La competiția organizată de Federația Internațională de Șah, categoria Open U16, au participat 155 de jucători din 70 de țări. Tudor a încheiat turneul cu 8 victorii, o remiză și două înfrângeri, fiind depășit doar de azerul Ahmad Khagan, care a obținut aurul cu un total de 9,5 puncte. „Este o medalie cu atât mai valoroasă cu cât marchează revenirea şahului românesc pe podiumul Campionatelor Mondiale”, a precizat Federația Română de Șah.

Eforturile lui Tudor au fost apreciate și de clubul său, CSM Constanța, care a transmis un mesaj de susținere: „O medalie de argint care readuce şahul din România pe podiumul mondial! Şahistul antrenat la CSM Constanţa de Iulian Mihailov îşi continuă ascensiunea internațională, spre titlul de Mare Maestru! Felicitări, Henry! Felicitări tuturor celor care au contribuit la această performanţă! Hai, Constanţa! Hai, România!”

În drumul său către podium, Henry a înregistrat o serie impresionantă: după o victorie și o înfrângere, a reușit cinci succese consecutive. A urmat o partidă dificilă împotriva lui Ahmad Khagan, care i-a adus al doilea eșec. Finalul turneului i-a adus românului o remiză și două noi victorii, suficiente pentru a-și asigura locul doi.

Podiumul a fost completat de kazahul Sauat Nurgaliyev, care a acumulat tot 8,5 puncte, dar a avut un coeficient Buchholz inferior. Alături de Tudor Henry, România a mai fost reprezentată de Felix Antonio Ilinca, clasat pe locul 16 cu 7,5 puncte (5 victorii, 5 remize, o înfrângere), și Tudor-Gabriel Dănilă, pe locul 65 cu 5,5 puncte (3 victorii, 5 remize, 3 înfrângeri).

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.