Manichiura este unul dintre acele luxuri cu care femeile se răsfață în special vara. Unele doamne aleg să meargă la salon, dar cele mai multe se ocupă de aspectul mâinilor și unghiilor. Și, indiferent de varianta aleasă, nimic nu deranjează mai mult decât ca, după câteva ore, să se distrugă, iar efortul pe care l-ai depus financiar sau manual se pierde. Câțiva experți în domeniu au oferit câteva trucuri pentru a preveni acest lucru și pentru a te asigura că manichiura ta durează cel puțin 7 zile.
Cuprins:
Unghiile se vor rupe mai puțin dacă, la pilire,vei alege o formă ușor ovală sau rotundă, păstrând colțurile drepte. În acest fel, sunt mult mai ușor de întreținut. Cheia pentru a le împiedica să se rupă este să pilești mereu în aceeași direcție, ceea ce, cele mai multe dintre femei, o fac greșit. Iar dacă îți lustruiești unghiile, fă-o cu o pilă fină, asta va proteja mai mult unghia, conform nails up.
Este un aspect care mereu ridică semne de întrebare. Se pare că atunci când îți umezesti unghiile, acestea se dilată, dar când se usucă revin la dimensiunea lor. Așa că, dacă ai aplicat deja ojă, rezultatul se poate strica. Pentru a evita toate acestea, evită apa și folosește un balsam pentru cuticule, care funcționează excelent.
Experții în domeniu recomandă întotdeauna: ”dacă pe unghie rămâne vreun reziduu, ie cremă, ulei sau apă, nu se va permite ojei să adere bine”. În plus, ar trebui să utilizezi un tampon de bumbac fără scame și un agent de îndepărtare a lacului de unghii cu acetonă.
Baza este unul dintre acele produse esențiale, protejează unghia de pigmenții lacului de unghii, prevenind îngălbenirea acestora și, de asemenea, permite culorii să reziste mai mult. Aplică această bază pe toată unghia, inclusiv pe marginea unde ai pilit, lăsând o marjă minimă liberă, pentru a nu ajunge la cuticulă. Există diferite tipuri de astfel de produse: cu proprietăți de albire, întărire sau hrănire. Alege una dintre ele și va îndeplini mai multe funcții în același timp.
Este una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac majoritatea femeilor. Cele două straturi ajută culoarea să fie văzută cu o intensitate mai mare. Dar, cu cât stratul final este mai gros, cu atât este mai probabil ca o parte să nu se usuce corespunzător din cauza bulelor care se formează și manichiura să fie deteriorată la prima atingere. Și este esențial să aștepți între aplicarea celor două straturi, căci graba ucide rezultatul final.
Un alt truc pentru o manichiură reușită este să aplici al doilea strat de ojă începând cu degetul mare și terminând cu cel mic. Motivul? Dacă vei face așa, ai mai mult timp ca oja de pe degetul mare să se întărească, până tu vei termina restul degetelor. Căci, așa cum știi, unghia mare este cel mai adesea deteriorată din cauza nerăbdării.