Nostalgicii epocii de AUR și lupta de clasă. Mai poate deveni România o țară a capitalismului democratic?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Francezii citează adesea un proverb: „pour vivre heureux vivons cachés”. Formula e preluată dintr-o fabulă din secolul XVIII, unde un fluture este strivit de copiii dinaintea cărora și-a dezvăluit frumusețea. Cu cât le arăți oamenilor ce posezi și ce însușiri ai, cu atât invidia lor se va preface în resentiment distructiv.
Până azi, bogătașii occidentali împărtășesc ceva din filozofia stoică și din creștinism, căutând să nu se afișeze ostentativ, pentru a-și vedea liniștiți de viața lor îndestulată. Ba chiar e o dovadă de noblețe să faci asta, știindu-se că doar parveniții - adică posesorii de „bani recenți”- țin să-și etaleze luxul și că tocmai prin acest exhibiționism își denunță poleitul arivism, demn de disprețul familiilor „vechi”. Am întâlnit personal asemenea figuri și le-am admirat prudenta austeritate.
Sigur, revoluțiile moderne au răsturnat ordinea vechii Europe aristocratice. Burghezia industrială a fost, la rândul ei, spulberată de morala egalitară a democrației și de suflul anarhist al dictaturilor comuniste. După căderea comunismului mondial, grație demonizatei „globalizări” a comerțului liberal, „parveniții” au devenit chiar majoritari, ca membri ai unor noi clase mijlocii tot mai prospere.
China formal comunistă e, dacă vrem, cea mai fidelă oglindă a noilor dinamici sociale și economice. În anii ¦70, pe vremea când Mao se menținea la putere pe baza fanatizării gărzilor roșii, formate din tineri care spărgeau cu toporul piane și dădeau foc cărților „decadente”, revoluția culturală masca sub o perdea de violență „justițiară” realitatea unei națiuni galbene reduse la uniformă, bicicletă și bolul zilnic de orez. Azi, însuși partidul-stat patronează averea a zeci de mii de milionari și a câtorva zeci de miliardari, validând indirect pragmatismul reformatorului Deng Xiaoping, în ochii căruia orice pisică în stare „să prindă șoareci” (adică să facă bani) e de lăudat, dincolo de „culoarea” ei ideologică.
Păstrând proporțiile, ceva asemănător s-a derulat și în România postcomunistă, unde însăși nomenclatura PCR (cu tot cu activul „naționalist” al Securității represive) a dirijat propria îmbogățire rapidă, prin privatizări de tip rusesc (metoda „MEBO”).
Rămășițele aristocrației și burgheziei spoliate de comisarii sovietici și comuniștii locali în anii imediat postbelici n-au mai recuperat decât niște resturi, albind prin sălile tribunalelor. Elita intelectuală care perpetuase o viață rafinată, în răspăr cu morala proletară, s-a trezit mai curând sărăcită după ’90, când a fost nevoită fie să se recicleze profesional, fie să trăiască din stipendii publice drastic subțiate.
Primii milionari români au apărut în anii ¦90, când regulile erau suspendate, justiția se dovedea chiar „oarbă” și „oportunitățile” erau fructificate cu sete, într-un Est „sălbatic” unde banii cumpără orice, de la conștiințe cândva integre, până la orfani exportați. Cu mici excepții, „clasa politică”, ofițerimea serviciilor secrete, o mână de jurnaliști mercenari și casta înalților funcționari cu CV fabricat au devenit beneficiarii stabili ai „capitalismului de cumetrie” inventat de Ion Iliescu și FSN, sub sloganul „la vremuri noi, tot noi”.
Cert este că, fiind impregnați de comunism, au perpetuat în propriul „bazin” electoral aversiunea față de proprietatea privată și psihologia resentimentului, transpusă de curând în proiectul „AUR”. Desigur, galeria acestor parveniți care au făcut, într-o singură generație, saltul de la gumari la ceasurile Patek Philip, rămâne involuntar comică, în trena caragialismului, chiar dacă tactica lor e de-a dreptul schizofrenică, de vreme ce taman „exploatatorii” au ajuns să ceară dreptate socială pentru cei „exploatați”.
S-a produs însă și o deplasare semnificativă: comuniștii originari au expropriat burghezia, inventând o burghezie roșie. Urmașii lor întrețin confuzia dintre cei care au furat și cei care au muncit și amestecul dintre incompetenții cu vocația cleptocrată și antreprenorii de succes. Nu-i deranjează averile frauduloase acumulate în cadrul „sistemului” de pile politice și suport ocult în contractele cu banii publici, cât cele ale oamenilor liberi, care au prosperat în pofida legilor cu dedicație și a favoritismelor „de partid și de stat”.
În vizorul lor populist nu intră banii definitiv pierduți pe mâna marilor evazioniști „cu voie de la poliție”, sau deplasările în jet privat ale fostului prim-ministru Ciolacu, cât rucsacul „prea scump” al noului premier Ilie Bolojan...
Exact așa cum au lansat teza Securității „patriotice” - din care reieșea cumva că am fost cu toții securiști, de vreme ce suntem fără îndoială „buni români” - falsa aristocrație bugetară culege pe linia PSD-AUR voturile românilor mai săraci, explicându-le că adevărata cauză a inegalităților e de căutat în zona „agenturilor străine” și a odioasei Ursula von der Leyen, care suge cu paiul globalist resursele țărișoarei.
Rămâne de văzut dacă tandemul Nicușor Dan-Ilie Bolojan, cu echipa lor de miniștri și sprijinul moral al „României oneste”, va reuși să ne extragă din caricatura postsovietică a democraturii feseniste, să restabilească o scară de valori corectă, să oprească jaful din resurse publice, să încurajeze sectorul privat și să rupă plasa de minciuni manipulator conspiraționiste care, pe mână cu rețeaua rusă instalată în România, era cât pe ce să ni-l aducă la Cotroceni pe reșapatul tovarăș Călin Georgescu.
Nu cred că, pe durata vieților noastre, vom avea o a doua șansă de a schimba macazul României complet deraiate sub indolența lui Klaus Iohannis, așa că suntem condamnați să jucăm totul pe această carte.
