Un erou național fără mormânt. Câteva gânduri despre posteritatea lui Iuliu Maniu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am poposit de curând, pentru prima dată, la Bădăcin (în județul Sălaj), la casa lui Iuliu Maniu, amplasată într-un peisaj de o molcomă frumusețe transilvană, pe care primăvara o reliefează în cea mai proaspătă dintre ipostazele sale. Dacă până și acum calea spre Bădăcin se dovedește greu accesibilă, îmi imaginez că pe vremea când Iuliu Maniu apuca să se retragă acolo, edificiul era aproape complet izolat. Și totuși, o mare parte din elita politică și culturală de după 1918 i-a călcat pragul, pentru a-i vizita ilustrul proprietar.
Clădirea, pe un singur nivel și totuși impozantă, a fost continuu maltratată de regimul comunist, care a folosit-o succesiv ca depozit de materiale toxice, cuibușor pentru chefurile de partid și, în final, orfelinat al groazei. După 1990, ea a fost, cu mari strădanii (și deloc inocente piedici administrative), reparată, funcționând acum ca spațiu memorial prea puțin cunoscut.
Securitatea comunistă a făcut totul pentru a distruge memoria acestui politician democrat care, mai ales după fuziunea Partidului Național Român cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache, a fost unul dintre cei mai votați (deci legitimi) lideri din perioada interbelică. Știm că mai toți patrioții care au contribuit la Marea Unire au pierit în pușcării (dacă n-au apucat să părăsească țara sovietizată), însă ura comuniștilor față de Maniu rămâne neîntrecută. Remarcabilul om de stat loial monarhiei, dar critic față de excesele cinice ale lui Carol al II-lea, anglofil în plin nazism, proeuropean vizionar și creștin cu o viață de voită sobrietate deranja regimul marxist-leninist atât prin popularitatea sa reală, cât și prin tot ce simboliza în ochii compatrioților: onestitatea fără cusur, atașamentul pentru reforme sociale consistente, apartenența la Biserica Greco-Catolică (desființată printr-un ucaz stalinist), convingerea anticomunistă și o etică a moderației deloc potrivită cu acele vremuri de fanatism ideologic dezlănțuit.
Era de așteptat ca Iuliu Maniu - alături de alți lideri țărăniști - să fie arestat în timpul terorii inaugurate din 1947. Era de asemenea previzibilă moartea lui în detenție, la 80 de ani, după un proces înscenat ca la Moscova. Nu mai puțin cumplită a fost ura cu care autoritățile comuniste l-au înhumat la groapa comună de la Sighet, astfel încât nici azi - în pofida demersurilor făcute de familia sa prin anii ’70 și a cercetărilor medico-legale de după ’90 - nu i s-au putut găsi rămășițele pământești. La Bădăcin există o necropolă unde au fost înmormântate alte nume sonore dintr-o stirpe plină de personalități, dar Iuliu Maniu nu are parte decât de un „cenotaf”. Un mormânt gol, așadar, trist asemănător cu amnezia care a cuprins societatea noastră, în ciuda unor evocări sporadice, asumate retoric.
Și mai jalnic rămâne faptul că proiectul postcomunist de a-i revitaliza moștenirea politică, prin intermediul PNȚCD (pe care l-am votat constant, până la alegerile din anul 2000) s-a terminat lamentabil, chiar dacă animatorii săi, foști deținuți politici, printre care Seniorul Corneliu Coposu (care fusese secretarul particular al lui Maniu) s-au străduit cu bună credință să facă din vechiul partid istoric o punte contemporană către Europa creștin-democrată. Să nu uităm totuși că PNȚCD a reprezentat axul Convenției Democratice, fără de care n-am fi antamat orientarea României spre NATO și UE. Actualmente, această direcție pare subînțeleasă, ca orice fapt împlinit, însă nu știm în ce ape tulburi am fi plutit, dacă depășitul „gorbaciovism” practicat de Ion Iliescu n-ar fi suferit (în 1996) o salutară înfrângere electorală.
Deputat al românilor ardeleni în parlamentul austro-ungar, organizator al unei armate naționale la Viena (când Budapesta era aproape cucerită de bolșevicii lui Bela Kuhn), coautor al Marii Uniri, luptător pentru drepturile electorale ale femeilor, celibatar care a crescut patru nepoți de soră, rămași orfani, impecabilă figură politică de prim-plan într-o monarhie unde corupția purta coroană și inspirator al ieșirii României din alianța forțată cu Hitler, Iuliu Maniu ne-a dăruit cu mult mai mult decât am fost în stare să-i restituim, fie și cu titlu postum. Desigur, ici-colo i s-au dedicat statui, materialul de arhivă e în linii mari publicat, poate că manualele de istorie i-au rezervat două paragrafe, dar ingratitudinea colectivă față de un lider singular prin multiplele sale calități morale și intelectuale rămâne strigătoare la cer, tot așa cum ideea că un nou Maniu ar putea conduce guvernele românești de astăzi stârnește, cel mult, un surâs amar. Aflat la Bădăcin, am resimțit în egală măsură admirație și rușine.
penultimul 15.04.2024, 16:02
impecabilă figură politică de prim-plan într-o monarhie unde corupția purta coroană Cine o fi ajutat pe coruptul Caraiman sa urce pe tronul României încălcând astfel constituția României? Și pavând drumul României către dictatura Carlista? Cu regina Maria și prințul Nicolae regenți poate altfel va fi arătat Romania. Ce partid a cauționat contractele dezastruoase de înzestrare a armatei romane? Miniștrii PNTCD s-au îmbogățit astfel încât Romania nu s-a putut apară nici măcar de Bulgaria când i-a cedat Cadrilaterul. Nu scuz distrugerea clasei politice romane de care comuniști pentru care nu au plătit nici azi dar mai scutiti-ne cu martirul Maniu, un om care și-a pavat primele pietre ale unui drum ce ducea spre infern prin decizii politice dezastruoase doar pentru a slăbi partidul liberal și pentru ambiția de a fi recompensat cu fotoliul de prim-minstru de către Carol.
Marica13 15.04.2024, 22:42
România nu și a respectat și cinstit niciodată eroii doar așa de fațadă
addriann 16.04.2024, 03:21
A fost un om politic extraordinar, cu o cariera de peste 56 de ani,in perioada 1891-1947.O perioada extrem de dificila in istoria Romaniei, cu 2 razboaie mondiale, plus Marea Recesiune care a ,,intarit" dependenta economica a tarii de capitalurile straine... Ca om politic a fost , mai degraba, un ,, om de opozitie", cu o pronuntata gandire criica.S-a ferit, din pacate , sa-si asume prea multe ,, responsabilitati", neputand sa i se opuna lui Carol ,mai putin 1n 1940, cand a actionat si el pentru detronarea regelui... A fost cinstit, sarac fata de multi politicieni ai vremii, iar din 1945 poate fi considerat un simbol al rezistentei romanesti impotriva rusilor...
Mrblues99 18.04.2024, 00:08
Mai penultimul, pardon, ultimul năuc al lumii noastre ești defazat rău...
Radu... 18.04.2024, 23:26
Greu de înțeles acest laudatio făcut lui Iuliu Maniu. Aș fi de acord să-l numesc erou pe Iuliu Maniu, dacă ar fi reușit să facă pentru soldatul și cetățeanul român mai mult decât Ion Antonescu, adică un armistițiu onorabil cu Aliații. Dar nu s-a întâmplat așa, ci dimpotrivă, grupul de politicieni influențați de Iuliu Maniu a fost în stare de tensiune și adversitate cu tabăra antonesciană, nu a reușit să facă o pace cu Aliații, cum nici încercările guvernului mareșalului nu a reușit nimic, iar această discordie a forțelor pro-armistițiu ia determinat pe sovietici să tergiverseze. Din aceste motive, la 23 August 1944 în loc de armistițiu cu sovieticii, țara a fost ocupată de aceștia, oștirea română a fost dezarmată și mii de militari au fost luați prizonieri și aruncați în Siberia. Evident, pacea trebuia realizată la acel moment, dar ambiția nefirească a politicianului Iuliu Maniu de a nu conlucra cu guvernul pentru un armistițiu convenabil cu URSS a costat mult de tot România.