Concursul Internațional George Enescu 2026 debutează la Ateneul Român cu un concert-eveniment sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru

Comentează
Arhiva foto

Ediția aniversară a Concursului Internațional George Enescu 2026 debutează oficial duminică, 23 august 2026, de la ora 19:00, la Ateneul Român. Sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru, Orchestra Națională Radio și cei trei câștigători ai ediției 2024 a Concursului Internațional George Enescu vor deschide oficial competiția, într-un concert-eveniment care marchează începutul celei de-a XX-a ediții.

Desfășurată sub tema „În căutarea excelenței”, ediția din acest an propune, încă de la concertul inaugural, o întâlnire între patrimoniul muzical al lui George Enescu, creația contemporană și noua generație de artiști care își încep parcursul internațional.

În centrul primei seri se vor afla violonista Mayumi Kanagawa, violoncelistul Yo Kitamura și pianistul Roman Lopatynskyi, câștigătorii ediției precedente a Concursului Enescu. Revenirea lor pe scena Ateneului Român, de această dată în ipostaza de soliști ai concertului inaugural, confirmă unul dintre obiectivele esențiale ale Concursului: susținerea și promovarea artiștilor care vor defini viitorul scenei muzicale internaționale.

Programul serii va debuta cu lucrarea The Stone and the Ivy, semnată de Diego Santamaria și distinsă cu Premiul pentru Originalitate la Concursul Internațional George Enescu 2024. Includerea acestei partituri în programul inaugural reafirmă importanța pe care Concursul o acordă creației contemporane și susținerii noilor voci ale muzicii de astăzi.

Concertul include și Gala de premiere a Secțiunii Compoziție, una dintre componentele definitorii ale Concursului Enescu. Concursul este una dintre puținele mari competiții internaționale care păstrează constant o secțiune dedicată compoziției contemporane, contribuind astfel la încurajarea și promovarea creației muzicale actuale.

Un moment important al serii va fi interpretarea lucrării Brahmsodia – Triplu concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră op. 169, semnată de compozitorul Dan Dediu, una dintre cele mai importante personalități ale muzicii contemporane românești. Concepută ca un dialog între tradiție și modernitate, lucrarea îi reunește pe cei trei laureați ai ediției 2024 într-o formulă solistică de mare virtuozitate și expresivitate.

Finalul serii este rezervat unei lucrări emblematice a creației enesciene: Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13, de George Enescu. Compusă la vârsta de numai 24 de ani, lucrarea reprezintă una dintre cele mai spectaculoase demonstrații ale forței creatoare timpurii a compozitorului și este considerată una dintre lucrările fundamentale ale repertoriului simfonic românesc.

Prin alegerea acestui program, concertul inaugural al ediției 2026 propune o imagine simbolică a identității Concursului Enescu: dialogul dintre tradiție și inovație, dintre patrimoniul cultural și creația contemporană, dintre marile valori ale muzicii și noile generații de artiști.

Biletele și abonamentele pentru concertele și recitalurile organizate în cadrul Concursului Internațional George Enescu pot fi achiziționate online, prin platforma Eventim.ro, precum și în format fizic, din librăriile Cărturești și Humanitas din întreaga țară. Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru biletele și abonamentele achiziționate prin intermediul altor platforme de ticketing neoficiale.

Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din întreaga țară beneficiază de acces gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza legitimației de elev/student sau a adeverinței de serviciu. De asemenea, persoanele cu handicap și însoțitorii acestora beneficiază de acces gratuit, în limita locurilor disponibile, conform prevederilor legale.

Organizatorii Concursului Internațional George Enescu oferă, de asemenea, acces gratuit la etapele preliminare ale tuturor secțiunilor instrumentale desfășurate la Universitatea Națională de Muzică din București, precum și la prima parte a semifinalelor organizate la Ateneul Român, fără a fi necesară o înregistrare prealabilă.

despre Concursul Internațional George Enescu 2026

Ediția 2026 marchează cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu, una dintre cele mai importante competiții de muzică clasică din lume. Desfășurat între 23 august și 19 septembrie 2026, Concursul va reuni la București tineri muzicieni din întreaga lume, competiția fiind dedicată secțiunilor vioară, violoncel, pian și compoziție. Pe lângă etapele competiționale, ediția aniversară propune publicului o amplă serie de concerte și recitaluri extraordinare găzduite de Ateneul Român, susținute de artiști consacrați ai scenei internaționale, laureați ai edițiilor precedente și membri ai juriilor internaționale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!