puţin pe contextul social în care au loc infracţiunile. Apoi, accentul cade pe elementele senzaţionale, macabre, dar şi pe exploatarea doliului. Adică pe toate lucrurile susceptibile să crească indignarea şi furia publică.

Rata criminalității n-a crescut, dar indignarea noastră, da

În mult mai mică măsură sunt analizaţi la sânge factorii – de context social sau de sistem – care au permis săvârşirea crimelor respective. Iar percepţia asupra riscului real este distorsionată, în sensul exagerării acestuia. 

În realitate nu suntem expuși mai multor pericole decât erau și înaintea dimineții de 26 iulie sau înainte ca Gheorghe Dincă să o fi răpit pe Alexandra.

Dar, bombardați de informații despre acest caz și cu tot mai multe suspiciuni despre ce au făcut autoritățile, aceste pericole se îngroașă, în mintea noastră, cu fiecare click pe o știre nouă.

În acest context, creşterea măsurilor punitive, precum sentinţele pe viaţă sau la moarte, capătă multă popularitate. Sunt cele mai facile, dar şi cele mai puţin eficiente în reducerea ratei criminalităţii. 

Atitudinile publicului faţă de crimă sau alte infracţiuni sunt mult mai influenţate de emoţie decât de raţiune sau cunoştinţe, iar asta face evenimente tragice precum crimele de la Caracal uşor de instrumentalizat în scopuri politice. 

Climatul de panică morală

Cazul Caracal este excepţional pentru că, pe lângă un criminal în serie, există toate indiciile că şi statul a ucis-o pe Alexandra, refuzând să intervină la timp, la apelul unui copil care ceruse ajutorul. 

Dan Carlin, comentator politic în Statele Unite, numea tipul de inițiative legislative propuse și la noi de premierul Dăncilă sau de liberali, într-un climat de panică morală, ”legislating while insane”. 

Dacă va exista ”Legea Alexandra” atunci ea ar putea să țintească mecanismele prin care statul caută copiii dispăruții și previne alte răpiri sau violuri. Sau felul în care serviciul 112 răspunde celor aflați în pericol. Sau complicitățile dintre poliție și interlopi. 

Sau poate o reformă întreagă a poliției. 

Sau sexismul din instituțiile publice care le transmit părinților unei fete dispărute că ”așa sunt fetele, sigur a plecat cu vreun iubit”.

Un lucru e sigur. Această lege a Alexandrei ar trebui scrisă abia când va fi documentată limpede fiecare rotiță a sistemului care nu a mers. Și ar trebui adoptată din rațiune, nu din frică. 

 
 
Close
Close
Închide