România, la periferia lumii dezvoltate

Comentează
Arhiva foto

De profesie diplomat, fost ambasador al României la Vatican și fost ministru de externe, Teodor Baconschi este una dintre vocile respectate ale conservatorismului românesc. Începând de astăzi, Teodor Baconschi va scrie săptămânal în Libertatea, în încercarea ziarului de a oferi perspective cât mai largi, mai diverse asupra lumii în care trăim. În primul său comentariu în ziar, Baconschi invocă un raport care ne plasează în coada Europei și insistă pe nevoia ca viitorul guvern și fiecare dintre noi să trecem de la „a spune”, la „a face” pentru a schimba această realitate.

De trei decenii, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) publică un raport anual despre dinamica dezvoltării statelor membre ONU. El ne oferă poza globală precum și ierarhia pozițiilor ocupate de fiecare actor al scenei internaționale.

Raportul UNDP pentru 2020 va fi lansat pe 15 decembrie, sub titlul „Următoarea frontieră: dezvoltarea umană și Antropocenul” (ultimul termen desemnează noua eră geologică, în care Terra este remodelată de factorul uman).

Documentul - (pre)vizibil marcat de impactul global al Covid-19 - conține analize consistente, pe temele „transversale”: inegalitatea, urbanizarea, schimbările climatice, tehnologiile digitale, mutațiile demografice, gândirea creativă.

Avem astfel lista principalelor provocări din fața guvernelor lumii, care așteaptă răspunsuri nu doar din sfera executivă, ci și - sau mai ales - din societatea civilă, incluzând sectorul non-guvernamental & mediile academice.

Alături de OCDE, ONU formulează recomandări, așteptând simultan reacția statelor, prin politici publice realiste, dincolo de ciclurile electorale și de agitațiile ideologice.

Oricât de ”prăfuit” și inoperant ar putea să pară ONU în această perioadă de emergență a unei lumi multipolare, el rămâne singurul forum global și cutia de rezonanță a unor probleme pe care competiția geopolitică nu le poate ignora. Și care pretind răspunsuri colective, pe cât posibil coordonate.

Simbol al „păcii americane”, organizația cu sediul la New York continuă să seteze agenda pan-umană, asumându-și tot mai ingratul rol al unui „cap limpede”, într-un sistem internațional pândit de instabilitate și confuzie strategică.

Raportul anual UNDP clasifică statele pe baza câtorva criterii: indexul dezvoltării umane, speranța de viață la naștere, ciclul preconizat de școlarizare, media anilor de educație realizată și PIB per capita.

Animat de un anxios patriotism, m-am uitat cu precădere la locul României în respectivul clasament și l-am comparat cu poziția dobândită de celelalte statele postcomuniste. Am privit de asemenea spre alte state din zonă, care n-au cunoscut comunismul.

Ei bine, n-ar fi o mare noutate că venim de departe și de jos. Sau că suntem ultimii din UE. Mai semnificativ pentru noi e locul regional pe care-l ocupăm: cât de bine s-au descurcat țările cu care ne învecinăm prin geografie și destin?

Atenție: indexul UNDP nu exprimă ierarhia mondială în termeni de soft și hard power, ci mai curând calitatea (con)viețuirii, cu tot cu șansele ei de a maximiza potențialul individual. Așa se explică de ce Norvegia e pe locul 1 mondial, iar SUA și Marea Britanie, ”abia” pe locul 15.

Cine ne depășește, pe cine depășim

Dar să revin la oile noastre. România ocupă poziția 52, la egalitate cu Bulgaria și Muntenegru. Cine ne depășește, în propria regiune extinsă? Aproape toți: Slovenia e campioana, situată pe poziția 24. E urmată de Cehia (26), Estonia (30), Polonia și Grecia (32), Lituania (34), Slovacia (36), Letonia (39), Ungaria (43), Federația Rusă (49), Belarus (50). Singurele țări din zonă care se află sub nivelul României sunt Turcia (59), Serbia (63), Bosnia-Herțegovina (75) și Macedonia de Nord (82).

Radiografia aceasta ne arată cu precizie că încă nu ne-am consolidat locul în plutonul primelor 50 de state ale lumii, unde se află vecinii noștri în sens larg.

Așadar, următorul ciclu – deschis după recentele alegeri parlamentare – este cu adevărat decisiv. El ne va arăta din ce stofă suntem croiți, adică dacă recuperăm sau regresăm. Și asta depinde, firește, de ce va face, nu ce va spune că face, noul guvern, dar și de ce vom face fiecare dintre noi: vom ști să contribuim, ca semn de maturitate democratică și responsabilitate, la dezvoltarea umană a României, sau ne vom irosi în continuare – eventual pe o notă tot mai convulsivă – energiile de care dispunem?

Vom perfecționa arta sinucigașă a urii de sine sau ne vom regăsi calmul, speranța și capacitatea de a conlucra, dincolo de diferențele care ne despart în politica internă? Până una, alta, am importat din nucleul dur al Occidentului numai războiul cultural dintre ”progresiști” și ”conservatori”, fără să ne apropiem de standardele lor economice. Atrași fiind de forme, tot sperăm să producem și fondul dorit. Nu va fi așa.

Dacă vrem ca, peste patru ani, România să nu mai fie la 28 de poziții în spatele micuței Slovenii, se cuvine să renunțăm la balcanicele noastre „masacre” retorice din social media și la iluziile simplei „mândri de a fi români”.

foto: Fundația Creștin Democrată

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
07:45
Benzina și motorina s-au scumpit iar, joi, 10 septembrie. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală