Războiul și vedetele. Ideologie, virtute și acțiune umanitară de la Hollywood până la scena balcanică 

 1 comentariu
Sean Penn într-o discuție lejeră cu Vladimir Zelensky în biroul președintelui ucrainean.

Războiul post-modern e transmis în direct în mass-media și pe social media, deci apare ca fenomen global, sub expresii inevitabil partizane: un uriaș și emoționant spectacol cotidian, care supralicitează informațiile pentru a menține atenția publicului-țintă. Din păcate, războiul e singura temă „inepuizabilă”, așa că te poți întreba dacă prelungirea lui (poate artificială) nu ține și de obișnuința părților beligerante de a ocupa „prima pagină” a fluxului mondial de știri. 

Antropologii și sociologii au remarcat de mult că sportul e forma seculară prin care instinctul războinic (sau fatalitatea violenței inter-umane) se sublimează, ca într-un ritual. Dar și războiul ca atare, deși a suferit evoluții tehnologice și tactice uluitoare, ne este prezentat ca spectacol pe stadionul uriaș al lumii: avem galerii opuse și urmărim atât „jocul” (din „teatrul de operațiuni”) cât și deciziile arbitrului. 

Chestiunea arbitrajului în război ține de ordinea internațională axată pe diplomație multilaterală, numai că ea se desface sub ochii noștri, deci își ratează rolul de a stabili cine are dreptate (și respectiv care e linia despărțitoare între bine și rău). Ne-a rămas ca instanță de arbitraj numai „opinia publică globală”, care nu e chiar globală, de vreme ce supușii regimurilor autoritare nu au libertatea de a opta.

Oricum, în războiul din Ucraina, care are deja o vârstă - și tinde să se înfunde într-un interminabil conflict de tranșee - continuăm să vedem un test de libertate politică. Putin e sprijinit oficial sau implicit, militar sau doar logistic și financiar, numai de statele dictatoriale. Nu tot BRICS plus e format din autocrații polițienești, dar toți aliații țarului revizionist de la Kremlin sunt antioccidentali și văd SUA ca pe respingător hegemon malefic. 

Simetric, alianță de voință a celor circa 50 de state care sprijină Ucraina agresată de armatele rusești e compusă din aliați ai SUA și state unde drepturile omului sunt în linii mari respectate constituțional.

E paradoxal: cei care se pretind a fi victimele colonialismului și imperialismului euro-american sprijină inerțial Rusia postsovietică, prelungind logica Războiului rece, când URSS era farul popoarelor oprimate, cărora le recomanda emanciparea prin revoluții comuniste, iar cei care - pe baza partiturilor progresiste - se acuză singuri de abuzurile din vremea colonialismului, se pun de partea celui mai slab, apără dreptul internațional și continuă să creadă că libertatea nu e nici un accident, nici un privilegiu exclusiv occidental. 

M-a impresionat iarăși Sean Penn, care - în loc să-și ridice ceremonial cel de-al treilea premiu Oscar, s-a dus iarăși la Kiev, pentru a-și sprijini prietenul din fruntea Ucrainei eroice. Ca ins de sensibilitate conservatoare și creștin-democrată, sunt oarecum melancolic atunci când constat că mai toate personalitățile din lumea spectacolului și a cinematografiei care au sprijinit moral sau chiar concret cauza ucraineană aveau un profil personal liberal-democrat (centru-stânga pro-globalist).  

Nu pot spune că semnalizarea virtuții (morale, civice, umanitare) e monopol de stânga, dar iată că nu prea avem „vedete” de dreapta care să-și fi manifestat fără echivoc sprijinul pentru libertatea și suveranitatea ucrainenilor. „Suveraniștii” și „suprematiștii” etnocentrici din zonele euro-americane nu dau prea multe parale pe suveranitatea altora.

În lista celor „angajați”, pe lângă Sean Penn (care a realizat documentarul despre invazia rusă numit Superpower), îi găsim și pe Ben Stiller (devenit ambasador UNHCR pentru Ucraina), Angelina Jolie - puternic implicată în sprijinirea refugiaților ucraineni -, Mark Hamill (care a strâns fonduri pentru programul Army of Drones), Barbra Streisand (ambasadoare UNITED 24 pe linia Medical Aid), Liev Schreiber (a cofondat Blue Check Ucraine) sau Bono (liderul trupei U2). 

Ca să conchidem, vedetariatul hollywoodian liberal-internaționalist și umanitar s-a mobilizat (mai mult moral și vocal, decât pe teren), pe când vedetele dure de dreapta (adeseori instalate chiar la curtea lui Putin) - Gerard Depardieu, Steven Seagal, Emir Kusturica - au susținut pe față Rusia, în timp ce tot soiul de stângiști old school (precum Roger Waters/ex Pink Floyd sau Russel Brand) au continuat să critice NATO (dând implicit apă la moară „tezelor” oficiale prin care Moscova și-a justificat invazia). 

În Europa Centrală și de Est vocea vedetelor din lumea spectacolului a fost modelată de experiența istorică a fiecărei țări (Polonia, România și țările baltice au, bunăoară, reflexe antirusești) fiind în general mai clar pro-Ucraina decât „omologii” din Vest. Implicarea lor a fost mai pragmatică (de la concerte pentru armată până la zecile de milioane de dolari pentru Ucraina strânși de frumoasa Mila Kunis, împreună cu Anton Kutcher). 

În zona maghiară și a slavilor de sud (unde și gazul rusesc e mai greu de înlocuit) s-au produs reacții ambigue sau net antiucraienene (în frunte cu dizgrațiosul „exemplu” al lui Goran Bregovic (nevidecat de resentimentul sârbesc anti-NATO). Asta este: Balcanii au fost, sunt și vor rămâne ceaunul unui borș geopolitic gata să fiarbă. Balcanicul de serviciu la București a fost Dan Bittman, care ne-a informat că în cazul invadării rusești a României, și-ar lua rapid tălpășița. 

Războiul ideologic dintre artiști și înclinația general umană de a lua partea cuiva în orice conflict și-au afirmat și în acest caz puterea de a dezbina comunități și ordini morale aflate sub presiunea războiului real, care înseamnă, ca întotdeauna, carne vie, gropi comune, ruine fumegânde, mutilări și suflete iremediabil traumatizate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    parpalache 23.03.2026, 16:58

    Zelenski-se știe- a fost...actor!La...Moscova!Și este...evreu!Ca mai toți„colegii”lui de la Hollywood!Dar domnu Autor,nici un cuvint despe...Palestina?Și despre Gaza- inconjurata de un zid de 8 metri-dotat cu senzori de nu trece nici pasarea-darmite ajutoarele umanitare-transformata in cel mai mare lagar de...exterminare?

ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!