Unde manipulează ministrul Rafila când spune că doar 5 români mor zilnic din cauza nosocomialelor. Nu aceasta e cifra corectă

 3 comentarii
Arhiva foto

Dacă mama mea ar fi știut că trebuie să moară doar respectuos și conform cu „estimarea ministrului Rafila”, trăia și acum. Când aplică la noi aceeași mortalitate din cauza asistenței medicale precum media europeană, ministrul sănătății uită că, în toate statisticile relevante ale sistemului de sănătate, noi stăm mult mai rău decât media UE. Există un motiv pentru care politicianul a avansat această cifră.

„România raportează 1% infecții nosocomiale. Media la nivel european este de 7%. La nivelul UE sunt în fiecare an 37.000 de decese datorate asistenței medicale”, a declarat marți ministrul sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.

„România are circa 5% din populația Uniunii Europene și dacă ar fi să extrapolăm aceste cifre, zilnic în România sunt, în medie, conform estimării, probabil în jur de cinci decese (n.r. din cauza nosocomialelor)”, a calculat demnitarul.

Dacă România ar performa la nivelul Europei, atunci mama mea, născută în 1943, ar avea 79 de ani. Ea s-ar bucura să ne aibă aproape măcar până la speranța medie de viață de 82,8 ani a femeilor din Uniunea Europeană. Mama a murit la 50 de ani, bolnavă.

La noi, speranța de viață a femeilor este de 76,7 ani. Mamele și surorile noastre deranjează în mod serios „estimarea” ministrului sănătății. Ca și tații sau frații. Și ei strică procedeul de calcul pe care se bazează Alexandru Rafila: să deduci victimele din infecțiile nosocomiale pe baza ipotezei că media europeană se aplică și în România.

Chiar și copiii noștri deviază, fără respect pentru Guvern, de la „estimarea” lui Alexandru Rafila. 13,6% din băieții și 19% dintre fetele născute în 2020 în Marea Britanie se așteaptă să fie centenari. În 20 de ani de acum, consideră Oficiul Național de Statistică din UK, peste un sfert dintre toți copiii născuți în Marea Britanie vor trăi cel puțin 100 de ani.

În România, potrivit proiecțiilor ONU, speranța de viață medie a unui copil născut astăzi va rămâne, în continuare, foarte mică pentru ca el să atingă nu 100, ci 85 de ani.

Sigur că nu doar performanța sistemului medical contribuie la speranța de viață.

Dar dacă luăm în calcul aproape orice medie imaginabilă a sistemului de sănătate, vom înțelege de ce nu poți ghici ceva ce nu știi din spitalele noastre aplicând media europeană, așa cum a făcut Alexandru Rafila.

În profilul de țară pe 2021 privind sănătatea, întocmit la nivel de UE, rata mortalității prin cauze tratabile la nivelul țărilor membre este de 92 de decese la 100.000 de locuitori. România are 210, mai mult decât dublu.

Confruntat cu aceste evidențe, pe care ministrul PSD le cunoaște, de ce estimează politicianul decesele infecțiilor nosocomiale folosind o rată europeană, față de care nu ne apropiem la niciun indicator care să fie relevant pentru această discuție?

În spitalele din Germania, Franța, Marea Britanie, Italia sau Spania, raportarea unei infecții nosocomiale angrenează automat la punerea în aplicare a unui protocol strict. Evenimentul prevede izolarea și tratarea pacientului, dezinfecția salonului unde a stat acesta pentru a preveni răspândirea și expunerea la contaminare a celorlalți pacienți.

La noi acest lucru nu se face. Iar fiecare dintre cazurile nedeclarate ascunde, în aceeași realitate românească, alți pacienți contaminați prin neizolarea suferindului inițial și prin neaplicarea măsurilor de igienizare.

Alexandru Rafila face, în declarații și în măsurile de politică publică, exact ce fac managerii de spitale în domeniul lor: ei neagă, manevrează, mint. Iar minciuna lor înseamnă că nu ne dau șansa noastră de a alege.

Alexandru Rafila e contrazis, zi de zi, de moartea unui om apropiat nouă. Aceste cazuri, adunate, contrazic flagrant „estimarea” ministrului sănătății. Pe rând, toți vom fi decese „sub media europeană”.

Ascultați-l și citiți-l, din nou, pe ministru. „România are circa 5% din populația Uniunii Europene și dacă ar fi să extrapolăm aceste cifre…”. Nu așa arată o estimare bazată pe date științifice, dar așa arată o demonstrație de manipulare în limbajul orwellian al cabinetului Ciucă, un guvern cu speranță de viață superioară copiilor de la Cluj.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Radunr83 26.10.2022, 18:46

    Dacă ar fi sa "extrapolam" atunci ar tb sa avem si salariul de vreo 600 Euro minim net, vreo 2300 km autostradă, doar 3% din gospodarii fără utilități și canalizare și doar 1% analfabeți funcționali. Dacă....

  • Avatar comentarii

    gheorghe_2 26.10.2022, 21:27

    Având în vedere că, după toate statisticile, avem aproape cele mai mici cheltuieli pentru sănătate pe cap de locuitor din Europa, nu din UE, nu știu cum putem avea tupeul să ne imaginăm că am muri, de pe urma infecțiilor din spitale, în rând cu media UE. Mai beneficiem, pe deasupra, și de cel mai nesimțit corp medical din lume, care nici nu vrea să audă de învățarea unui protocol de prevenție, de măsuri elementare de igienă șamd, pentru că el nu crede în așa ceva și îi este lene să se supună la toate normele astea absurde, doar de dragul pacientului. Și pentru toate astea este vina noastră, a tuturor, care acceptăm mizeria asta, de 30 de ani încoace, și nu cerem niciodată să se schimbe ceva în interesul tuturor, ci doar ne lăsăm cumpărați cu niște mărunțiș în folosul propriu, inchipuindu-ne că pe noi nu ne va lovi niciodată ciuma din spitale.

  • Avatar comentarii

    Crisiana 09.11.2022, 01:32

    Dle dr Rafila, nu ma intreseaza cifrele Dvs. ma intereseaza doar ceea ce ati facut Dvs pentru reducerea nosocomialelor decand suteti ministru. Am observat ca va preocupa mai mult OMS si politica ei. Poate chiar ati votat pentru ,,Sanatatea pentru toti,, adica ca OMSsa dispuna in Romania cu privire la de ex, pandemii, peste, et. Daca da aunci va sfatuiesc ca in2024 sa dispareti din peisaj. Inapoi la OMS de ex.Sunt si fonduri europene care pot fi accesate. Dar cine sa faca proiecte pentru accesarea lor? V-a bagat in cap Seful cum ca s-ar opune PNL .De fapt aprobarea unui astfel de proiet si finantarea lui UE ar insemna ca el trebuie realizat telle-quelle, fara shpagi, fara comisioane. Si cu raspundere materiala pentru nerealizare.Greu si Ineficeint, nu este asha?

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Ultimele știri
07:35
Benzina și motorina, prețuri mai mari la Petrom, vineri, 11 septembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
06:56
Armata israeliană a aruncat în aer tunelurile Hezbollah din sudul Libanului. Explozia masivă a provocat un seism de 4,1 pe scara Richter
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online, cu Vlad Enăchescu, managerul Eventim România: „Facem platformă de revânzare, ca să contracarăm site-urile de «speculă oficială»”. Cum au lovit industria de ticketing creșterea TVA, lipsa de săli și de performanțe sportive: „Asta e drama”
TRENDING
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate