Ipocrizia reprezentanței Comisiei Europene la București și a marilor companii de presă în cazurile de violențe contra jurnaliștilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cei doi jurnaliști bătuți cu sălbăticie în pădurile Sucevei, împreună cu un activist de mediu, au scos din tăcere Comisia Europeană. E prea puțin și prea târziu. Clemența instituției conduse de Ursula von der Leyen față de politicienii din România și-a produs deja efectul prin apariția sângelui. Iar companiile de presă, din cauza preocupării lor mai degrabă pentru tehnologia ca scop în sine, sunt și ele parte în problemă.
Cuprins:
Autoritățile noastre se cred „altfel” decât cele din Ungaria și din Polonia. Tratați cu mănuși de Comisia Europeană, politicienii români au ajuns să construiască un mediu instituțional unde sunt luați la bătaie ziariști și oameni care filmează copaci.
În realitate, performanța managerială a politicienilor noștri este inferioară Budapestei și Varșoviei, iar instinctele antidemocratice nu sunt neapărat mai mici, ci doar învelite într-un limbaj dublu.
E același mediu în care șefii Academiei de Poliție s-au organizat și au amenințat-o cu violență pe ziarista Emilia Șercan. Rectorul polițiștilor a făcut asta, nu un agent oarecare. Iar șefii operativi și politici ai comandanților de la Poliție sunt personajele cocoloșite de Ursula von der Leyen. Mai ales de când dreapta a venit la putere la București.
Informația e un bun public abia după ce ziariștii sunt atacați
Pe 17 septembrie, după violențele din nordul României, Ramona Chiriac, șefa reprezentanței CE în România, a spus: „Este inadmisibil să fii atacat în timp ce îți faci meseria. Informațiile sunt un bun public”.
Pe 6 septembrie, informațiile erau tot un bun public, însă asta nu a împiedicat-o pe Ramona Chiriac să apară, cu declarații ultralaudative, alături de omul politic care are cele mai multe acțiuni împotriva presei: primarul sectorului 4 al Capitalei. În special presa de investigație, de la emisiunea „România te iubesc” a ProTV și până la Libertatea, este targetată de luni de zile de politicianul căruia Ramona Chiriac i-a încurajat, cu puterea simbolică a CE, una dintre numeroasele mișcări de PR.
Nicăieri în Europa de Vest Comisia nu ar fi prezentat drept model acțiunile unui politician care descurajează constant accesul oamenilor la fapte.
Pe 10 iunie, Parlamentul European, prin președintele David Maria Sassoli, avertizase explicit autoritățile din România că „presa trebuie să fie liberă”. Dar, pentru Comisie, autoritățile din România, justiția din România, partidele din România, tot establishmentul României sunt un caz special, unde trebuie acționat cu mănuși, ca să nu se spargă iluzia. Asta încurajează oficialitățile de la București să pună mâna pe joardă contra cetățenilor, după ce guvernanții și primarii își dau jos măștile de export.
Guvernele din Malta și Slovacia au fost și ele tratate cu ușurință
Nu e însă nimic nou. Autoritățile din Slovacia și din Malta au fost și ele menajate de Comisia Europeană, până când reporterul slovac Jan Kuciak a fost împușcat în cap în propria casă, iar ziarista malteză Daphne Galizia a fost aruncată în aer, în mașină. Nemulțumirea maltezilor și slovacilor față de corupția și pornirile antidemocratice ale celor două state era documentată și binecunoscută de către instituțiile UE. Din cauza corupției și a mezalianței cu Mafia, guvernele din Malta și Slovacia primesc constant, în sondajele Uniunii, printre cele mai mici cote de încredere din partea propriilor cetățeni.
Dar nimeni de la Bruxelles nu a luat în serios rețeta kompromat - hărțuire - violență - moarte până când ziariștii de investigație nu au fost uciși.
Asasinatele la adresa jurnaliștilor au devenit probabile și în România
Atacul mafiot de joi nu e decât o etapă inevitabilă, la cum decurg lucrurile în România. E filiera forestieră a unui fenomen mai larg. Sunt mari șanse să se ajungă la asasinate contra presei. Tiparele s-au împlinit deja.
Și în cazul Jan Kuciak, și în cel al lui Daphne Galizia s-a început cu kompromatul, cu încercarea de a li se distruge reputația de către politicieni, oameni de afaceri și complici. Apoi au fost inundați cu procese și acțiuni către autoritățile statului, care au sărit și ele pe presa din Malta și Slovacia. Abia apoi s-a ajuns la primele acte de violență și, în final, la moarte.
Toți ceilalți pași au fost parcurși în România: kompromat - hărțuire - violență, mai puțin asasinatul. Felul în care autoritățile noastre și UE reacționează încurajează completarea cercului letal.
Și, de fapt, așa cum spunea Matthew Galizia, băiatul lui Daphne, moartea nu e finalul. „La patru ani de la uciderea mamei mele, ei încearcă încă să-i distrugă credibilitatea”, a explicat Matthew recent, la o discuție pentru Parlamentul European.
Când vrei să anihilezi presa, kompromatul este cel care începe și care finalizează opera. Pentru că dacă oamenii cred că „jurnalista făcuse ea ceva”, „și-o meritase cumva”, atunci rețelele mafiote pot opera în continuare, cu participarea politicienilor.
Trădarea moștenirii companiilor de media
La toată această agresiune, o participare decisivă o au chiar marile organizații media, ai căror angajați sunt ziariștii ce-și riscă uneori siguranța fizică.
În ultimii ani, în toată lumea, trusturile de presă sunt preocupate de „tehnologie”, de „tranziția spre alte zone”, parcă de orice altceva decât de dezvoltarea jurnalismului și de nevoia de a rămâne în serviciul public.
Includ aici și Ringier AG, editorul internațional al ziarului unde apare acest articol, ea însăși o companie globală sedusă de un viitor în care jurnalismul e și el pe acolo, o rudă de la țară a unui viitor luminos.
În loc de cititori se vorbește despre „clienți”, în loc de „serviciul public”, criteriul absolut devine „metrica”, numele matematizat al goanei după „audiență”. Evident că fără profit companiile nu pot face jurnalism, însă profitul e calea, nu motivul.
Nemții de la Axel Springer au părăsit de curând multe țări din Europa de Est, după ce mai bine de doi ani uriașa companie s-a prezentat drept o firmă de tehnologie, nu de media.
Ce fac acum o puzderie de companii de TV și presă scrisă din toată lumea e, pur și simplu, o trădare a tradiției și a misiunii lor publice. Și ar fi inexact, incorect și ineficient să observăm abandonul politicienilor, iar companiile însele să scape de responsabilitate. Lângă numele Ursulei von der Leyen e bine să apară și numele șefilor marilor trusturi media ale Europei.
Companiile pot spune că rivalitatea cu Google și Facebook este incorectă, însă tehnologia nu este adversara jurnalismului, dimpotrivă. Ca de fiecare dată, problema e de echilibru și de menire. De ce facem ceea ce facem? De ce suntem aici?
O gândire obsesiv axată pe tehnologie și din care sunt evacuate marile probleme ale profesiei privează publicul de o reprezentare a nevoilor sale. Dacă autoritățile și Mafia și-ar fi propus să distrugă presa și, prin ea, să afecteze posibilitatea oamenilor de control democratic și de implicare, nu ar fi fost în stare să construiască un plan atât de bine pus la punct, precum creează piața, giganții tehnologici și companiile de media însele.
O piață lentă și un glonte rapid
Printre site-urile de știri cedate recent de Axel Springer se regăsește și unul intitulat Aktuality.sk.
Axel Springer a spus că pleacă din Est, pentru că se va focusa pe „principalele piețe strategice de bază”. Se înțelege de la sine. Estul e mic, mergem în alte părți, imediat a urmat o achiziție în SUA a Politico, un model de împletire a mediei cu influența la nivel de establishment. Sigur că firmele fac afaceri unde vor.
Uneori, oamenii nu beneficiază însă de acest lux. Când Jan Kuciak, jurnalist de investigație la site-ul slovac Aktuality.sk, a fost împușcat în cap de Mafie împreună cu prietena lui, reporterul n-a avut timp să se gândească dacă el muncește pentru public pe o piață strategică sau pe una care crește prea lent pentru un glonte atât de rapid.
