Aleargă pentru cei care nu pot, pe 7 mai, la Wings For Life World Run

Comentează

Înscrie-te la Wings For Life World Run, distrează-te, treci linia de sosire și contribuie la găsirea unui remediu pentru leziunile măduvei spinării

7 mai 2023, ora 14.00 sunt coordonatele celei de-a zecea ediții Wings For Life World Run, în care toată lumea e binevenită să se distreze și să alerge pentru cei care nu pot. Toate încasările din taxa de înscriere merg direct către Fundația Wings For Life, a cărei misiune e să găsească un remediu pentru leziunile măduvei spinării.

Pe cont propriu, în curse mici sau în evenimente mari, atât alergătorii profesioniști, cât și amatorii pot participa la Wings for Life World Run datorită aplicației mobile (iOS și Android). Aceasta trebuie descărcată și va însoți toți alergătorii în timpul antrenamentelor, dar și în ziua cursei. Totodată, fiecare își poate seta un obiectiv, iar în ziua evenimentului va ști exact în ce punct se află.

Arhiva foto

Cursa are un format unic: nu există o linie de finiș tradițională, ci linia de finiș urmărește fiecare alergător. Toți participanții de pe glob încep cursa în același timp, la ora 14:00 ora României, pe 7 mai. 30 de minute mai târziu, temutul Catcher Car pleacă în urmărirea fiecăruia. Când sunt depășiți, au încheiat cursa, iar ultimul alergător care e prins din urmă de mașina virtuală de finiș e câștigătorul global al cursei.

În România se vor organiza App Runs pentru cei care vor să alerge împreună la: Pitești, Bacău, Arad și București. Însă oricine poate alerga oriunde dorește și poate susține astfel cauza fundației Wings For Life, folosind aplicația pe telefonul mobil.

În 2022, Wings for Life World Run a numărat 161.892 de alergători din 165 de țări. Însă asta nu e tot:

  • 1.086.988 de participanți au luat startul la Wings for Life World Run din 2014 până în prezent
  • 10.266.767 km au fost acoperiți în alergare
  • 119 miliarde de pași făcuți în total de alergători
  • 38,3 milioane de euro au fost strânse din taxele de înscriere

Toți banii au mers către o serie de proiecte de cercetare desfășurate la nivel mondial pentru găsirea unui remediu pentru leziunile măduvei spinării:

  • 276 de proiecte finanțate
  • 18 ani de cercetare continuă
  • 19 țări implicate
  • 256 de recenzori științifici

Descarcă aplicația Wings For Life World Run (iOS și Android), înscrie-te în cursa Wings For Life World Run din 7 mai și sprijină găsirea unui remediu pentru leziunile măduvei spinării. Toate detaliile și punctele de întâlnire pentru cursa din România sunt disponibile aici.

Și cei care nu pot participa fizic în competiție pot dona oricând pentru această cauză.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Incendiul din Șura Mică se manifestă violent pe o suprafață de aproximativ 1.200 de metri pătrați. Foto: ISU Sibiu
1 oct.
Incendiu de amploare la o hală de reciclare din Șura Mică. Mesaj RO-Alert emis din cauza fumului gros care a ajuns până în Sibiu
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
1 oct.
Ce ar însemna deschiderea procedurii de insolvență în cazul AnimaWings pentru pasageri și cum își pot recupera banii pe cursele anulate
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
1 oct.
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
1 oct.
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
00:16
Cât de ușor găsești piese pentru OMODA și JAECOO în România? Compania anunță 25 de service-uri autorizate
1 oct.
Cu ce viteză trebuie să conduci ca să consumi cel mai puțin combustibil. De ce mitul celor 90 km/h nu este valabil pentru toate mașinile
1 oct.
Protestele liceenilor au degenerat în Franța. Aproape 2.000 de persoane reținute: „Violență scăpată de sub control”
1 oct.
Aceste ploșnițe îți vor invada în curând casa: iată ce nu trebuie să faceți sub nicio formă
TRENDING
1 oct.
Aplicatia MyEterra a căzut. Proprietarii nu mai pot solicita documente cadastrale online
1 oct.
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
1 oct.
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
O ambulanță care circulă cu viteză pe șosea.
1 oct.
Un muncitor român a murit după ce a căzut de la aproape 20 de metri, în Viena. Bărbatul lucra pe terasa unui apartament
O aeronavă Animawings (Airbus A320-214) cu numărul de înmatriculare YR-AGD, surprinsă în timp ce decolează de pe pistă
1 oct.
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
Centrala nucleară Cernavodă. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Centrala de la Cernavodă rămâne oprită, guvernul a prelungit starea de alertă în energie cu încă o lună
Mai multe mașini în parcare
1 oct.
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?